Sari direct la conținut

Criza turco-rusa: John Kerry a avertizat Rusia inca din octombrie ca avioanele de vanatoare care incalca spatiul aerian al Turciei risca sa fie doborate

HotNews.ro

Un avion de vanatoare Suhoi-24 a fost doborat, marti, de catre armata turca, dupa ce ar fi incalcat spatiul aerian suveran. Insa nu este pentru prima data cand Rusia violeaza spatiul aerian al Turciei.Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a avertizat Kremlinul inca de la inceputul lunii octombrie ca avioanele de vanatoare ruse care incalca spatiul aerian al Turciei pot fi doborate de armata turca,potrivit The Guardian.Kerry a lansat avertismentul dupa ce doua avioane ruse care au zburat pentru scurt timp in spatiul aerian turc au provocat o criza diplomatica, iar ambasadorii statelor NATO s-au intalnit de urgenta la Bruxelles pentru a condamna incidentul.

Avioanele ruse care incalca spatiul aerian turc risca sa fie doborate […]Suntem foarte preocupati de acest lucru, pentru ca este exact genul de lucruri pentru care Turcia isi apara drepturile si ar fi putut dobori„, a comentat atunci John Kerry.

Este exact genul de lucruri cu privire la care am avertizat […] de aceea am inceput discutii cu Rusia, pentru a fi siguri ca nu exista posibilitatea unui conflict accidental„, a precizat secretarul de stat american.

La intalnirea de urgenta a ambasadorilor NATO din octombrie, aliatii au condamnat Kremlinul pentru incalcarea repetata a spatiului aerian turc, in special dupa intensificarea bombardamentelor ruse asupra fortelor insurgente siriene.

Aliatii sublineaza pericolul extrem pe care-l implica un astfel de comportament iresponsabil. Cerem Federatiei Ruse sa inceteze, sa se abtina in viitor si sa explice imediat aceste violari„, a declarat atunci NATO.

In octombrie, doua avioane de vanatoare ruse au incalcat spatiul aerian al Turciei, Kremlinul sustinand ca pilotii sai se adaposteau pur si simplu de vremea rea de pe partea cealalta a granitei,scrie The Guardian.

Background: Statele Unite au trimis, inca din luna august, avioane de vanatoare F-16 in Turcia, „in sustinerea luptei impotriva Statului Islamic„,relateaza Agerpres.

Statele Unite au semnat un acord cu Turcia, pentru ca avioanele sale de vanatoare sa poata decola de la o baza strategica turca. Un contingent de 300 de militari americani a fost de asemenea desfasurat la aceasta baza, pentru a coordona operatiunile terestre.

Pana in luna august, avioanele americane erau nevoite sa decoleze din Iordania sau Kuweit pentru a ataca tintele jihadiste din Orientul Mijlociu.

Citeste si:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro