Sari direct la conținut

Alertă de caniculă în București până duminică seara / Care vor fi temperaturile maxime în capitală

HotNews.ro
Canicula, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Canicula, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele zile, maximele termice urmând să ajungă la 37 de grade Celsius, conform prognozei speciale emise, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 16 august, ora 10:00 – 17 august, ora 6:00, vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic în creştere, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului, când probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va fi ridicată. Temporar vântul va prezenta intensificări ziua, cu rafale în general de 40 – 45 km/h, iar noaptea va slăbi în intensitate.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 20 de grade Celsius.

Potrivit ANM, în intervalul 17 august, ora 12:00 – 20 august, ora 21:00, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) urmând să depăşească uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima zi a intervalului (17 iulie). Temperaturile maxime vor fi de 35 – 37 de grade, iar cele minime de 18 – 21 de grade.

De altfel, meteorologii au emis o informare de caniculă şi disconfort termic ridicat pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă în următoarele patru zile, disconfortul termic resimţindu-se şi în regiunile vestice şi estice. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro