Sari direct la conținut

Putin scoate „noutatile” la plimbare pentru oaspetele chinez

Putin scoate „noutatile” la plimbare pentru oaspetele chinez

15.000 de soldati vor lua parte la parada prilejuita de implinirea a 70 de ani de la victoria impotriva Germaniei naziste. Arme secrete vor fi dezvaluite, un nou model de tanc isi va face si el aparitia. Mobilizarea de forte de la Moscova, la finele acestei saptamani, va fi impresionanta. Scopul insa, afirma revista Spiegel, este impresionarea oaspetelui de onoare: China.

​Va fi marsul superlativelor, scrie Spiegel despre parada de 9 mai, de la Moscova, care se vrea cea mai mare mobilizare de acest fel din istoria Rusiei: 15.000 de militari, 200 de tancuri, 140 de avioane si elicoptere. Pentru ca vremea sa fie demna de un tar, aviatia rusa elibereaza un compus pe baza de argint pentru dizolvarea norilor. Dar nu numai cantitatea armelor se vrea impresionanta, ci si calitatea lor, afirma Spiegel.

Vicepremierul Dmitri Rogozin a promis ca armata rusa va arata o „tehnica cu totul noua”. Piesa de rezistenta va fi noul model de tanc „Armata”, care fost dezvoltat in uzinele secrete Uralvagonzavod, din Urali. Uzina a produs in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial celebrul model T34. In 2010, fabrica avea 27.000 de angajati, in total, industria militara rusa numara 2 milioane de locuri de munca. In urmatorii cinci ani, 2.300 de modele „Armata” vor dota brigazile rusesti, relateaza Spiegel.

Alta noutate va fi vehiculul blindat „Kurganets 25”, care pana acum a fost clasificat strict secret. Vehiculul este dotat cu un modul botezat „Epoch”. Acesta permite ca tunul de 30mm sa fie operat de un robot care sa desemneze singur tintele. Cu acelasi sistem este dotat si un transportor blindat de trupe, modelul „Bumerang”, care isi va face si el aparitia in Piata Rosie.

Arme, asadar, vor fi destule, scrie Spiegel, care aminteste si de lista invitatilor. Vor fi prezenti presedintele din Cuba si Vietnam, de exemplu, care reprezinta frontul republicilor populare create cu ajutorul URSS. Sefii autoproclamatelor republici Donetk si Lugansk nu vor participa la ceremonii. Cel mai important invitat este insa, de departe, presedintele chinez Xi Jinping.

Presedintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Xi „marele meu prieten”. Si intr-adevar, relatii precum are Beijingul cu Moscova nu are cu nicio alta capitala din lume. Comitetul central al Partidului Comunist chinez are consultari regulate cu Kremlinul. Surse din cercuri apropiate puterii chineze afirma ca s-ar fi discutat chiar posibilitatea ca un batalion al armatei chineze sa defileze alaturi de soldatii rusi pe 9 mai.

Intr-un interviu acordat ziarului Kommersant, seful concernului militar rusesc Rosoboronexport a declarat ca „a lucra in interesul Republicii Populare Chineze este in interesul nostru”. In sondaje, apropierea de China e aprobata de 75% dintre rusi, care vad in asta o alternativa la Occidentul care a impus sanctiuni tarii lor.

Vizita chineza, pregatita cu atata efort, e menita sa compenseze lista lunga de absenti. SUA, majoritatea statelor din UE, Ucraina si alte state vecine lipsesc de la parada. Cancelarul german Angela Merkel va fi la Moscova pe 10 mai, cand va depune o coroana de flori. In schimb, mai vin sefii de state din India si Africa de Sud. Alaturi de Brazilia si Rusia, acestea fac parte din grupul statelor emergente BRICS. Iar Moscova se pregateste de organizarea unui summit BRICS in luna iulie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro