Sari direct la conținut

Ziua Marinei Române 2023. Festivitățile vor avea loc în ciuda exploziei minei de război de lângă Costinești / Programul complet

HotNews.ro
Ziua Marinei 2022, Foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu
Ziua Marinei 2022, Foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

În fiecare an, la 15 august, este marcată Ziua Marinei Române, odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor. La festivitățile de la Constanța vor participa marți președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă.

Autoritățile române au anunțat că festivitățile de Ziua Marinei vor avea loc conform programului anunțat în ciuda incidentului de luni, când o mină marină a explodat când s-a lovit de un dig în Constinești.

O navă puitor de mine a Forțelor Navale Române patrulează pe mare de la Constanța la Mangalia, a declarat la Digi 24 purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel.

De asemenea, din dispoziția șefului Statului Major toată zona litoralului românesc va fi monitorizată și cu un elicopter Puma naval.

„Ne pregătim pentru Ziua marinei, toate navele caută mine, suntem pregătiți și vigilenți”, a declarat la Digi 24 purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel.

Printre oficialii care vor fi prezenți în Portul Militar Constanța se numără președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă.

Programul de Ziua Marinei Române 2023

Manifestările organizate de Forțele Navale Române, pentru sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor avea loc marți, 15 august, la Constanța, unde marinarii militari vor prezenta, după o absență de patru ani, Exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, pe scena maritimă din fața Comandamentului Flotei.

Festivitatea va începe, cu câteva minute înainte de ora 10.00, cu primirea oficialilor, urmată de ridicarea Pavilionului, geacului și a Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României și cu tragerea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.

După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, vor fi lansate, în apa mării, ancore de flori în memoria eroilor marinari, care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.

„Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul” vor face o poartă de apă la Ziua Marinei Române 2023

Zeul Neptun își va face apariția din largul mării printr-o poartă de apă, asigurată de remorcherele multifuncționale „Vânjosul”, „Vârtosul” și „Voinicul”, pentru a da startul demonstrațiilor, odată cu salutul de deschidere a exercițiului executat de elicoptere și ambarcațiuni rapide, care vor purta drapelele României, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

Momentul va fi urmat de defilarea Navei-școală „Mircea”, Ambasadorul Onorific al României pe mările și oceanele lumii, având cadeții de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pe vergi, pentru a saluta publicul, în timp ce un elicopter militar va lansa trei scafandri parașutiști.

Inserția unor elemente de cercetare-diversiune, respingerea atacului aviației inamice, căutarea și atacul asupra unui submarin inamic, respingerea unui desant maritim, combaterea migrației ilegale pe mare și manevrarea elicopterului Puma Naval pentru apuntarea la bordul unei fregate sunt secvențele Exercițiului demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, care va fi prezentat marți, 15 august, la Constanța, potrivit Forțelor Navale.

La finalul acestuia, navele și aeronavele miltare participante vor defila prin fața publicului de pe faleza din fața Comandamentului Flotei, după care garda de onoare va încheia partea oficială a evenimentului, care va continua cu defilarea velierelor și ambarcațiunilor civile, precum și cu acrobații aeriene, concomitent cu un mini-spectacol oferit publicului de Muzica Militară a Forțelor Navale.

Spectacol cu drone la Ziua Marinei Române 2023

Seara zilei de 15 august se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor și cu un spectacol de artificii și de drone, oferit de Primăria Municipiului Constanța.

Formația muzicală a Forțelor Navale, condusă de colonel Cornel Ignat, va susține un mini-concert de piese din repertoriul marinăresc pe faleza Cazinoului din Constanța, în intervalul orar 20.00-20.30, după care marinarii se vor retrage cu torțe pe itinerariul Cazino – Faleză – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu, unde Muzica Militară a Forțelor Navale își va continua reprezentația.

La ora 22.45, în Piața Ovidiu va fi un spectacol de artificii și de drone, organizat de Primăria Municipiului Constanța, care marchează finalul celei de-a 121-a aniversare a Zilei Marinei Române.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro