Sari direct la conținut

Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui, până în 25 aprilie. Ruta alternativă recomandată de Infotrafic

HotNews.ro
Trafic rutier pe Autostrada Soarelui, Foto: Politia Romana
Trafic rutier pe Autostrada Soarelui, Foto: Politia Romana

​Centrul Infotrafic al Poliției Române reamintește că până în 25 aprilie pe autostrada A2 București – Constanța sunt restricții de circulație pentru a permite lucrări la parapetul median în zona intersectării cu autostrada A0 Sud. Pentru a evita aglomerația, șoferilor li se recomandă să aleagă ca rută alternativă DN 3 Fundulea – Brănești – București.

Conform Infotrafic, circulația rutieră este restricționată pe a doua bandă a fiecărui sens de mers, fiind deviată pe banda numărul 1, pe tronsonul kilometric 12+300 de metri – 12+500 de metri.

Restricțiile sunt impuse pentru a permite lucrări la parapetul median în zona intersectării cu autostrada A0 Sud.

Pentru a evita aglomerația și timpul îndelungat de așteptare la întoarcerea către Capitală, recomandăm șoferilor să aleagă ca rută alternativă DN 3 Fundulea – Brănești – București, cu posibilitatea de părăsire a autostrăzii prin nodurile rutiere Fundulea, Brănești sau Cernica.

Infotrafic mai spune că în zona lucrărilor vor acționa echipaje rutiere pentru fluidizarea traficului, sfătuind șoferii să nu ruleze sau să oprească pe banda de urgență în mod nejustificat, să acorde prioritate la pătrunderea pe autostradă din zona spațiilor de servicii, să mărească distanța în mers, iar în cazul în care încheie coloanele și să pună în funcțiune luminile de avarie, pentru a-i atenționa pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro