Migranții se înarmează în Voivodina, mulți dintre localnici petrec noaptea dormind pe podea de frica gloanțelor – presa maghiară
În fiecare săptămână mii de migranți încearcă să intre ilegal în Ungaria, la graniţa de sud, uneori folosind metode violente. Deși sunt reţinuţi de poliţie și conduşi înapoi în zona de securitate de la graniţă, ei încearcă din nou și din nou. Determinarea lor este demonstrată și de faptul că, în ultimele luni, bandele de migranți care se află pe partea sârbă s-au înarmat și folosesc armele din ce în ce mai des, scrie portalul ungar hirado.hu.
Acesta menţionează că împuşcăturile pot fi auzite clar pe înregistrarea făcută vineri seara de o cameră de supraveghere în satul din Voivodina, Hajdukovo.
Incidentul de săptămâna trecută, când imigranții ilegali au folosit curtea localnicilor drept câmp de luptă, încă mai stârnește un mare ecou. Ciocnirea a durat ore întregi, un migrant afgan a fost ucis și alți doi au fost răniți, scrie și Magyar Hirlap, preluat de Rador.
„Cartușe împrăștiate și gloanțe zac în mai multe locuri după împușcăturile în serie trase de migranți de săptămâna trecută. Sunt localnici care petrec noaptea dormind pe jos pentru că le este frică să nu fie loviți de gloanțe. Uneori auzim mai multe focuri, cinci, șase la rând. În asemenea situaţie, te ghemuieşti şi aştepţi să treacă. Dacă au trecut zece minute și numai auzi focuri, atunci continui munca. S-a întâmplat că mulgeam vacile, migranții au început să tragă, m-am întins la pământ în grajd ca să nu mă lovească glonțul”, a spus Marina Dragomanovic, din Serbia.
Un alt localnic a povestit pentru televiziunea publică ungară M1 că săptămâna trecută au avut loc cel puțin trei împușcături majore. În general, sunetele vin întotdeauna din aceeași direcție: din imediata vecinătate a graniței.
„Au fost opt migranţi. Asta este tot ce știu. Apoi, la ora 10:10, se auzeau zgomote, iar câinii lătrau. La 150 de metri de la intrarea în Etno Kamp, spre Tőzegbánya, (mină în Somogysámson, Ungaria) s-au auzit voci, lătrat de câini, iar câteva minute mai târziu împușcături puternice. Mai întâi cu un pistol, apoi timp de 6-7 minute cu arme automate”, a spus un localnic, János Kakas.
Hajdukovo se află pe partea Voivodinei a graniței ungaro-sârbe, zona de securizare a graniţei fiind situată la câțiva kilometri de la periferia așezării. Săptămâna trecută au fost împușcături aproape în fiecare zi. De cele mai multe ori, migranții se împuşcă unii pe alții, dar se întâmplă să îi atace şi pe poliţişti.
Potrivit corespondentului televiziunii publice ungare M1 la Voivodina, odată cu împușcăturile, supravegherea poliției a crescut semnificativ și în Voivodina de Nord.
„Localii își împărtășesc observațiile și experiențele cu migranții pe reţelele de socializare. Pe parcursul nopții au fost distribuite mai multe înregistrări ale camerelor de supraveghere pe care se vede clar că un grup de 20 sau 30 de migranți ilegali se plimbă pe străzile așezării. Se pare că localnicii anunță imediat autoritățile când observă așa ceva”, a explicat Anett Lajkó, corespondent M1.
Nu este uşor nici pentru poliția de pe partea ungară a graniţei sârbo-ungare. Sute de oameni încearcă să treacă în Ungaria în fiecare zi, la granița de sud.
În ultimele săptămâni, numărul persoanelor care au încercat să ajungă în Ungaria într-o săptămână s-a apropiat de 2.000. Acest număr a depășit deja 2.600 săptămâna trecută, precizează portalul hirado.hu. (Rador)