Copiii serbeaza 1 Iunie la Bookfest
A XI-a editie a Salonului International de Carte Bookfest (Romexpo, 1-5 iunie 2016) va reuni peste 200 de edituri, care promit un program plin de surprize, o oferta ce include peste un milion de carti si reduceri de pana la 80% din pretul de coperta. Salonul International de Carte Bookfest incepe pe 1 iunie cu evenimente dedicate special copiilor, reunite in cadrul programului Bookfest Junior.
Impreuna cu Ministerul Educatiei, Bookfest demareaza proiectul ”Educatia prin lectura”.
Invitatul de onoare din acest an va fi Israel, tara a carei participare se va derula sub motto-ul „Never Stop Dreaming”. Vizitatorii acestei editii Bookfest vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, de la lansari, dezbateri si colocvii pana la proiectii cinematografice si evenimente interactive.
Bookfest 2016 se va desfasura, in premiera, sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei.