Romanca din Germania: Oamenii se tem de spatii aglomerate si nu mai merg la evenimente
O romanca stabilita in Germania povesteste, dupa atacurile din ultimele zile, ca germanii se tem sa mai circule cu mijloace de transport in comun si evita spatiile aglomerate, in timp ce la evenimentele publice participa tot mai putini oameni, potrivit Mediafax. Mihaela locuieste intr-un orasel din Germania, la 50 de kilometri de Munchen, iar atacurile care au lovit aceasta tara nu au fost, pentru ea, o surpriza, frica instalandu-se dupa atentatele teroriste care au afectat alte tari europene.
„Dupa ce am vazut necazurile din Franta si Turcia ma gandeam cu spaima ca putem fi si noi in situatia lor. Oamenii evita acum, mai mult ca niciodata, sa circule cu metroul si cu alte mijloacele de transport in comun in care s-ar putea produce o astfel de tragedie. Totodata, o prietena de origine germana imi spunea ca nu va participa in niciun caz la Oktoberfest. Sunt in asentimentul ei. Oamenii evita evenimentele de amploare, iar frica unui nou atac este iminenta”, a spus Mihaela, o romanca in varsta de 34 de ani.
Ea este de parere ca la originea acestor atacuri nu stau musulmanii, „ci persoane care nu au nicio credinta, niciun Dumnezeu” si considera ca situatia in Germania, inclusiv din punct de vedere economic, s-a inrautatit dupa primirea refugiatilor.
„Germania nu mai este tara care a fost dupa ce a primit valul de refugiati, iar conditiile nu mai sunt aceleasi. Inainte, in scoli nu era mizerie, iar parintii nu erau pusi in situatia sa cotizeze pentru renovari sau alte necesitati. Serviciile in sanatate sunt tot mai putin decontate, iar, de exemplu, cand se strica un drum dureaza tot mai mult pana se repara. Cu alte cuvinte, ne miscam mai greu, pentru ca ii ducem in spate”, spune Mihaela.
Mihaela spune despre cancelarul german Angela Merkel ca unii germani sunt de parere ca aceasta „traieste intr-un palat, inconjurata de bodyguarzi si nu vede ce este in strada si cat muncesc oamenii de rand”.
Mihaela s-a stabilit in urma cu cativa ani in Germania, venind din Alba Iulia, si nu doreste sa paraseasca aceasta tara, chiar daca trece printr-o perioada foarte dificila.
In Germania s-au comis in aceasta perioada mai multe atacuri. Lunea trecuta, mai multe persoane care calatoreau cu trenul in centrul Germaniei au fost ranite dupa ce au fost atacate de un adolescent afgan cu un topor si cu un cutit. Vineri seara, in orasul Munchen, 21 de persoane au fost ranite si alte noua au decedat dupa un atac armat comis de un tanar de origine iraniana, iar duminica un solicitant de azil sirian in varsta de 21 de ani a atacat trei persoane cu o sabie, omorand o femeie. In noaptea de duminica spre luni o persoana a decedat si alte 11 au fost ranite dupa o explozie intr-un restaurant din Ansbach.
Cel mai recent incident s-a petrecut marti, cand un medic a murit dupa ce a fost impuscat de un pacient care apoi s-a sinucis.