Sari direct la conținut

Un avion al companiei ruse Aeroflot, cu 150 de pasageri la bord, a rămas în pană de motor în plin zbor, la peste 11.000 de metri altitudine

HotNews.ro
Avion al companiei ruse Aeroflot, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Avion al companiei ruse Aeroflot, Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un avion cu pasageri al companiei ruse Aeroflot, care efectua o cursă de la Soci la Moscova, s-a confruntat în zbor cu o defecţiune a motorului, dar a aterizat în cele din urmă în siguranţă pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, relatează agenţia rusă TASS, care citează surse din serviciile de urgenţă.

„Aeronava a aterizat în siguranţă la ora 15:25, ora Moscovei. Cauza defecţiunii motorului este în curs de stabilire”, a declarat interlocutorul agenţiei TASS, potrivit News.ro.

Avionului, un Boeing 737, i-ar fi cedat în zbor motorul stâng când se afla la o altitudine de 11.500 de metri, scrie site-ul rus independent The Insider.

Potrivit canalului Telegram „Aviatorscina”, la două ore şi jumătate de la decolare, comandantul avionului Boeing, care avea 150 de pasageri la bord, a declanşat semnalul de urgenţă şi a raportat defecţiunea motorului stâng. În acel moment, aeronava se afla deasupra regiunii Tambov. S-a decis coborârea de la 11.500 de metri la 7.000 de metri, iar aeronava a aterizat în cele din urmă în siguranţă pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, unde fusese declarată starea de alertă.

Tot mai multe incidente în aviația rusă

De la mijlocul anului 2022, numărul accidentelor grave din aviaţia rusă creşte rapid. Astfel, în primă săptămână a lunii ianuarie 2023 au avut loc zilnic incidente cu trenul de aterizare.

Natura numeroaselor defecţiuni este diferită, dar motivul este acelaşi, spun experţii: sancţiunile şi lipsa de control al calităţii pieselor, care acum sunt cumpărate de la parteneri africani, din India şi alte „ţări prietene” fără să existe vreo certificare a pieselor, scrie The Insider.

Autorităţile ruse spun că interdicţia occidentală pentru furnizarea de piese nu va afecta aviaţia internă şi amintesc de experienţa Iranului, care ar fi depăşit cu succes sancţiunile. În acelaşi timp, ele uită să spună că în Iran restricţiile au dus la un număr crescut de accidente şi prăbuşiri de avioane, soldate cu victime, notează publicația citată.

În septembrie 2022, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI), parte din ONU, a acordat Rusiei un „steguleţ roşu” pe pagina sa de audit privind performanța în materie de siguranţă. Acest lucru s-a întâmplat deoarece expirase termenul pe care OACI îl acordase Rosaviaţia pentru a elimina dubla înregistrare a aeronavelor închiriate companiilor aeriene ruseşti.

Practic, acest lucru înseamnă că toate celelalte ţări din lume pot refuza să permită aeronavelor ruseşti să le folosească spaţiul aerian din cauza stării nesigure a aeronavelor din Federaţia Rusă, arată The Insider.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro