Doua-trei ganduri in marginea alegerilor
Cu zece zile înainte de alegerile locale din 5 iunie, la sediul Grupului pentru Dialog Social a avut loc o întâlnire cu candidații la primăria capitalei din partea PNL-ului și USB-ului, domnul Cătălin Predoiu și domnul Nicușor Dan.
Cu ocazia acestei întâlniri, Cătălin Predoiu a reafirmat că, în cazul unui sondaj care l-ar plasa în urma lui Nicușor Dan, ar urma să se retragă pentru a lăsa șansa victoriei primului plasat. Că are acordul partidului în acest sens. Și a afirmat că va face acest lucru chiar dacă Nicușor Dan nu se angajează ca, la rândul lui, să-i urmeze gestul.
L-am crezut, bănuiesc, nu puțini dintre cei care eram acolo. Era firesc. Unii intelectuali împing uneori credulitatea până la prostie. În contextul acela am făcut următoarea afirmație: „D-le Predoiu, aveți un avantaj: sunteți mai bun decât partidul d-voastră. Dar nu sunteți și liber de el. Trageți după dumneavoastră istoria lui din acești ultimi patru ani. Dumneavoastră veți plăti la urne oalele sparte de el”.
Astăzi nu mai cred că domnul Predoiu este mai bun decât partidul său. În schimb, am rămas cu convingerea că, cel puțin eu, dintre toți cei aflați acolo, am fost prost. În săptămâna care a precedat alegerile s-a conturat clar faptul că, potrivit sondajelor, Cătălin Predoiu era în urma lui Nicușor Dan. În loc să-și respecte angajamentul făcut în mai multe rânduri, domnul Predoiu a apărut într-o emisiune la Realitatea TV fluturând o hârtiuță din care ar fi trebuit să rezulte că sondajul pe care-l invoca USB-ul era făcut de o firmă codusă de… un securist bulgar. N-a dat electoratului, așa cum promisese, semnalul retragerii sale. Dimpotrivă. Partidul său a răspândit prin cutiile poștale din București fluturași cu afirmații calomnioase la adresa contracandidatului său. A făcut tot ce-a putut pentru a-l împiedica pe Nicușor Dan să rămână singur în cursă și să câștige primăria Bucureștilor. Regulile aritmeticii îi spuneau – și ne spuneau tuturor – că împărțirea voturilor pe versantul, să-i spunem, „dreptei” va arunca din nou capitala, pentru patru ani de zile, în brațele celui mai corupt partid din România de după ᾽90.
Neretrăgându-se, așa cum promisese, domnul Predoiu are acum pe conștiință acest deznodământ. A avut, se pare, destinul Bucureștiului în mână și a preferat să ne sacrifice. Și, culmea ipocriziei, prima declarație pe care a dat-o după ce s-au aflat rezultatele a fost că trebuie de-acum „să unificăm dreapta” (?!), adică exact ceea ce împiedicase chiar el să se petreacă.
Aș spune acum câteva cuvinte despre Nicușor Dan. A făcut bine că n-a intrat, la rândul său, în jocul retragerilor condiționate. Nu se afla într-o poziție simetrică cu un candidat care avea în spatele lui un partid rodat și cu tradiție. Avea oricum nevoie, ca să rămână în continuare pe scenă, de botezul unor prime alegeri semnificative. În plus, sondajele îl puseseră constant în poziție câștigătoare.
Două sunt însă lucrurile pe care nu le înțeleg în cazul lui. Primul. Domnul Nicușor Dan a afirmat mereu că nu face alianțe cu partidele politice aflate pe scenă. Foarte frumos. Doar așa putea răspunde sastiselii pe care o simțea o parte a electoratului față de corupția practicată în mod organizat sub o siglă politică. Dar atunci, m-am întrebat, ce-a căutat oare pe platoul unei televiziuni a cărei frecventare face cât o alianță cu toate partidele compromise de la noi? Există oare rușine mai mare decât să te laude salariatul unui post TV specializat în linșaje publice? Și apoi, cu fața iradiind de încântare și ținându-l strâns după mijloc, să faci un selfie cu el? Să nu mi se răspundă că, după ce o începi sub semnul tuturor rigorilor morale, o campanie poate scuza, în numele imperativelor publicitare, orice. Îmi vine în minte, în acest context, o pagină din Jurnalul fericirii a lui Steinhardt. Iat-o:
„Diavolul. Să încheiem un pact. – Nu. – Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaștem și tu și eu că doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiți că doi și cu doi fac patru? – Nu. – De ce? Nu admiți că doi și cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie unui adevăr incontestabil? – Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaște că există Dumnezeu.”
Al doilea lucru pe care nu-l înțeleg în cazul domnului Nicușor Dan. Întrebat fiind ce orientare are USB-ul sau ce orientare, de stânga sau de drepata, ar imprima primăriei din București dacă ar câștiga alegerile, a răspuns mereu că, fiind vorba de administrație, nu se pune problema politică a stângii și a dreptei. Mărturisesc că acest mod de a evita sistematic un răspuns în contextul unor alegeri politice mă îngrijorează. Iar cine evită să afirme că e de dreapta declară indirect că e împotriva liberalismului clasic european pe care s-au născut toate democrațiile occidentale. Și, în fond, împotriva binelui pe care-l putem edifica politic într-o lume care nu aspiră, iresponsabil, să instaureze paradisul pe pământ. Acum, că USB a devenit USR, întrebarea se pune mai apăsat: „Sunteți de dreapta sau de stânga, domnule Dan? Nu de alta, dar ieri am votat cu dumneavoastră și aș vrea să știu dacă la toamnă o pot face din nou”.
În sfârșit, un ultim gând în marginea zilei de ieri. Mi-au venit nu de puține ori în minte, în anii din urmă, penalii noștri care nu simt nevoia pedepsei și care, indiferent de ticăloșia pe care o fac, se socotesc tot timpul nevinovați. Ei sunt astfel liberi interior de culpa lor, de vreme ce consideră că nu au ce ispăși. Dar să mergi până acolo încât să-ți susții dinlăuntrul închisorii candidatura la primăria unui oraș este, pare-se, o performanță care, iarăși, ne dă prestigiul unicității planetare și originalitatea în negativ. Ce legi avem (de fapt n-avem) de vreme ce o asemenea grozăvie e cu putință? Cum putem să ne umilim singuri, în asemenea măsură, în fața lumii întregi? Cum de le permitem condamnaților penali și pușcăriașilor să aspire la gospodărirea câtorva sute de de mii de suflete? Vor fi fiind unii care vor spune că cei care-și aleg singuri hoți și bandiți ca primari sunt la fel de mizerabili ca aceia pe care i-au ales, căci, asemenea lor, ei au pierdut distincția existentă între bine și rău.
INTERVIURILE HotNews.ro