„Hai, luați-vă copiii și zburați de aici!”- polițiști locali, acuzați că au jignit și lovit o familie de romi într-un parc din Sectorul 2 / Cum explică Poliția Locală incidentul
Mai multe persoane de etnie romă reclamă că au fost lovite și jignite de agenți ai Poliției Locale Sectorul 2. În replică, Poliția Locală a declarat pentru HotNews.ro că nu a făcut decât să-l imobilizeze și să-l transporte la secție pe cel care „nu s-a supus procedurii de legitimare”.
„Astfel de oameni nu au ce căuta în Poliția Locală. Ei sunt puși acolo și sunt plătiți din banii noștri. Tu dacă nu mă respecți pe mine, eu ce atitudine pot să am față de tine?”, întreabă Sorin Ursaru Grigoraș, când povestește cum a fost tratat de către agenții Poliției Locale Sector 2, cu două săptămâni în urmă.
Bărbatul spune că în seara de 13 iulie, în jurul orei 23, a mers în parcul Sfântul Ștefan, împreună cu soția și fiica lui de 13 ani. Nu au trecut mai mult de zece minute, până când au fost înconjurați de un grup de polițiști care le spuneau să iasă din parc.
„Stăteam și mâncam niște fistic, pur și simplu mâncam fistic, nu dădeam pe jos. Țineam cojile în mână și cu cealaltă aruncam în coș. Au venit dânșii de la locală și, fără să se legitimeze, ne-au spus «Hai, luați-vă copiii și zburați de aici»”, continuă Ursaru Grigoraș.
Încă de la început, tonul polițiștilor era unul agresiv, din ceea ce relatează victimele.
Situația a început să degenereze când polițiștii au îmbrâncit-o pe fiica lui Sorin și au înjurat-o, iar el le-a cerut explicații.
„Deci nu am ridicat mâna la ei, dar vă dați seama că l-am întrebat (n.r.: pe polițist) dacă nu îi e rușine”, explică bărbatul.
Cazul a fost făcut public de către Asociația Aresel pe pagina de Facebook, unde au arătat și filmări din seara respectivă. Victimele îi acuză pe polițiști că ar fi folosit un limbaj rasist și că i-ar fi numit „ciori” și „ț*gani”.
Bărbatul acuză că a fost bătut de polițiști pentru că nu a vrut să se legitimeze
În parc, alături de cei trei, se aflau și alte persoane cu vârste cuprinse între doi și 60 de ani, potrivit postării publicate de cei de la Aresel.
Polițiștii i-au cerut lui Sorin să se legitimeze, după ce au împins-o pe fiica lui și i-au jignit, povestește el. Bărbatul spune că a refuzat să facă asta din cauza comportamentului lor, așa că a fost dus la mașină de către agenții de poliție.
Acolo, polițiștii locali au folosit forța pentru a-l obliga să urce în mașină.
„N-am mai vrut să mai intru, dar degeaba… Nouă inși pe unu care dau și cu genunchii și cu pumnii în cap… Am intrat până la urmă și-n mașină”, continuă Sorin.
Unul dintre polițiștii care l-a bătut și-a rupt tricoul în mașină, asta după ce l-a amenințat pe bărbat că va avea de suferit.
„Și-a rupt tricoul de pe el, ca să zică că e ultraj. Vezi doamne eu aș fi dat în ei. Dar cum să dau în ei, dacă eu eram cu cătușele la mâini și întins în mașină, pe jos, la picioarele lor?”, explică bărbatul.
În filmare se observă cum polițiștii pornesc mașina, în timp ce bărbatul este pus în spate, pe banchetă, iar picioarele îi ies afară din mașină. Sorin a petrecut cinci ore la secție, în timp ce aștepta să vadă ce spune procurorul despre situație. A fost trimis direct la spital, cu o ambulanță, după ce i s-a dat de înțeles că nu făcuse nimic.
„Suntem și noi oameni, chiar dacă suntem romi. Mulți ne cataloghează greșit”
La spital s-a constatat că avea mai multe răni, printre care o zdrobitura la mâna stângă, la mușchiul din degetul mare, răni la mâna dreaptă, la umăr, dar și vânătăi de la loviturile primite, pe partea cu ficatul și splina.
Imagini cu urmele de pe corpul lui Sorin Ursaru Grigoraș în urma interacțiunii cu Poliția Locală
„Suntem și noi oameni, chiar dacă suntem romi. Mulți ne cataloghează greșit. Vă dați seama că m-am luat și eu în gură cu el la un moment dat. Adică eu să tac ca prostul și tu să mă faci cioară?”, continuă Sorin.
Miercuri plănuiesc să le facă plângere penală polițiștilor. Au amânat demersurile legale pentru că fiica lor a fost internată la psihiatrie, după acest eveniment.
„A început să plângă și nu mai realiza ce se întâmplă. Maică-sa a luat-o de mână și o ducea ca pe o legumă”, explică tatăl tinerei.
Doctorii au spus că a suferit un șoc, în urma acestor evenimente, care i-au afectat somnul și activitatea din zilele respective. A fost internată două zile, după care au trimis-o acasă. Acum trebuie să ia un tratament și nu mai poate să meargă la antrenament o vreme. Tânăra este sportivă de performanță, face karate.
Asociația Aresel cere demiterea polițiștilor
Dumitru Giuliano, coordonator național grassroots în cadrul Aresel, spune că platforma își dorește să reclame felul în care au acționat polițiștii, din mai multe motive.
„Au folosit cuvinte jignitoare la adresa acestora. Pe de altă parte, în parc erau și alți cetățeni care nu erau de etnie romă de care nu s-au atins și cărora nu le-au spus nimic. Noi cerem și demiterea lor din Poliția Locală”, explică Dumitru Giuliano.
Platforma Aresel a început să strângă dovezi pentru a putea face o plângere penală. Printre ele se numără interviuri cu victimele, certificate medico-legale, dar și documentele care arată că fiica lui Sorin a fost internată la psihiatrie ca urmare a intervenției polițiștilor din parcul Sfântul Ștefan.
Ce spune Poliția Locală?
Poliția Locală a răspuns, la solicitarea HotNews.ro, la incidentele din parcul Sfântul Ștefan. Astfel, potrivit punctului de vedere, polițiștii s-au deplasat la fața locului în urma unui apel la Serviciul Dispecerat pentru fapte de tulburare a liniștii publice și consum de băuturi alcoolice.
Sorin Ursaru Grigoraș spune că, într-adevăr, erau oameni care consumau alcool și făceau gălăgie lângă ei, însă aceștia au plecat de îndată ce a izbucnit scandalul cu polițiștii.
Mai departe, „având în vedere că una dintre persoane a devenit agitată, agresivă și nu s-a supus procedurii de legitimare, refuzând orice colaborare cu polițiștii locali, pe motiv că nu-i recunoaște ca organe de control, s-a procedat la imobilizarea și transportarea celui în cauză la secție”, explică reprezentanții Poliției Locale Sector 2.
Ei spun că, la momentul în care a fost imobilizat și urcat în mașină, Sorin a început să lovească cu picioarele aripa dreapta spate.
În filmări se observă cum el a fost imobilizat și transportat cu picioarele afară din mașină. De asemenea, un polițist a reclamat că i-a fost distrusă uniforma, dar și lovituri la picior.
Polițiștii mai spun că în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj, distrugere, loviri și alte violențe.