Sari direct la conținut

Prognoza meteo pentru marti si miercuri: Vremea se raceste

HotNews.ro

Marti, vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit in regiunile vestice, nord-vestice si centrale, in timp ce in restul teritoriului valorile termice vor marca o scadere usoara, apropiindu-se de normele climatologice ale acestei perioade, informeaza Administratia Nationala de Meteorologie, citata de Mediafax. Cerul, mai mult senin dimineata, se va innora treptat pe parcursul zilei si la inceputul noptii in regiunile estice, sud-estice si partial in cele sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua slab, iar local in Carpatii Meridionali si izolat in Orientali se vor semnala precipitatii mixte.

In a doua parte a noptii, cerul va fi variabil, cu innorari din ce in ce mai accentuate in jumatatea de est a tarii, iar spre sfarsitul intervalului pe arii restranse vor fi precipitatii slabe, mixte in Dobrogea si mai ales ninsori in Moldova si in zona montana. Vantul va avea intensificari la munte, pe litoral si in delta, iar ziua, local si temporar, si in regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor avea valori de la 3 grade in Delta Dunarii pana la 17 grade in Dealurile de Vest, iar cele minime se vor incadra intre -8 si 3 grade.

La Bucuresti, valorile termice vor marca o scadere usoara, apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin dimineata, se va innora treptat dupa-amiaza, iar noaptea va fi variabil, cu innorari accentuate spre sfarsitul intervalului, dar conditiile de precipitatii vor fi reduse. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare in cursul zilei. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 10 grade, iar cea minima va fi de -3…-1 grad.

Miercuri, vremea va continua sa se raceasca, devenind normala din punct de vedere termic in vest, nord-vest si centru, in timp ce in restul teritoriului valorile termice diurne vor fi mai scazute decat normele climatologice specifice perioadei, in special in partea de est a tarii. Cerul va fi mai mult noros in regiunile sudice, estice si centrale, unde se vor semnala precipitatii slabe – mai ales ninsori in Moldova si la munte si mixte in Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei si local in Muntenia si Transilvania.

In restul teritoriului, innorarile vor fi temporare si numai izolat vor cadea in special ploi slabe cantitativ. Vantul va prezenta intensificari temporare, indeosebi ziua, in zona montana, precum si in Moldova, Baragan si Dobrogea. Temperaturile maxime vor avea valori de la 0 grade in Moldova pana la 12 grade in Banat, iar cele minime se vor incadra intre -7 si 2 grade.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro