Aplicatia care detecteaza intensitatea durerii dupa analiza expresiei faciale
O echipă de cercetători de la Universitatea din California a dezvoltat o aplicație care poate stabili nivelul de durere resimțit de către un pacient prin evaluarea expresiilor faciale, conform engadget.com.
Expresiile faciale sunt un indicator al nivelului de sensibilitate și arată prezența și gradul de severitate al durerii. Softul a fost creat pentru a măsura acești indicatori în urma analizei imaginilor faciale la copii și compararea rezultatelor cu însemnările din fișele medicale.
Aplicația a fost testată, pentru a demonstra gradul de precizie al estimărilor, prin compararea rezultatelor cu evaluările făcute de părinți în ceea ce privește istoricul copiilor, luând în considerare și descrierile făcute de pacienți înainte și după o operație.
Întrucât s-a constatat că aplicația face evaluări destul de precise, această tehnologie ar putea fi folosită în spitale pentru a stabili dacă un pacient ia doza potrivită de analgezice. Pe viitor astfel de aplicații ar putea fi conectate la roboți medicali care analizează starea pacientului și oferă tratament medicamentos în caz de durere. În acest fel pacienții nu vor mai fi nevoiți să aștepte după asistente medicale atunci când se află în suferință.