Liderul Clanului Sportivilor, Robert Nica, arestat preventiv după ce și-a bătut socrul
Nica Robert, liderul Clanului Sportivilor, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că și-a bătut și amenințat socrul, dar și pe concubina cumnatului său, care a încercat să îl oprească pe bărbat, potrivit news.ro.
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost ridicat de oamenii legii după ce ar fi agresat fizic un alt bărbat și o femeie, la o adresă din sectorul 4 al Bucureștiului, potrivit Poliției Capitalei.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că ginerele l-a lovit pe socrul său în scara blocului unde locuia, apoi în parcare.
O femeie, concubina cumnatului bărbatului de 44 ani, a intervenit în altercație, fiind la rândul ei agresată fizic.
„De asemenea, în timpul altercaţiei, o femeie ar fi încercat să-i oprească, moment în care şi aceasta ar fi fost agresată fizic de acelaşi bărbat, ulterior, persoana în cauză părăsind zona. Totodată, bărbatul în cauză a continuat să transmită, printr-o aplicaţie de chat, mesaje de ameninţare celor două persoane, precum şi mesaje prin intermediul cărora încerca să le influenţeze declaraţiile”, a precizat Poliţia Capitalei.
Bărbatul violent este Nica Robert, liderul Clanului Sportivilor, potrivit surselor judiciare citate de news.ro.
Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.