Sari direct la conținut

JO: Organizatorii se confrunta cu proteste antiprezidentiale

HotNews.ro

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro par deranjati de protestele impotriva presedintelui interimar al Braziliei, Michel Temer, relateaza AFP. Sloganul „Fora Temer!” (Afara cu Temer!) apare peste tot la Rio, pe pancarte, tricouri si chiar pe simple foi de hartie tinute in liniste de protestatari, anunta Agerpres.

Duminica, purtatorul de cuvant al comitetului de organizare a Jocurilor, Mario Andrada, a declarat presei: „Avertizam publicul ca astfel de manifestari nu sunt permise in interiorul stadioanelor”. El a facut apel la protestatari sa se abtina in „templele rezervate sportului” si a afirmat ca protestele pasnice sunt acceptate in exterior.

Presedintele in exercitiu, instalat la 12 mai dupa suspendarea de catre senat a presedintei alese Dilma Rousseff, a fost huiduit de o parte din public la festivitatea de deschidere a jocurilor, pe stadionul Maracana. De atunci, politia continua sa confiste pancarte cu textul „Fora Temer!”. Sambata, la meciul de fotbal feminin Franta – SUA, au fost expulzate de pe stadionul din Belo Horizonte mai multe persoane cu tricouri inscriptionate cu acelasi slogan. Imagini video postate pe retele sociale prezinta arestari ale unor manifestanti pasnici. Un spectator care a strigat „Fora Temer!” a fost dat afara sambata de la competitia de tir, iar ministerul justitiei a explicat ca la sportul respectiv se cere liniste.

Climatul politic se face simtit periodic in incinta satului olimpic, ceea ce contravine Cartei Comitetului Olimpic International, observa AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro