Peste trei milioane de apeluri la 112, în această vară / Care a fost cea mai încărcată zi
Sute de apeluri la 112 care semnalau urgențe în principalele destinații de vacanță din țară au fost preluate, în această vară, de operatorii Serviciului de urgență. Din cele trei luni de vară, cea mai încărcată zi la 112 a fost 23 iunie, când au fost preluate, în medie, 23 de apeluri pe minut, conform Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Peste 700 de apeluri pentru turiștii aflați în pericol pe munte
De la începutul lunii iunie și până la finalul lunii august, 743 de apeluri au anunțat situații de urgență în care au fost implicate persoane aflate în zone montane. 13 apeluri s-au referit la căderi de la înălțime, 193 de apeluri semnalau persoane rătăcite, conform unui comunicat transmis sâmbătă de STS. Operatorii STS au alertat agențiile specializate de intervenție ce au competență în soluționarea acestor urgențe: Salvamont, Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție și Jandarmerie.
Aproape 60% (439 de apeluri) dintre cele 743 de apeluri care anunțau turiști aflați în pericol în zonele montane au avut localizare avansată AML (Advanced Mobile Location), iar echipajele de intervenție au putut ajunge cu precizie la fața locului. O parte dintre acestea au fost preluate prin aplicația mobilă Apel 112, dezvoltată de STS, care permite localizarea apelului la 112. Aplicația este gratuită și disponibilă în Google Play și App Store.
Ajutor la 112 pentru persoane aflate în pericol de înec
Pe parcursul acestei veri, la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență 112 Constanța au fost preluate 231 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția echipajelor de urgență pentru persoane aflate în pericol de înec în zona litorală a Mării Negre. Cele mai multe dintre acestea au vizat incidente în stațiunea Mamaia, spune STS.
La nivel național, din 1 iunie și până în 31 august 2023, operatorii STS au preluat și procesat 3.014.806 apeluri dintre care 1.546.162 (51,29%) au reprezentat cazuri de urgență. Din cele trei luni de vară, cea mai încărcată zi la 112 a fost 23 iunie, când operatorii STS au preluat în medie 23 de apeluri pe minut.
În medie, operatorii STS preiau apelurile la 112 în mai puțin de 4 secunde, adaugă instituția