Péter Szijjártó, deranjat de cum este văzută Ungaria în UE: Când cerem să vorbim despre pace în Ucraina, ni se spune că suntem oamenii lui Putin
Argumentele UE privind pacea în Ucraina, potrivit cărora condiţiile nu sunt deocamdată prielnice pentru negocierile privind soluţionarea conflictului, sunt prefăcute şi contraproductive, în timp ce Ungaria continuă să solicite încetarea focului şi negocieri de pace cât mai curând posibil – a declarat sâmbătă ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, potrivit MTI.
Luând cuvântul în cadrul MCC Feszt de la Esztergom în timpul unei discuţii despre provocările politicii externe şi comerţului exterior al Ungariei, ministrul a susținut că de la invadarea Ucrainei, care a început cu peste 500 de zile în urmă, Europa s-a scufundat într-o psihoză a războiului, iar politica externă comună s-a redus la această problemă unică.
„Când vorbim despre pace, ni se spune că suntem oamenii lui Putin”
„De mai bine de 500 de zile nu vorbim decât despre război. Cu toate că ştim exact ce crede fiecare despre acest război. Practic, toată lumea gândeşte la fel. Acest război este rău, este brutal, în acest război mor oameni, o ţară este practic distrusă, războiul trebuie să înceteze, trebuie condamnat, trebuie indicat în mod clar cine este agresorul şi cine este victima”, a spus ministrul.
„Degeaba încearcă unii să demonstreze contrariul, aceste aspecte nu se discută. Dar de 500 de zile nu vorbim decât despre asta (…) Iar când noi cerem să vorbim despre pace, ni se spune că suntem oamenii lui Putin, propagandişti ai Kremlinului, prietenii sau spionii ruşilor şi aşa mai departe”, a argumentat el.
„Eu însă cred că este în interesul Ucrainei, al poporului ucrainean, al Europei şi chiar al întregii lumi ca în sfârşit să fie pace”, a adăugat ministrul.
El a calificat drept o ipocrizie faptul că UE cere imediat încetarea focului şi negocieri de pace în legătură cu conflictele armate din alte părţi ale lumii, în cazul Ucrainei însă nu se întâmplă acelaşi lucru, iar această duplicitate este inacceptabilă şi dăunătoare.
Péter Szijjártó: „Mâine condiţiile vor fi mai neprielnice decât astăzi”
Szijjártó a spus că argumentul este întotdeauna acelaşi şi anume că nu există încă condiţii prielnice, în timp ce, aşa cum s-a exprimat, „mâine condiţiile vor fi mai neprielnice decât astăzi, iar ieri condiţiile erau mai bune decât sunt astăzi, pentru că ieri numărul morţilor era mai mic decât azi, iar mâine numărul lor va fi şi mai mare”.
“Aşadar, argumentul împotriva păcii pe care îl auzim din partea colegilor noştri din UE este prefăcut, inacceptabil şi contraproductiv”, a susținut el, adăugând: „În pofida atacurilor la adresa noastră, azi noi suntem singurii din Europa care susţinem necesitatea păcii.”
Péter Szijjártó a calificat drept şocantă propunerea UE de a subvenţiona livrările de armament către Ucraina cu până la 20 de miliarde de euro în următorii patru ani, ceea ce sugerează că UE se gândeşte că războiul se va prelungi cu siguranţă pe o perioadă de încă patru ani.
El a subliniat că este de asemenea problematic faptul că Ungaria ar trebui să contribuie la această subvenţie cu 200 de milioane de euro în condiţiile în care ea nu primeşte fondurile UE la care are dreptul, iar banca OTP se află pe lista întocmită de Ucraina cu sponsorii internaţionali ai războiului.