Barnevernet si cazul Bodnariu. Mic studiu pentru a intelege ceva in plus despre "child centric perspective"
Revoltator in cazul Bodnariu este ca familiei i-au fost luati toti cei cinci copii pe baza unei decizii administrative, nu in urma unei decizii judecatoresti. Nu stim nimic precis despre acuzatiile aduse familiei, deoarece autoritatile nu comunica, invocand principiul confidentialitatii anchetei. Pe de alta parte, varianta familiei Bodnariu trebuie luata cu prudenta necesara. Ce parinte ar recunoaste ca-si bate copiii sau ca-i supune unor rele tratamente? Totusi, de unde stim ca nu suntem in fata unui abuz administrativ din moment ce decizia n-a trecut prin filtrul unui judecator? A lasa o masura atat de radicala, cum este luarea unor copii de langa parintii lor si plasarea lor in custodia altei familii, la mana unui asistent social, la mana unor functionari, pare cam mult. Cum s-a ajuns, totusi, aici?
Nu pretind a fi inteles sistemul de protectie a copilului dintr-o tara straina, cu o cultura diferita de a noastra si cu o intreaga istorie a modului cum statul s-a raportat la copii, o istorie presarata cu tragedii si cazuri dramatice. Exista insa o serie de studii si rapoarte publice pe tema sistemului legal de ingrijire a copilului in Norvegia si tarile nordice. Din cele cateva consultate, rezulta intai de toate ca Suedia, Finlanda, Norvegia si Danemarca fac obiectul unor critici severe in ce priveste functionarea sistemului de ingrijire a copilului.
Un grup de avocati, fosti judecatori si profesori de drept, profesori de psihologie si doctori din cadrul The Nordic Comitee for Human Rights a realizat in decembrie 2012 un raport intitulat „Child Removal Cases in Sweeden and the neighbouring nordic countries”. (1)
- „Din experienta noastra profesionala, rezulta ca mai ales familiile tinere, monoparentale, cu o slaba educatie sau situatie materiala precara, familii cu probleme de sanatate sau parinti imigranti sunt tintele serviciilor sociale din Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda. De asemenea, parinti avand credinte filozofice sau religioase care nu par sa fie acceptate politic sunt deseori declarati drept parinti nepotriviti, care determina inevitabil serviciile sociale, actionand la sfatul asistentilor sociali, sa mute copiii din familiile lor si sa-i plaseze in familii surogat. Totusi, chiar si parinti cu o buna educatie si cu profesii bune au experimentat interferenta asistentilor sociali in viata lor privata si de familie. Inca din anii 80, un mare numar de familii au parasit Suedia pentru a-si proteja copiii de plasarea in custodie sau in case de copii. Numerosi critici se refera la aceste cazuri numindu-le <<industria rapirii de copii>> din cauza sumelor mari de bani care se platesc parintilor adoptivi, in timp ce altii folosesc termenii <<the child abuse and family destruction industry>> din cauza ca atat copiii, cat si parintii lor sunt invariabil traumatizati„, se arata in raport.
De notat ca toti acesti specialisti insista asupra faptului ca decizia de muta un copil din familia lui si de-l plasa in grija altei familii revine unui serviciu social, la nivel administrativ, iar acesta actioneaza la sfatul unor asistenti sociali. Pe scurt, NU este decizia unei instante judecatoresti. Acesti asistenti sociali au facut ei insisi subiectul unor dezbateri, fiind puse in discutie studiile pe care trebuie sa le aiba un functionar investit cu atata putere.
Faptul ca mutarea unor copii din familii se face prin simple decizii administrative rezulta si din comunicatul Ambasadei Norvegiei dat publicitatii in cazul Bodnariu: „Parintii au dreptul la un proces echitabil, inclusiv un avocat platit de catre guvern, dreptul de a fi audiati si de a contesta decizia Consiliului la Tribunalul Districtual”.
Mai trebuie spus ca momentul in care institutia norvegiana de protectia copilului (Barnevernet, infiintata in 1992) poate interveni si lua copiii dintr-o familie nu este clar definit, lasand loc larg la arbitrar si abuz. O poate face aproape in orice situatie, nu doar in caz de violenta fizica sau verbala exercitata asupra minorului.
- Pagina oficiala a institutiei anunta ca, potrivit legii norvegiene, „parintii sunt responsabili in a asigura grija si protectie propriilor copii. Totusi, daca parintii nu pot face asta, institutiile pentru protectia copilului sunt obligate sa asigure orice ajutor este necesar pentru a asigura ca adolescentii si copiii primesc grija de care au nevoie„, inclusiv „relocarea copilului sau copiiilor din casele lor pentru o perioada mai lunga sau mai scurta„.
Problema este ca de la decizia administrativa pana la o sentinta definitiva in justitie pot trece doi-trei ani, timp in care copiii stau departe de parintii lor. In plus, decizia administrativa nu este predictibila, dupa cum rezulta dintr-o serie de cazuri. Parintilor le-a fost luat copilul din cauza ca era hranit cu mana sau din cauza ca dormea in acelasi pat cu unul dintre parinti. Apoi, acesti parinti nu dispun de nici o cale de atac impotriva deciziei administrative. Nu-si pot recupera copiii decat in cadrul unui proces. Aceasta procedura incalca orice norma de drept, iar de multe ori decizia administrativa pare profund disproportionata in raport cu situatia de fapt.
Potrivit unei cercetari realizate in 2011 (2), este important de subliniat ca in Norvegia s-au infruntat doua viziuni politice radical diferite in ce priveste modul in care trebuie reformat sistemul de ocrotire a copilului. Dreapta, care a guvernat din 1997 pana in 2005 (cu exceptia unei perioada din martie 2000 si octombrie 2001), pune mai mult accent pe dreptul parintilor, autonomia familiei si masuri care sa previna plasarea copiiilor in afara familiei (out-of-home placements).
Stanga, care a guvernat pana in 2013, este adepta asa numitei „child centric perspective”, potrivit careia copilul este vazut ca un individ cu optiuni, interese si puncte de vedere pe care nu doar ca are ocazia sa le exprime, dar de care trebuie sa se tina cont.
Norvegia incaseaza in 1996 o condamnare la CEDO, sentinta ce va declansa mai tarziu o serie de reforme in sistem. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul Norvegian pentru incalcarea articolului 8 (protectia vietii de familie) intr-un caz de adoptie fortata a unei fetite. Din cate se vede din statistica de mai jos, statul norvegian incepe din acel moment sa evite pe cat posibil adoptiile, dar creste in schimb vertiginos numarul cazurilor de copii plasati spre ingrijire temporara altor familii, chiar inainte de o decizie definitiva in justitie.
In acest foarte sumar tablou, mai trebuie precizat ca statul norvegian pastreaza in trecut istoria teribila a copiilor nascuti in timpul razboiului. A fost o adevarata tragedie nationala inceputa in anii postbelici care a reverberat pana in zilele noastre.
Statul norvegian a mai incasat o condamnare la CEDO, in urma careia a platit cateva zeci de milioane de euro catre victime, fiind acuzat de maltratarea copiilor care au stat in institutii (orfelinate) intre 1945 si 1980. Este foarte posibil ca, traumatizat de acest episod teribil, statul norvegian sa fi cazut in extrema cealalta, manifestand o grija excesiva fata de copii. Din pacate, in prea multe cazuri, statul norvegian pare sa fi trecut linia rosia care interzice oricarui stat sa intervina atat de brutal in viata intima si de familie, avand pretentia sa regleze tot ce misca in relatiile oricum fragile dintre parinti si copii.
- Potrivit unui studiu publicat in 2010 (3), cazul Thiemann si altii vs Norvegia „priveste copiii nascuti in timpul celui de-al doilea razboi monidal (din tata german si mama norvegiana) ca rezultat al proiectului nazist Lebensborn. Multi dintre acesti copii au fost, in prima instanta, victimele infractiunii internationale de stramutare fortata din Norvegia in Germania in mainile nazistilor (planul era imbunatatirea asa numitei puritati si robusteti genetice a populatiei Germane de catre regimul nazist).
- Toti acesti copii nascuti in timpul razboiului parte a proiectului Lebensborn au fost victime ale inrobirii de catre regimul nazist in scopul atingerii obiectivului sau de a crea o asa numita super – rasa. Relatia copiiilor cu mamele lor a fost in sever afectata dat fiind faptul ca acesti copii erau, in esenta, produsul unul „sclavagism sexual” generat de proiectul Lebensborn.
- Multe din mamele acestor copii chiar si dupa razboi au abandonat, in mod discutabil, acesti copii dati spre adoptie sau in orfelinate, desi este chestionabil cat de voluntare erau aceste abandonuri date fiind enormele presiuni economice si sociale pe care aceste femei le suportau in Norvegia postbelica. Acesti copii au fost subiectul unor tratament dur si discriminatoriu in Norvegia postbelica, asa cum guvernul norvegian a admis. (…) A existat o perioada de victimizare a copiiilor nascuti in timpul razboiului care a durat decenii si care a rezultat din „un sistem de apartheid” patronat de stat in ce priveste acesti copii (acest sistem de apartheid s-a nascut din cauza masurilor legislative inadecvate si discriminatorii adoptate de guvernele norvegiene).”
Exista, asadar, o serie de date de ordin istoric si politic care explica partial cum a ajuns o tara dezvoltata ca Norvegia, de regula in avangarda progresului mentalitatilor, sa fie acuzata din nou de „nazism” din cauza modului in care actioneaza institutiile sale.
Este de neinteles insa cum ajunge un stat sa-si distorsioneze atat de mult comportamentul, incat institutiile sale ajung sa invoce printre motivele pentru care cer indepartarea copiilor dintr-o familie faptul ca „parintii mamei au murit prea devreme”, ca „baiatului ii este sete si bea prea multa apa, deci este vina mamei pentru ca acasa promoveaza obiceiuri alimentare nesanatoase” sau absurditatea suprema: „Parintii vor sa tina copiii, ca sa nu ajunga in familii surogat, iar asta arata ca nu coopereaza cu CPS pentru interesul copilului”. (4)
Toate aceste excese nici macar nu pot fi puse in totalitate in carca unei stat care a ajuns cu corectitudinea politica la extrem. Acestea sunt cazuri robotizare totala, lipsa de empatie, dezumanizarea avansata a unor functionari pusi sa ridice copii din familii asa cum ridica municipalitatea masini de pe strada.
Referinte
(1). The Nordic Comitee for Human Rights, Report: Child Removal Cases in Sweeden and the neighbouring nordic countries, December 2012
(2) Child Protection Systems, International Trends and Orientations/ Edited by Neil Gilbert, Nigel Parton and Marit Skivenes, Oxford Univesity Press, 2011
(3) The European Court Of Human Rights as a Patheway to Impunity for International Crimes/ Sonja C. Grover, Springer – Verlag Berlin Hidelberg 2010
(4) Motive folosite de Protectia Copilului din Norvegia: Hainele curate nu sunt impachetate cum trebuie. Sursa: Politic Scan, care citeaza „An incomplete list of reasons given by the child protection services (CPS) of the Nordic countries for depriving children of their parents” (publicata in 2012)
INTERVIURILE HotNews.ro