Cum a ajuns o parte din poporul roman mai usor de prostit decat pe vremea lui Ceausescu

Trăim o lună halucinantă. Una în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi guvernatorul Băncii Naţionale a României îl apreciază public pe cel mai greţos personaj politic din România ultimelor decenii. În care o instituţie academică închide ochii la plagiatul clar ca ziua al unui vicepremier posibil-viitor-premier, Gabriel Oprea, incapabil să articuleze corect limba română. În care bucureştenii, cu un primar general şi jumătate din primarii de sector anchetaţi pentru corupţie, spun într-un sondaj că tot pe hoţi şi pe şpăgari i-ar prefera.

Cum au ajuns atât de mulţi români să fie mai uşor de prostit decât în vremurile epocii de aur? Care e explicaţia?

Clasa noastră conducătoare este născută din mediocritate, hoţie şi şmechereală. Priviţi la actualul primar general interimar al Bucureştiului. La europarlamentari români care nu cunosc reguli elementare de gramatică. La rectori cu publicaţii ştiinţifice mai mărunte decât ale unui tânăr doctorand din Anglia. Priviţi-i, că sunt mulţi: primari, miniştri, directori, şefi de partid, prim-miniştri. Priviţi-i: ei ne conduc, ei ne influenţează vieţile, ei stabilesc standardele ţării în care trăim. Cei care şi-au câştigat locul pe merit, prin muncă şi cu onestitate, sunt doar o minoritate.

Deşi nicicând nu a fost mai clar că România este condusă de o haită de incompetenţi şi escroci (diagnostic pus mulţumită DNA-ului), o bună parte a acestui popor nu pare a fi deranjat de nimic din toate cele de mai sus. Care e cauza? Prostia? Incultura? Răutatea?

Niciunul dintre aceste motive. Românii au aceleaşi naivităţi şi defecte ca şi alte popoare ale Europei: e un fapt statistic. Ne deosebim însă prin existenţa unui mecanism diabolic de manipulare a maselor, controlat de un număr restrâns de oameni cu interese înguste care nu au nimic de-a face cu binele majorităţii şi nu au niciun interes să le deştepte minţile.

După o zi grea de muncă românul, mai mult ca alţi europeni, primeşte grila de interpretare a evenimentelor de peste zi de la televizor. În funcţie de ce vede şi aude acolo, judecă lumea din jur.

Un grup de oameni va aprecia cel mai corect un eveniment dacă mai întâi fiecare individ din grup va lua o decizie proprie în privinţa acelui eveniment şi abia apoi va discuta despre asta cu ceilalţi. Dacă discuţia precede cugetarea, atunci există o probabilitate mare că grupul va greşi. Iar asta se întâmplă cu atât mai des cu cât oamenii sunt mai conectaţi la televizoare, imperiul dezbaterilor, acolo unde de obicei mai întâi se vorbeşte şi abia apoi se gândeşte. Problema se agravează atunci când mijloacele media sunt deţinute, ca în România, de câţiva indivizi care le dirijează în interese personale foarte înguste.

Cum multe dintre deciziile şi opiniile în privinţa unui eveniment sau a unei persoane le luăm după discuţiile văzute la TV, aceste decizii sunt influenţate fie de frecvenţa cu care auzim o opinie, fie de vehemenţa cu care ea este exprimată. Puţini indivizi, dar cu opinii radicale şi exprimate foarte puternic, vor avea o influenţă mai mare decât cei care lasă loc nuanţelor.

Aşa se întâmplă că o minoritate gălăgioasă cu opinii radicale va domina o majoritate cu opinii mai nuanţate, chiar dacă cei din urmă descriu mai fidel realitatea. Este exact mecanismul de manipulare folosit în multe studiouri de ştiri din România unde predomină analiştii cu măsuţă, oameni care se pricep la puţine dar au opinii ferme despre multe.

Se mai întâmplă ca în studiourile TV, alături de un analist scandalagiu să fie invitat şi un om serios care chiar cunoaşte subiectul discutat. O astfel de pereche este însă disfuncţională deoarece, aflat într-o astfel de combinaţie, expertul se va autolimita şi va da, inconştient, importanţă şi opiniilor amatorului. Efectul malign este că în astfel de dezbateri, care influenţează mult opiniile privitorilor, dominant va fi, invariabil, personajul mai vehement chiar dacă el este şi cel mai puţin priceput la tema discuţiei.

Cele trei fenomene descrise mai sus sunt dovedite prin sute de studii ale cercetătorilor în psihologie comportamentală, unul dintre ei câştigând un premiu Nobel pentru asta. Citindu-l, m-a izbit cât de mult seamănă aceste fenomene cu ce se întâmplă seară de seară la majoritatea televiziunilor de ştiri din România (există şi excepţii, dar foarte puţine). Combinate între ele şi distribuite zilnic, se formează astfel o poţiune prin care sunt manipulaţi milioane de români. Săptămână de săptămână, lună de lună.

Cum nu cred în excepţionalitatea genetică a unui popor faţă de altul, la fel nu cred în posibilitatea unei inferiorităţi. Românii care au stat la coadă pentru a-i aduce un “pios omagiu” unui politician imund nu sunt mai răi decât elveţienii. Românii care l-ar vota pe Oprescu chiar dacă acesta i-a furat pe rupte, nu sunt mai proşti decât nemţii. Românii cărora nu le pasă de plagiatele lui Ponta-Oprea, nu sunt mai inculţi decât englezii.

Nu a lor este vina, dar nici a fatalităţii. Ci a acelora care dau tonul, a clasei noastre conducătoare care pune în faţa oamenilor obişnuiţi, în fiecare zi, un ecran ca o oglindă tulbure în care calomniatorul pare poet şi hoţul pare gospodar. Doar printr-o astfel de înşelăciune nişte oameni mediocri pot rămâne conectaţi la singurul lucru de care le pasă cu adevărat: puterea.