Culisele razboiului medicamentelor: faza trosnelilor. Eroarea lui Victor Ponta

​Piata farmaceutica fierbe din nou. In joc sunt miliarde de euro. Povestea e complexa, dar merita sa o cititi. Implicatiile nu se rasfrang doar asupra Romaniei, ci si a altor state membre UE. La mijloc, prins intre interese prea mari pentru a fi intelese, sta pacientul. Pierdut, confuz, priveste spre premierul Victor Ponta. Care declara: ”Stiu ca producatorii [farma] sunt suparati si de asta, din 2009 pana azi, nu am facut ce trebuia”. De ce guvernul Ponta nu a facut ce trebuia?

În 2009, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Ion Bazac (PSD), publica un ordin prin care stabilea că preţul unui medicament X în România se fixează la nivelul celui mai mic preţ al aceluiaşi medicament X dintr-una din cele 12 ţări UE la care se raportează România. Acest mecanism al raportării la preţurile din celelalte state membre se practică peste tot în Europa, dar România are specificul că solicită cel mai mic preţ din toată Uniunea Europeană.

Acelaşi mecanism are potenţialul de a declanşa un efect de domino la nivelul întregii Uniuni Europene. Şi veţi vedea la final de ce asta e foarte important.

Tot ordinul ministrului PSD menţionează că producătorii de medicamente sunt obligaţi să notifice anual ministerul Sănătăţii şi să-şi modifice preţul la medicamentul X în funcţie de modificările acestui preţ apărute în celelalte ţări UE. De obicei, această modificare înseamnă o scădere a preţului respectiv.

Dar în ultimii 5 ani, majoritatea producătorilor din România nu au trimis aceste notificări. Iar miniştrii succesivi ai Sănătăţii au închis ochii. De ce? Eugen Nicolăescu (PNL), cel care s-a aflat cel mai mult timp în fruntea acestui minister, a declarat pentru România Liberă că nu-şi mai aduce aminte.

Efectul? Preţurile unor medicamente în România ajunsese să fie mai mari decât în alte ţări europene, deşi suntem printre cele mai sărace state UE. Într-un raport al Comisiei Europene se menţionează clar că ţări precum „Polonia, România, Bulgaria par să plătească pentru medicamente relativ mai mult [decât Germania, Danemarca sau Italia] raportat la PIB-ul pe cap de locuitor”. Institutul britanic NICE recomanda guvernului român în 2012 se reducă preţurile unor medicamente cu peste 75%, deoarece acele medicamente sunt mai scumpe în România decât în Marea Britanie sau Statele Unite.

Guvernul Ponta a ignorat în ultimii trei ani toate aceste observaţii.

Dar fiecare reprezentanţă naţională a producătorilor internaţionali de medicamente primeşte periodic vizita unui departament de control de la firma-mamă care verifică dacă reprezentanţa naţională respectă regulile industriei şi legislaţia naţională.

Într-un singur caz, una dintre cele mai mari companii farmaceutice prezente în Romania, inspectorii veniţi de la centru au constatat nerespectarea legii (ordinul Bazac) şi au cerut alinierea preţurilor. Ceea ce compania respectivă a făcut, scăzându-şi preţurile în România.

Fraierii. Majoritatea celorlalţi producători farma nu au adoptat aceeaşi conduită, invocând neclaritatea ordinului Bazac. Au interpretat legea în favoarea lor.

După ce au trecut câţiva ani, „fraierii” s-au înfuriat şi au reclamat situaţia la Bruxelles, acolo unde troica (formată din Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială) cerea deja vehement României să-şi controleze cheltuielile cu medicamentele. Ca procent din totalul bugetului sănătăţii, România cheltuia cel mai mult cu medicamentele din Uniunea Europeană, după Bulgaria şi Ungaria.

Pentru asta, Guvernul român a introdus mai întâi mecanismul de clawback. Concret: bugetul fix alocat de Guvern pentru cheltuielile cu medicamentele este de 7 lei pe lună. Dar atunci când consumul real ajunge la 10 lei pe lună, diferenţa de 3 lei este plătită de producătorii de medicamente. Doar de ei.

Căci pe lanţul celor care câştigă din comerţul cu medicamente nu sunt doar cei care le produc internaţional, ci şi distribuitorii şi farmaciile. Ei bine, nici distribuitorii, nici farmaciile nu trebuie să plătească clawback. Din acest motiv, producătorii se simt nedreptăţiţi pentru că sunt singurii care trebuie să suporte această taxă. Mai mult, preţul medicamentelor se calculează la cursul Euro din 2012 – 4,26 lei.

Deşi nemilos cu clawback-ul, Guvernul a fost foarte milos cu scăderea preţurilor, închizând ochii la nerespectarea ordinului Bazac. De ce? Pentru că bugetul statului nu este afectat de această scădere – oricum diferenţa este acoperită prin clawback. Iar producătorii erau fericiţi că pot raporta la centru vânzări mai mari.

Doar pacientul suferea, atunci când trebuia să plătească la farmacie diferenţa de preţ neacoperită prin compensare de către stat.

Dar în ultimul an s-a schimbat ceva. Guvernul Ponta este dat în judecată de către producători (sunt vreo 200 de procese pe rol) care contestă modalitatea de calculare a acestui clawback. Cum aşa, veţi întreba, Guvernul Ponta nu e capabil să calculeze corect taxele impuse producătorilor farma? Păi nu e, şi nu intrăm în amănunte pentru că e o altă poveste lungă. Cert este că guvernul cam pierde procesele acestea şi va trebui să înceapă să dea înapoi banii deja colectaţi prin clawback-ul incorect calculat.

De unde să scoată aceşti bani? Şi mai ales cu ce fonduri să compenseze noile medicamente inovative apărute pe piaţă de 6 ani şi ignorate, cu voioşie, până acum? Căci troica nu-i dă voie să cheltuie cu medicamentele mai mult decât deja o face.

Simplu: vede brusc că de 5 ani producătorii nu respectă ordinul Bazac. Şi cere scăderea preţurilor. Mai ales că cineva, cineva important, se va bucura de o aşa scădere. Cine este acel cineva? Câţiva distribuitori.

În Uniunea Europeană comerţul paralel este legal. Ce înseamnă asta? Producătorul internaţional aduce în România medicamentul X pe care trebuie să-l vândă distribuitorului român la preţul românesc stabilit conform ordinului Bazac. Distribuitorul poate vinde mai departe medicamentul X farmaciei din Filiaşi, la acelaşi preţ românesc. Sau îl poate revinde unei farmacii din Munchen, la preţul german. Deşi imorală, procedura e legală şi aduce profituri consistente distribuitorilor. Ea convine şi comercianţilor din ţările UE cu preţuri mari la medicamente (Germania de pildă), care cumpără la un preţ totuşi mai scăzut de la distribuitorul român decât de la cel german.

Însă nerespectarea vreme de 5 ani a ordinului Bazac de către producătorii din România a dus la creşterea preţului românesc şi, consecutiv, la scăderea profiturilor distribuitorilor din România obţinute prin comerţul paralel. Acum însă preţurile vor cădea în medie cu 20% (susţin oficialii guvernamentali). Şi uite aşa, preţurile distribuitorilor români vor deveni din nou foarte apetisante pentru pieţele din ţările UE mai bogate. Şi uite aşa ei se vor îmbogăţi, dar pacientul va suferi. De ce?

Pentru că este foarte posibil să ne trezim din nou fără destule medicamente în farmacii. Producătorii internaţionali trimit anual o cantitate fixă din medicamentul X în România (şi e firesc aşa), în funcţie de câţi pacienţi sunt deja şi sunt prognozaţi să se mai îmbolnăvească în acel an. Distribuitorii nu au însă astfel de apăsări, şi vând în afara României fără nicio restricţie.

Guvernul Ponta ar avea mijloace să controleze acest export paralel. Anul trecut s-a introdus în lege obligaţia producătorilor şi distribuitorilor de „a asigura permanent” necesarul de medicamente specific unei regiuni geografice (prevedere cunoscută sub numele de „obligaţia de serviciu public”). Doar că nivelul minim al acestui necesar de medicamente nu a fost precizat în lege. Nu s-au elaborat norme.

De precizat şi că România este singura ţară din UE unde distribuitorilor li se permite să deţină şi lanţuri de farmacii. Se încearcă interzicerea acestei practici, dar nici pentru asta nu s-au elaborat norme. De ce? Eh…

Ei bine, după ce „fraierii” au reclamat la Bruxelles, oficialii europeni au început să facă presiuni pe Ministerul Sănătăţii să respecte legea. Şi a venit momentul, în februarie 2015, când oficialii români au decis să solicite respectarea legii.

Distribuitorii se bucură. Comercianţii din anumite state UE se bucură – va reporni comerţul paralel. Guvernul român se asigură în cazul în care va trebui să returneze banii din clawback şi poate compensa şi noile medicamente inovative fără să scoată un leu în plus din buzunar. Doar producătorii scrâşnesc din dinţi. De ce?

Efectul de domino, spuneam la început. Scăderea preţului din România va influenţa la rându-i negativ preţul din alte state UE: Austria, Belgia, Cehia, Grecia, Ungaria, Polonia şi Slovacia. Aici este de fapt suferinţa producătorilor de medicamente. Acesta este motivul prim al bătăliei.

Ce spune premierul Victor Ponta despre toată această poveste complexă? „Stiu ca producatorii sunt suparati si de asta din 2009 pana azi, nu am facut ce trebuia. Trebuia sa facem mai demult”.

Premierul României admite aşadar că nu a aplicat legea pentru că producătorii farma erau supăraţi? DNA – ai legătura.

În realitate, războiul medicamentelor nu are nimic de-a face cu pacientul. În acest haos legislativ, cu reguli vagi şi nerespectate, pacientul oricum pierde. Fie plăteşte mai mult decât ar fi normal în condiţiile salariilor din România. Fie se va trezi fără medicamente în farmacii.