Sari direct la conținut

O noua moda in China: Femeile vor sa arate ca au talia mai ingusta decat o coala A4

HotNews.ro
Moda #talieA4, Foto: Weibo
Moda #talieA4, Foto: Weibo

O noua moda din China, in care femeile se pozeaza cu o coala A4 in dreptul abdomenului pentru a demonstra cat de slabe sunt, este critica si ironizata pe retele de socializare, scrie The Guardian. Varianta chineza a hashtagului #talieA4 are peste 110 milioane vizualizari si peste 100.000 de comentarii pe weibo, echivalentul chinez al Twitter.

In numeroase fotografii postate, femeile pozeaza triumfatoare in spatele unei coli de hartie format A4, orientata vertical, fara ca talia sa li se vada pe partile laterale.

Pana si institutiile de stat s-au alaturat modei, pe unele conturi oficiale ale politiei fiind postate fotografii cu angajate tinand foi A4 pe care sunt scrise informatii despre preventia furtului de identitate sau care avertizeaza impotriva sofatului sub influenta alcoolului.

Moda a fost prezentata drept o „provocare fitness”, de catre agentia oficiala chineza Xinhua, pe contul sau de Twitter.

Cu toate acestea, utilizatorii de social media din intreaga lume au inceput imediat sa critice moda.

Utilizatorii de Instagram si twitter au ironizat-o postand fotografii in care tin in mana mai multe foi A4 lipite sau foi A4 cu mesaje pozitive. O utilizatoare a postat o imagine in care tine in mana o diploma universitara, si a intrebat: „Diploma aceasta ma face sa par grasa?”.

Altii pur si simplu au folosit o foaie A4 tinuta orizontal.

Xiao Meili, o activista pentru drepturile femeilor care a mers 2.000 de km de la Beijing la Guangzhou pentru a atrage atentia asupra violentei sexuale, considera aceasta moda „cu totul plictisitoare”.

Astfel de concursuri au devenit populare din cauza lipsei de cunostinte despre problemele de gen in China, si pentru ca „standardele de frumusete sunt foarte, foarte, foarte uniforme”, sustine Xiao Meili. „Toata lumea e foarte superstitioasa, vorbind despre unghiul la care ar trebui sa fie pometii, cat de mare ar trebui sa fie un nas, sau cati centimetri ar trebui sa existe intre ochi. Oamenii cred ca frumusetea poate fi masurata”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro