Sari direct la conținut

Cum a ajuns Iohannis sa conteze pe Dragnea

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Cam toata lumea cu care am discutat in cursul zilei de marti a cazut de acord ca presedintele Klaus Iohannis nu dispune de un plan B sau, mai corect, va trebui sa-l resapeze pe cel vechi. L-a sfatuit pe vicepremierul Oprea sa demisioneze fara sa stie care sunt pasii urmatori in caz de refuz. Asadar, ce urmeaza? Pe Gabriel Oprea l-a impins in bratele lui Victor Ponta. Premierul spune adevarul cand il toarna pe Oprea ca negocia conditiile tradarii cu liberalii si cu seful statului. Minte, evident, cand il prezinta pe Oprea drept un om serios si de cuvant care a rezistat tentatiei.

Liderul UNPR se predase demult. A pierdut insa, la mustata totul. Doua scandaluri majore l-au oprit sa ajunga azi premier in locul lui Ponta: acuzatiile de plagiat, acuzatiile de abuz in serviciu soldat cu moartea unui politist. Pe Oprea nu se poate conta niciodata, in nici un caz pe termen lung.

Acum, ca a ramas fara solutie la functia de premier, pe cine poate conta, totusi, presedintele Iohannis? Sa-i luam pe rand. Pe liberalii nu poate conta. Au tras ca fraierii singurul glont mult prea devreme iar acum nu mai pot depune motiune de cenzura. Apoi, cine ar conta pe Tase, Petrache, Blaga, Gorghiu in afara de procurori?

Pe Catalin Predoiu nu-l prea inghite. Il va nominaliza premier doar pentru a-si tine promisiunea din campanie, dar nu va trece de Parlament. Va cauta pe altcineva. A cautat deja, din cate aud.

Oamenii lui de la Cotroceni? Nu exista decat unul care conteaza. Din pacate, pe Mihalache nu poate conta. Lucreaza impotriva presedintelui si cand e treaz, mai ales cand nu e. Mare vulnerabilitate, ma mir ca inca e la Cotroceni.

Pe servicii nu mai poate conta suta la suta. Si aia pareau sa conteze tot pe Oprea, omul interesului national.

Pe el insusi nu prea poate conta. Nu se descurca in tot hatisul politicii de unul singur. Gafeaza si cand tace si cand vorbeste, cade in sondaje iar publicul e tot mai dezamagit.

Poate conta inca pe sprijin extern, mai precis pe americani. N-a pierdut inca increderea lor, s-a tinut departe mafioti si corupti. Tot pe ajutorul lor – pe ajutorul americanilor, nu al mafiotilor cum ati putea crede – conteaza si Dragnea. A pariat totul pe o corecta intelegere a mersului istoriei. Prin urmare, de ce n-ar conta Iohannis pe Dragnea? Cheia este la el.

Numai liderul PSD il mai poate scapa de premierul penal, Victor Ponta. Cum? Ei, asta e mai complicat dar nu imposibil. In PSD a inceput o ciudata agitatie pe tema codului de conduita, conditii de integritate si reforma. Nu suna bizar?

Toata tevatura s-ar putea transa, vineri, la Comitetul Executiv. Dragnea vrea sa impuna o serie de reguli care vor face imposibila mentinerea unui trimis in judecata pentru coruptie in functia de premier. Da, numai daca Victor Ponta ramane fara sprijinul politic al PSD se termina tot balciul asta, cu Ponta, Oprea, penali si pitecantropi la carma guvernului. Asta era planul B mai vechi – retragerea sprijinului – luat in calcul doar ca ultima solutie. Azi, nu mai exista alta. (Despre acest scenariu am scris prima data la jumatatea lunii septembrie, cand am explicat ce l-a scapat pe Victor Ponta pe termen scurt)

Ponta conteaza probabil pe ostilitatea partidului fata de reforma si pe faptul ca se bucura de o reala simpatie interna.

Nu uitati aplauzele indelungi de la ultimul congres de cate ori era pomenit numele lui Ponta. Nu uitati raceala manifestata fata de Dragnea si nedumerirea totala in fata solicitarii de a cere scuze victimelor dictaturii comuniste si mineriadelor.

Dar baronii, pesedistii de ce-ar mai conta pe Ponta? Cum i-ar putea salva de la moarte unul aflat cu un picior in groapa?

Pe termen lung, Ponta mai conteaza cumva si pe revenirea lui Traian Basescu, dupa care suspina la fiecare iesire publica. Din pacate, pe fostul presedinte chiar nu se mai poate conta fiind excesiv de ocupat cu Elena Udrea. Nici pe ea nu se mai pot baza amicii ei ca in vremurile bune, cand le trimitea semne cu degetul la nas. Intre timp, s-a apucat sa ameninte pe fata ca de data asta va turna tot.

Iohannis conteaza, asadar, pe Dragnea, dar trebuie sa se grabeasca. Cat de curand s-ar putea ca liderul PSD sa fie condamnat si sa nu mai poata conta nici pe el. Iar dupa Dragnea vine Zgonea. Vi se pare ca se poate conta pe el?

In general vorbind, in tara asta nu se mai prea poate conta pe politicieni. Din fericire sau nefericire – greu de stabilit asa pe genunchi – puterea nu se mai afla la ei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro