Un rus a fost condamnat la cinci ani de muncă forțată după ce a vorbit cu presa despre războiul din Ucraina
Un moscovit a fost condamnat la cinci ani de muncă corecțională pentru acuzații legate de un interviu despre război pe care l-a acordat pe stradă postului de radio Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), finanțat de SUA, a anunțat luni organizația de supraveghere a drepturilor OVD-Info, citată de The Moscow Times.
Iuri Kohoveț, un rus în vârstă de 39 de ani, a fost abordat de jurnaliștii RFE/RL la Moscova, în iulie 2022, și a fost întrebat dacă este nevoie de o dezescaladare a tensiunilor dintre Rusia și statele membre NATO.
„Bineînțeles că avem nevoie (de o dezescaladare), dar totul depinde de guvernul nostru. Guvernul nostru este cel care a început totul. Rusia este cea care a creat toate aceste probleme”, a declarat Kohoveț pentru RFE/RL. „Nu văd nicio problemă cu NATO, aceasta nu plănuiește să atace pe nimeni”, a susținut el.
„Guvernul nostru spune că vrea să lupte împotriva naționaliștilor, dar bombardează centre comerciale. Militarii noștri din Buriatia și Daghestan au împușcat civili în Bucha fără niciun motiv”, a adăugat el.
Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva lui Kohoveț la câteva luni după publicarea interviului, sub acuzația de răspândire de „informații false” despre forțele armate ruse.
Procurorii au cerut o pedeapsă de cinci ani și jumătate de închisoare pentru rusul care a pledat parțial vinovat, negând că declarațiile sale au fost motivate de sentimente de „ură politică”. În cele din urmă, el s-a declarat mulțumit de decizia instanței.
„Sunt mulțumit de decizia (instanței) și nu o voi ataca”, a declarat Kohoveț jurnaliștilor după audiere. „Sunt fericit că acest capitol din viața mea s-a încheiat. Viața merge mai departe. Am 39 de ani și am toată viața înainte”, a spus el.
Pe lângă activitățile de muncă corecțională, lui Kohoveț i s-a interzis, de asemenea, să administreze site-uri web timp de patru ani. De asemenea, el va trebui să dea 10% din veniturile sale statului pentru următorii cinci ani.
Rusia a interzis difuzarea de „informații false cu bună știință” despre armată la scurt timp după ce a invadat Ucraina în februarie 2022, o lege care a fost folosită pentru a cenzura libertatea presei și libertatea de exprimare în general, potrivit criticilor.
De atunci, cel puțin 19.855 de persoane au fost reținute în Rusia pentru că și-au exprimat opiniile anti-război, potrivit grupului pentru drepturile omului OVD-Info.
RFE/RL a fost etichetată drept „agent străin” de către autoritățile ruse în 2017 și desemnată organizație „indezirabilă”” în februarie 2024.
Desemnarea a interzis efectiv activitatea RFE/RL în interiorul Rusiei și a incriminat orice relație cu această instituție, inclusiv distribuirea conținutului său online.