Mesaj pentru tinerii de stanga, fie prieteni sau dusmani

Regret că România nu are un curent de stânga consistent şi autentic. În contextul nostru şi cu profilul nostru populaţional nu ne-ar strica aşa ceva. Dacă după ’89 stânga a fost confiscată de comuniştii de rangul doi din gaşca lui Ion Iliescu, în anii 2000 socialismul românesc a încăput pe mâna caviarilor de tip Năstase-Ponta, cu vile, ferme şi prietenii luxoase.

Social-democraţia românească actuală are chipul şi asemănarea şefului ei, un premier populist, care promovează de-a valma măsuri de dreapta şi de stânga, pomeni electorale şi al cărui guvern cheltuie cel mai puţin procentual dintre guvernele UE pentru protecţie socială. Un socialism în care senatorii sunt obligaţi, prin lege, să zboare cu avionul la clasa business în deplasările externe, socrul aceluiaşi premier (caviar şi el) refuzând să ia în discuţie anularea legii respective. Curată redistribuire a resurselor către săraci.

Mi-am pus aşadar speranţe în noua generaţie a stângii româneşti, cu tineri şcoliţi sau umblaţi prin universităţile de-afară, bine articulaţi şi educaţi. Această generaţie există, unii dintre ei îmi sunt prieteni sau amici, pe cei mai mulți doar îi observ de la distanţă. Aveam aşadar încredere în luciditatea lor şi de aceea am fost surprins să văd cum i-a cuprins pe toţi un val de solidaritate cu Grecia şi Syriza. De ce surprins? Pentru că nu îi înţeleg.

Desigur, solidaritatea e un sentiment frumos şi nobil, dar naiv-inadecvat atunci când îţi mor rudele de foame prin curte şi tu eşti solidar cu străinii din judeţul vecin. Dar dacă e îndreptată asupra unui obiectiv concret din imediată apropiere, solidaritatea are forţă, are puterea de a induce schimbarea. În România există multe cauze concrete care, dacă ar coagula în jur la fel de multă solidaritate pe cât a făcut-o Grecia în ultima săptămâna, s-ar întâmpla minuni.

Dacă aş fi mai tânăr şi mai de stânga, m-aş solidariza cu elevii şi studenţii harnici care îşi dau examenele corect pentru a primi aceleaşi note obţinute pe pile sau prin copiere de copiii şmecherilor. Inechitatea socială a acestei situaţii e atât de evidentă; urlă, ţipă. Decât să lupt creativ împotriva cruzimii Troikăi, aş lupta mai grabnic împotriva „culturii copiatului din şcoala românească” (despre care vorbeşte chiar rectorul Universităţii din Bucureşti). Ar fi mai de ajutor, mai de stânga, mai de pe lumea asta.

Dacă aş fi mai tânăr şi mai de stânga, m-aş solidariza cu oamenii de la ţară care au de trei-patru ori mai puţine farmacii şi medici decât noi, cei de la oraş (vezi studiu aici). Aş declanşa campanii agresive prin care guvernul să fie obligat nu să redeschidă spitale, ci să se asigure că fiecare sat din România are măcar o moaşă sau o asistentă medicală. Nu m-aş lupta cu corporaţiile rele ale căror produse oricum le folosesc toată ziua, ci cu un proiect de lege, aflat astăzi în Parlament, care privatizează medicina românească într-un mod mult mai viclean (vezi detalii aici), decât ar fi făcut-o celebra reformă Boc-Băsescu. Ar fi mai de ajutor, mai de stânga, mai de pe lumea asta.

Nu aş înfiinţa standuri împotriva TTIP (cum am văzut la Street Delivery anul acesta în Bucureşti), dacă aş fi mai tânăr şi mai de stânga. Ci m-aş înscrie voluntar la „Teach for Romania”, trecând peste faptul că e un proiect susţinut de o fundaţie americană şi vreo șapte corporaţii. Acolo aş deveni învăţător sau profesor într-o şcoală de sat cu copii care au nevoie de inspiraţie şi de educație. Pentru că elevii români sunt cel mai puţin motivaţi să înveţe dintre elevii a 65 de ţări evaluate PISA. Pentru că e crâncen de nedrept ca, doar pentru că eşti de la ţară, să nu ai parte de o şcoală decentă. Ar fi mai de ajutor, mai de stânga, mai de pe lumea asta.

Sunt multe alte exemple similare celor de mai sus. Ce vreau să vă spun, dragi prieteni de stânga, e că aveţi/avem foarte multă treabă aici, lângă noi. Nu vă lăsaţi seduşi de o minoritate radicală pentru care criza grecească e similară invaziei tancurilor sovietice în Praga anului 1968, Uniunea Europeană e cam totuna cu pactul de la Varşovia, iar ucrainenii nişte neo-fascişti pentru că se apără în faţa ruşilor (toate sunt citate din doi proletari de caviar de pe la noi). Ar fi doar o uriaşă risipă de energie, timp în care hoţii care conduc astăzi România, fie că se dau de stânga sau de dreapta, ar prospera nestingherit.

Ştiu că discursul anti-sistem are puterea lui de atracţie, că e mai cool decât să predai copiilor de la ţară sau decât să văruiești policlinici comunale. Dar dacă tot vreţi să salvați planeta, începeţi prin a salva planeta din imediata voastră apropiere. Da, ocupați-o, dar prin fapte, nu prin vorbe. De o așa solidaritate avem cu toții nevoie. Fie că suntem de stânga sau de dreapta.