REPORTAJ Cele mai tensionate alegeri britanice vazute dintr-un pub scotian si dintr-o carciuma londoneza
Cele mai tensionate alegeri britanice din ultimii 30 de ani s-au încheiat în noaptea de joi spre vineri. Reporterul HotNews s-a îndreptat spre cea mai veche și solidă arenă politică a lumii britanice: pub-ul.
- THE WINDSOR – EDINBURGH, SCOȚIA
”Ia un Scapa, dac’ai bani”, zice Trent. ”E cel mai bun whisky din nord. Din Orkney, d’acolo de un’ sunt eu”, zice Trent. I-am cerut sfatul lui Trent și așa ne-am pus pe vorbă. Scoțianul are o barbă roșcată, deasă ca peria cu care barmanița de la Windsor Pub spală paharele înguste în care toarnă McEwan’s-uri de culoarea castanei. Bărbații scoțieni din Windsor Pub beau McEwan’s-uri cu dexteritatea cu care driblează Messi, care tocmai a înfipt al doilea gol al serii. Trent înjură. A pariat împotriva lui Messi așa că pierde bani, pierde McEwan’s-uri, pierde viitoare seri umede în Windsor Pub.
”Sor’mea are trei case și eu nu mai am de-o bere. Și ție amice nu-ți cer una că ești din România, unde e sărăcie. Știu eu cum e la voi că am fo’ în Ucraina și acolo am văzut babe cum vindeau ceapă pe trotuar. Pe trotuar, amice! Și sor’mea are trei case și mâine votează Tories. Știi ce-s Tories? Tories sunt băncile. Tories sunt bogații. Tories sunt englezii”.
N-am bani de-un Scapa și asta mă face simpatic în ochii albastru-spălăcit cu care mă privește Trent. Spune că are o licență în drept, dar acum e șofer de autobuz în Edinburgh. ”Nah… sunt prea mulți avocați aci’, în Edinburgh. Dac’ai pe cineva în elita lor sau ești super-deștept îți poți găsi de lucru. Eu n-am pe nimeni și nici super-deștept nu-s”.
Bărbații din Windsor Pub (fondat 1899) vorbesc de peste un secol despre independența Scoției. Edinburgh says aye, scrie pe tricoul lui Trent, care la referendumul de anul trecut a votat pentru desprinderea Scoției din Marea Britanie și a pierdut. A pierdut nervi, a pierdut mândrie, a pierdut încredere. ”Laburiștii, mă’nțelegi?, care s-au născut aci’, în Scoția, laburiștii ne-au trădat. Așa că acu’ votez cu partidul naționalist scoțian. Să se ducă la Londra să ne apere”.
Politica britanică, explicată într-un pub scoțian vechi de peste un secol, e încurcătură drăcească. Anul trecut, 55% dintre scoțieni au votat împotriva independenței. Dar ieri, majoritatea lor covârșitoare a votat pentru partidul naționalist SNP, pro-independență. De patru decenii scoțienii trimit în parlamentul de la Londra laburiști, dar nu și în 2015, când cel puțin 56 din cei 59 de parlamentari scoțieni vor fi naționaliști.
”În primul rând ca să-i pocnim în nas pe conservatorii lui Cameron. D’aia votez cu naționaliștii”, zice Trent. ”Și ca să spunem Londrei: nu uitați băăă de Scoția. Și hoo cu austeritatea”. Pe mesele vecine paharele sunt trântite aprobator.
Dar Londra nu poate să uite de Scoția. Șeful laburiștilor englezi, Ed Miliband, ieșit pe locul doi în urma alegerilor, ar putea ajunge prim-ministru doar cu sprijinul naționaliștilor scoțieni. În ziua votării, marile ziare scoțiene dădeau pe prima pagină titluri împotriva conservatorilor lui Cameron: Făceți-le vânt! sau Hai Anglia, dă-l afară! sau Naționaliștii au ieșit la cules de scalpuri. Dar Londra nu poate uita de Scoția.
La Edinburgh există un parlament scoțian care decide de capul lui în privința sănătății, a educației, a multor domenii. Dacă ești student scoțian sau european poți studia gratuit la Universitatea din Edinburgh, dar dacă ești englez trebuie să plătești. Orice medicament prescris cu rețetă în Scoția e complet gratuit. În Anglia nu. O formulă de calcul veche de decenii stabilește câți bani din bugetul Marii Britanii sunt alocați anual pentru un scoțian -10.100 de lire – și câți pentru un englez – 8500 de lire.
Cu toate astea pe tricoul lui Trent scrie Edinburgh says aye. ”Sunt anarhist, sunt anti-elitist, sunt contra integrării în orice standard”, zice Trent. ”Sunt anti-globalizare, contra băncilor, anti-politică”, îmi strigă un scoțian tânăr de la masa alăturată. ”Sunt anti-centralism, contra televiziunilor, contra lui Messi”, râde de lângă o bere un bărbos bătrân. O revoluție, bărboși buni și plini de bere, de o revoluție aveți nevoie.
Trent arată spre strălucitoarele sticle de whisky, spre robinetele de bere, spre fotoliile moi, spre barul vechi de un secol. ”Și astea?”, întreabă. Nu înțeleg, îi spun. ”Ai nevoie d’-un Scapa ca să-nțelegi”.
- THE LAMB – LONDRA, ANGLIA
Alex și-a ridicat brațele spre cer exclamând în extaz: ”Fuck! Fuck! Fuck!”. Alex nu e beat, pentru că managerul unei cârciumi londoneze înființate în 1720 nu are voie să fie beat în seara alegerilor. Televizorul cu ecran plat, apărut la ”Mielul” cu ocazia jocurilor olimpice din 2012, a fost deschis exact cu zece minute înainte de difuzarea exit-polului BBC.
Conservatorii par să fi câștigat alegerile. ”Laburiștii sunt de căcat. Comuniștii sunt de căcat. Scoțienii naționaliști sunt de căcat. Doamne, îți mulțumesc că am scăpat de căcat”. Alex nu e beat. ”Domnul meu, mă iertați. Veți crede despre noi, englezii, că suntem sonați. Nu suntem. Dar suntem pasionați de aceste alegeri”.
Barul din cârciuma ”Mielul” e grandios. Alex îi mângâie curbele voluptoase cioplite acum 150 de ani dintr-un stejar englezesc: ”Vedeți domnul meu? Simțiți granulația lemnului? Nu e produsul naturii. Ci al mâinilor care mângâie lemnul ăsta de cinci generații. Și în seara asta avem motiv de sărbătoare”. Pe tejghea apare o sticlă de Prosecco și cinci pahare pentru angajații barului. Alex îi întreabă pe rând cu cine au votat. Niciunul nu a votat cu laburiștii, așa că Alex îi îmbrățișează pe fiecare, șoptind mulțumit: ”Fuck. Ce bine că am scăpat de căcat”.
Are 40 de ani Alex și e din Coventry, un oraș industrial ”distrus mai întâi de naziști, și apoi de laburiști”. Nu e clar de ce îi urăște atât de mult ”pe roșii ăia, pe comuniștii ăia”. Pentru că administrează o afacere și vrea taxe mai mici? Da. Daaa! Și îmi face cinste cu un cidru rece și foarte gustos, Aspall Temple, numit după un preot astronom care a descoperit câteva cratere pe Lună.
”În Anglia, alegerile astea au fost despre trei lucruri: imigrație, sistemul medical și UE”, spune Alex. David Cameron, liderul conservatorilor, a promis un referendum în care englezii să spună dacă mai vor sau nu în Uniunea Europeana. Alex nu mai vrea. ”Nu sunt anti-european, dar nu mai vreau, domnul meu. Habar n-am ce fac acolo, la Bruxelles. Nu-i putem trage nicicum la răspundere. E o debandadă totală”. Alex nu mai vrea nici piață de muncă liberă și nu mai vrea nici Schengen.
Îi spun că voi plăti cidrul pentru că nici eu nu vreau să-mi facă cinste un susținător al UKIP, partidul condus de Nigel Farage, politicianul care i-a insultat atât de mult pe români. Alex se enervează. Din nou are brațele spre cer: ”Fuck, no! Farage e un clovn. Un clovn care spune oamenilor doar ce vor să audă. Dar e și un sâmbure de adevăr în discursul lui”.
Cer detalii. Alex refuză: ”E un subiect împuțit, domnul meu. Permiteți să nu intru în detalii. Nu vreau să credeți că sunt rasist. Dar noi nu-i vrem pe țigani aici. Și știu că nici voi, acolo în România, nu-i vreți. Nimeni nu-i vrea și nimeni nu face ceva ca să rezolve problema. Nici ai mei, nici ai voștri și cu atât mai puțin UE”.
Dacă la Edinburgh aveam un oarecare ascendent asupra lui Trent, aici Alex mă incomodează. Dar asta mi-l face simpatic: cu sacoul lui bej, referințele istorice, manierele incorecte politic și, da, cu cidrul excelent. Îmi desenează pe tejghea cum au reușit conservatorii să reducă șomajul la jumătate din media zonei Euro, să accelereze creșterea economică până la cel mai ridicat nivel din țările dezvoltate și să mai și reducă datoria publică.
De la masa vecină, un domn îi amintește că cei care încearcă să privatizeze sistemul medical sunt conservatorii. Alex îl întreabă dacă preferă să stea trei luni la coadă pentru o investigație simplă. O domnișoară îl întreabă cum vor ajunge atunci oamenii mai săraci să se trateze în spitale bune și să-și trimită copiii la școli bune. ”Da, recunosc, aici sunt nemilos”, spune Alex sprijinindu-se pe tejgheaua din stejar englezesc. ”Dar oamenii trebuie să aspire la mai mult, să lupte să se auto-depășească. Dacă statul ne tot dădăcește, atunci nu vom scăpa niciodată de căcat”.
- UPDATE: REZULTATELE ALEGERILOR BRITANICE PE SCURT
Conform rezultatelor preliminare, conservatorii (dreapta) au obținut un rezultat foarte bun. David Cameron va rămâne premierul Marii Britanii, conservatorii având majoritatea la Westminster. Marea surpriză sunt naționaliștii scoțieni de la SNP, care au câștigat aproape toate locurile alocate Scoției în Parlamentul de la Londra, urcând de la 6 locuri la 56 de locuri în parlamentul Marii Britanii.
Dar rezultatul este inutil pentru că singurul partid cu care naționaliștii scoțieni ar fi intrat în alianță, Partidul Laburist (stânga), a obținut un rezultat mult sub așteptări. Tot sub așteptări este rezultatul democrat-liberalilor, aliații tradiționali ai conservatorilor. UKIP, partidul anti-UE remarcat prin declarații insultătoare la adresa imigranților, a câștigat un singur loc.
Una dintre principalele promisiuni ale lui David Cameron este că, dacă va rămâne premier, va organiza până în 2017 un referendum prin care britanicii să decidă dacă rămân sau nu în Uniunea Europeană.
INTERVIURILE HotNews.ro