Sari direct la conținut

Fidel Castro critica vizita lui Barack Obama in Cuba numind-o "mieroasa"

HotNews.ro
Fidel Castro, Foto: Agerpres
Fidel Castro, Foto: Agerpres

Fostul lider cubanez, Fidel Castro, l-a acuzat luni pe presedintele SUA Barack Obama ca a incercat sa duca cu vorba poporul cubanez in timpul vizitei sale de saptamana trecuta, ignorand realizarile regimului comunist, scrie Reuters.

Vizita lui Obama urmarea consolidarea relatiilor dintre SUA si fostii sai dusmani din perioada razboiului rece, presedintele american spunand intr-un discurs adresat poporului cubanez ca a sosit timpul ca ambele natiuni sa lase in urma trecutul si sa se intoarca spre viitor „ca prieteni, ca vecini si ca o familie, impreuna.”

„Ai putea spune ca oricine dintre noi risca un atac de cord ascultand aceste cuvinte”, a spus Castro, numind discursul lui Obama ca fiind „imbracat in miere” si reaminting cubanezilor de eforturile SUA de a slabi si inlatura guvernul comunist.

„Ai putea spune ca oricine dintre noi risca un atac de cord ascultand aceste cuvinte”, a spus Castro, numind discursul lui Obama ca fiind „imbracat in miere”si reaminting cubanezilor de eforturile SUA de a slabi si inlatura guvernul comunist.

Intrebat despre criticile lui Fidel Castro, purtatorul de cuvant de la Casa Alba John Earnest a spus ca administratia Obama s-a bucurat de modul in care poporul cubanez a primit presedintele SUA si de conversatiile pe care acesta le-a avut cu oficialii cubanezi.

„Faptul ca fostul presedinte s-a simtit nevoit sa raspunda cu o asa forta fata de vizita presedintelui, cred ca reprezinta un indicator pentru impactul vizitei presedintelui Obama in Cuba”, a spus Earnest.

Obama nu s-a intalnit cu Fidel Castro in timpul vizitei sale, nici nu l-a mentionat in aparitiile sale publice.

Fidel Castro l-a criticat pe Obama pentru faptul ca nu a facut referire in discursurile sale la exterminarea populatiilor native atat in SUA, cat si in Cuba, nu a recunoscut evolutia Cubei in ceea ce priveste sanatatea si educatia, nu a lamurit cum Africa de Sud a avut acces la arme nucleare inaintea finalizarii apartheid-ului, presupunandu-se ca a fost implicat ajutorul din partea guvernului american.

Castro a mai atacat si industria turistica din Cuba, ce a crescut din 2014 pana in prezent. Acesta a declarat ca domeniul este dominat de mari corporatii straine ce se bucura de profituri de miliarde de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro