Repatrierea aurului german din strainatate, la bilant

​Banca Federala a Germaniei dispune de rezerve in aur care o situeaza pe locul al doilea in lume, dupa SUA. Din motive istorice, dupa cum se zice, cea mai mare parte a aurului german a ramas in strainatate. Mai precis „la aliati“: in SUA, Marea Britanie si Franta. Acum trei ani, Bundesbank a anuntat o masiva actiune de repatriere a aurului sau. Ceea ce s-a si intamplat, treptat si in secret, din motive de securitate. „Ne incadram in plan. Pana in 2020, jumatate din aurul german il vom avea in Germania“ promite presedintele Bundesbank, Carl-Ludwig Thiele. Institutia pe care o conduce a trecut si la maxima transparenta. Pe 2.300 de pagini se intinde lista cu fiecare lingou de aur german aflat in strainatate, inclusiv greutatea si locul unde se afla momentan.

La finele anului trecut, o treime dintre cele 3.384 de tone de aur ale Bundesbank se aflau la Frankfurt am Main (95.364 lingouri – ca. 1,2 tone). La prietenii americani de la Federal Reserve Bank of New York era gazduite chiar mai mult aur decat in patrie (115.431 lingouri – ca. 1,46 tone). Bank of England din Londra adapostea 35.066 lingouri (ca. 0,44 tone), iar Banque de France din Paris 24.455 lingouri (ca. 0,31 tone).

Lista a fost intocmita pe baza inventarului din 2014 sia fost publicatain luna octombrie a acestui an.Datele din documentul facut public in 7 octombrie se refera la numarul lingoului si cel de inventar, greutatea bruta si neta, puritatea si locul unde este depozitat in strainatate. E o lista intocmita cu minutiozitatea nemteasca binecunoscuta si care documenteaza „comoara“ si evolutia reintregirii ei, caci Bundesbank intentioneaza sa o actualizeze anual.

In ultimii trei ani, actiunile de recuperare a aurului din strainatate s-au desfasurat conform planului anuntat de presedintele Thiele. La finele anului 2012, doar putin peste o tona de aur se afla la Frankfurt. Presedintele Bundesbank face o precizare in parte surprinzatoare. „Nu ne aducem inapoi aurul, caci n-a fost niciodata aici. Pana la reunificarea Germaniei aveam doar 77 de tone in Germania, din motive de siguranta in timpul Razboiului Rece“, spune el, citat vineri deWelt.de.

„In timpul Razboiului Rece, aurul german a fost tinut intentionat peste granite“, scrie publicatia germana. De la introducerea monedei Euro „la stanga si la dreapta Rinului”, argumentul schimbarii aurului de rezerva in devize, la nevoie, nu mai sta in picioare in ce priveste depozitul din Paris. De aceea, acesta urmeaza sa fie complet lichidat.

Nu la fel se intampla cu celelalte doua: aurul german de la Londra ramane neatins, iar de la New-York se aduc doar 300 de tone. Motivatia presedintelui Bundesbank este urmatoarea: „E important sa fin preventivi, in cazul vreunei crize. De aceea, vom lasa o parte a aurului in tara cu moneda de referinta a lumii – adica SUA, cu dolarul sau. Iar o alta parte o lasam in Bank of England din Londra, ca fiind cel mai mare loc de tranzactionare a aurului, din lume”.

• Aduceti-ne aurul acasa

Nevoia de transparenta si actiune in ce priveste controlul asupra aurului german a fost somata vocal incepand cu septembrie 2012, de societatea civila (initiativa „Aduceti-ne aurul acasa”), dar si de Curtea de Conturi a Germaniei. Caci aurul nu apartine Bundesbank, ci poporului german, pentru care institutia bancara este doar depozitar si garant. Germanii si-ar sti mai in siguranta aurul in tara, decat in strainatate. Ei ar fi mai increzatori ca pot conta pe el in cazul vreunei crize financiare, cum a fost cea din 2008, care a tinut Europa in sah vreme de cativa ani.

Aurul pus la pastrare da o senzatie de siguranta, atat de specifica modului de gandire german. Valoarea rezervelor in aur se ridica la cca 107 miliarde de euro, ceea ce rezulta intr-o rezerva pe cap de locuitor de peste 1.300 de euro. Pana acum, n-a fost deloc o problema, ca peste doua treimi din acest aur e depozitat in strainatate. Sau nu s-a stiut, de catre cei multi. Insa motivul principal al acumularii sale acolo nu sta in vreun transport tainic de lingouri, peste granite, precizeaza oficialii Bancii Federale.

Intre anii 1950-1970, excedentul la export al Germaniei realizat in SUA, Anglia sau Franta a ramas la aceste tari, fiind transformat si depozitat in aur. Erau vremurile sistemului Bretton-Wood (1944-1971), cand devizele aveau referinta in aur, iar statele isi preschimbau sumele dobandite din excedentul comercial, in metalul pretios. Asa a facut si Germania.“Rezervele erau puse la pastrare in marile centre de tranzactionare a aurului, pentru ca Bundesbank-ul sa poata recurge la ele, la nevoie“, se preciza in explicatia oficiala a Bundesbank.

A mai existat insa un argument. Ca o demonstratie de independenta, fostul presedinte de stat francez Charles de Gaulle ordonase readucerea aurului Frantei din SUA, in 1966. Dar a inceput Razboiul Rece. Frankfurt am Main, unde se afla sediul bancii de devize al Germaniei, ar fi fost prea in apropierea tancurilor rusesti. De aceea, nemtii n-au urmat exemplul francez. La un sfert de secol de la incheierea Razboiului Rece, argumentul e depasit, dupa cum considera si presedintele Bundesbank.

„In octombrie 2012, Germania a inceput sa fierba ca un cazan” scriam inarticolul „Aurul german la control”, aparut pe Hotnews in 25 octombrie 2012. „E aurul inca la locul lui?” se intrebau politicieni, bancheri, jurnalisti, oameni de rand.

Ingrijorarea le era justificata. De decenii n-au mai fost numarate lingourile, nici macar de catre Bundesbank. Nici bonitatea nu le-a mai fost verificata. Nu cumva au fost „imprumutate”? Nu cumva o parte dintre ele a fost vanduta, in secret? Nu cumva lingourile de aur au fost retopite si amestecate intr-un aliaj mai putin pretios?

Ceea ce incita nesiguranta era faptul ca Bundesbank, in bilanturile sale anuale, nu evidentia lingourile de aur separat, ci laolalta cu alte active legate de aur, intre care si certificate de valoare doar pe hartie. Acest lucru nu se stia insa inainte de un control tintit al Curtii Federale de Conturi. Aceasta s-a pus pe treaba la sesizarea unor politicieni germani.

La inceputul anului 2012, doi tineri senatori crestin-democrati, Philipp Missfelder si Marco Wanderwitz, au avut curiozitatea sa vada lingourile de aur germane depozitate in strainatate. Cererii lor adresate Bundesbank-ului i s-a raspuns ca „Bancile din New-York, Paris si Londra nu dispun de spatii adecvate pentru vizitatori“. Refuzul a fost urmarea unui intens schimb epistolar si a declansat o dezbatere politica.

In luna septembrie, desi aurul german n-a putut fi vazut de politicienii germani, seful Banque de France, Christian Noyer, declara: „Fiti siguri ca la noi e foarte bine pazit. Clientii nostri il pot vedea oricand”. La solicitarea publicatiei Die Welt, care a relatat despre patania celor doi tineri senatori, Noyer a precizat ca afirmatia sa referitoare la „clienti” e valabila doar pentru institutii, nu si pentru persoane particulare.Samanta neincrederii fiind insa sadita, urmarea a fost angrenarea Curtii Federale de Conturi. Aceasta solicita Bundesbank-ului transparenta, in bunurile sale de inventar. Iar in urmatorii trei ani, adica pana la finele anului 2015, cate 50 de tone de aur trebuiau readuse in Germania si apoi retopite, pentru a li se verifica puritatea.

Bilantul primilor trei ani de repatriere a aurului german releva cei cativa pasi facuti: liste amanuntite cu lingourile, actualizate anual; readucerea in Germania a 157 de tone de aur, in primii doi ani, 2013 si 2014. Cat din aur s-a adus in 2015, nu a fost publicat inca de Bundesbank.

Insa precis ca cifrele vor urma, iar lucrurile se misca, minutios nemteste si pas cu pas. Ceea ce n-am putut vedea inca referitor la un bun al romanilor, care si acum ii doare pe multi. Este vorba de rezervele de aur ale Bancii Centrale a Romaniei, care in urma cu aproape un veac (in decembrie 1916) au fost transmise spre pastrare la rusi.