Centrele de imagistică Regina Maria: O radiografie a investigațiilor efectuate de români în 2022
Peste 380.000 de investigații medicale de diagnostic imagistic au fost realizate în 2022 în cele 27 de centre dedicate din cadrul Rețelei de sănătate REGINA MARIA. Printre cele mai accesate au fost radiografiile, fiind realizate peste 130.000 de astfel de investigații. Radiografia este și va rămâne cea mai veche și accesibilă metodă de diagnostic dintre investigațiile imagistice, fiind în continuare cea mai frecvent utilizată procedură imagistică la nivel mondial.
- Peste 380.000 de investigații realizate anual în centrele de imagistică REGINA MARIA, rețeaua care deține cel mai performant aparat CT din România
- Prima Rețea din România care utilizează integrat sistemul DoseWatch, pentru controlul dozelor de radiații, dar și inteligența artificială în imagistică
- Peste 110.000 de investigații RMN, peste 90,000 de investigații CT, 130.000 de radiografii, peste 25.000 de mamografii, 25.000 de investigații DEXA relizate în centrele de imagistică REGINA MARIA în 2022
- 27 de centre de imagistică, 16 orașe
În continuare există o cerere foarte mare pentru investigațiile de Rezonanță Magnetică și Computer Tomograf. Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sunt tehnologii imagistice extrem de necesare pentru diagnosticarea corectă și tratamentul eficient al bolilor, iar în anul 2022, în centrele de imagistică REGINA MARIA s-au efectuat 110.000 de investigații RMN și 90.000 de investigații CT.
Investigațiile medicale imagistice și dezvoltarea continuă a tehnologiei în domeniu vin în ajutorul tuturor pacienților și sunt recomandate mai ales în scopul prevenirii anumitor boli grave, precum cancerul de sân. Mamografia, o investigație care poate salva viața a 2.000 de românce în fiecare an, a înregistrat o creștere a cererii de aproape 30% față de 2021, în 2022 înregistrându-se peste 25.000 de mamografii în centrele de imagistică REGINA MARIA.
Cel mai rapid aparat CT, unic în România, disponibil în rețeaua centrelor de imagistică REGINA MARIA
Tehnologia medicală este în continuă dezvoltare, zilnic apar noi aparate, noi tehnici medicale. Este vital ca medicii și operatorii de pe piața de healthcare să țină pasul cu progresul în imagistică. Rețeaua de sănătate REGINA MARIA deține cel mai puternic și mai rapid aparat computer-tomograf de pe piață la ora actuală, pacienții Rețelei putând astfel beneficia de evoluția extraordinară a medicinei.
“Dacă acum 20 de ani un CT sau o examinare de torace se făcea în 10-12 minute, secvenţă cu secvenţă, astăzi, ele se realizează în numai câteva secunde, timp în care sistemele informatice sunt capabile să genereze câteva mii de imagini. În centrele de imagistică REGINA MARIA există în acest moment cel mai performant aparat CT care poate genera mii de imagini în numai 6-7 secunde, de la cap și până la pelvis. Ne-am luat de foarte mult timp angajamentul de fi deschizători de drumuri în domeniul imagisticii și investim multe resurse în acest sens.”, susține prof. dr. Florin Bîrsășteanu, medic primar Radiologie și Imagistică medicală, lider medical al Diviziei de imagistică din Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA.
Vitezele de achiziție a imaginilor, care înainte erau greu de obținut, pot atinge câteva secunde acum datorită rezoluției temporale excepționale a acestui aparat performant – CT SOMATOM® Force. Inima, un organ care bate continuu, poate fi scanată într-o fractiune de secundă, obținându-se imagini de calitate excelentă, independent de frecvența cardiacă. Scanarea inimii este astfel mai rapidă decât o bătaie de inimă. O frecvență cardiacă crescută nu mai reprezintă un factor limitativ pentru examinarea CT a inimii.
Întreg toracele sau abdomenul pot fi scanate în doar o secundă, folosindu-se o doză de iradiere mai mică – aproximativ aceeași cantitate de expunere la radiații ca a unui zbor intercontinental. Mai mult, pacientii care înainte reprezentau limitări ale investigațiilor CT, cum ar fi copiii foarte mici ca vârstă, pacientii suferinzi de obezitate, bolnavii critici sau cu insuficiență renală pot fi evaluați în siguranță prin reducerea dozei de substanță de contrast.
Comparativ cu aparatele CT convenționale, beneficiile aparatului CT SOMATOM® Force sunt multiple și importante. Reamintim că deține cea mai rapidă viteză de scanare a unui aparat CT din Romania – 74 cm pe secundă, oferă imagini de o calitate excepțională obținute cu o doză de radiații cu până la 50% mai mică, permite investigarea fără să mai fie nevoie de sedare, în special la copii și are aplicații importante în: oncologie, cardiologie și cardiologie intervențională, urgențe medicale.
“Au crescut atât numărul de instalaţii disponibile, cât și necesitatea investigaţiilor imagistice pentru diversele patologii. Statisticile arată că specilitățile care accesează imagistica cel mai frecvent sunt neurologia, ortopedia și oncologia, domenii unde rapiditatea și acuratețea rezultatului fac deseori diferența între viață și moarte”, explică prof. dr. Florin Bîrsășteanu.
Atunci când și cele mai mici detalii contează – ca de exemplu în imagistica urechii interne sau pentru vizualizarea unui stent coronarian – calitatea întregului lanț de imagistică este esențială.
Centrele de imagistică REGINA MARIA dețin cel mai puternic aparat CT din România care permite reducerea dozei de radiații cu până la 50%
Aparatul CT SOMATOM® Force permite o reducere cu până la 50% a dozei de radiații, datorită celor două filtre spectrale speciale. Studiile clinice au arătat că examenul CT toracic pentru depistarea nodulilor pulmonari folosind aparatul CT SOMATOM® Force poate fi efectuat cu o doză eficientă foarte mică. Această doză de radiații nu este mai mare decât cea folosită pentru efectuarea unei radiografii toracice standard.
Pacienții care beneficiază cel mai mult de reducerea dozei de radiații sunt cei care au un risc crescut de cancer pulmonar, la care se recomandă efectuarea anuală a unui examen CT thoracic low dose, începând cu vârsta de 50 de ani. Deoarece radiațiile examinărilor CT repetate pot cauza cancer la persoanele altfel sănătoase, singurul test de screening pentru cancerul pulmonar acceptat este examenul CT cu doză redusă (low-dose CT). Studiile au arătat că rata mortalității poate fi redusă cu 20% dacă nodulul tumoral este depistat precoce prin examinarea CT cu doză redusă de radiații, comparativ cu radiografia toracică convențională.
Prima Rețea din România care utilizează integrat sistemul DoseWatch, pentru controlul dozelor de radiații
Centrele de imagistică REGINA MARIA au scăzut dozele de radiatii folosite la examinările CT cu 20% după instalarea, în premieră în România, a sistemului DoseWatch la nivel de rețea.
Încă din 2018, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a dotat aparatele CT cu sistemul inteligent Dosewatch – un soft ultramodern, cu scopul de optimizare a expunerii la dozele de radiații. Cinci ani mai tarziu, Centrele de imagistică ale Rețelei au setat propriul standard de folosire a radiațiilor pentru investigațiile CT, reducând cu peste 20% dozele de iradiere.
“Îmi place să cred că la REGINA MARIA suntem pionieri în digitalizarea sistemului de investigații imagistice, prin facilitarea de servicii de ultimă generație pacienților noștri. DoseWatch a fost un prim pas extrem de important în reducerea progresivă a dozelor de radiații folosite în imagistică, cu precădere pentru pacienții cu patologii speciale, cum ar fi pacienții oncologici, de exemplu. Ne-am asumat rolul de lider în managementul dozelor de radiatii folosite pentru examinările CT și în imagistică, în general. Imagistica medicală este cea mai dinamică dintre specialităţile medicinei, cel puţin din punct de vedere tehnologic.”, susține prof. dr. Florin Bîrsăsteanu.
DoseWatch este un soft implementat cu succes în Europa, care a permis reducerea dozei de iradiere chiar și cu cu 41% in cazul CT cerebral. Softul permite radiologilor să fie conștienți de doza pe care o folosesc pentru diferite proceduri imagistice, să aibă mai mult control asupra acestei expuneri, să optimizeze nivelurile și protocoalele de doză și să gestioneze și să instruiască angajații cu privire la utilizarea dozei în departament.
Digitalizarea raportului medical, cheia către servicii medicale accesibile și de prevenție
Volumul mare de date medicale trebuie procesate rapid și corect, iar cu ajutorul inteligenței artificiale medicii pot avea mai multă rapiditate, acuitate. Imagistica medicală este cea mai dinamică dintre specialitățile medicinei din punct de vedere tehnologic. Dezvoltarea tehnologică a sistemelor informatice stă la baza dezvoltării imagistice, acum există softuri capabile să înregistreze orice impuls rezultat din raze X sau din câmpul magnetic (CT).
“Sigur că aceste aparate nu funcţionează singure, deşi inteligenţa artificială începe să facă mare parte din munca repetitivă a radiologilor. Astăzi folosim inteligenţa artificială ca o rutină în practica radiografiei de torace, a computerului tomograf, practic este acel ochi care veghează permanent asupra calităţii rezultatului“, a mai adăugat medicul.
În medicină, timpul înseamnă viață de cele mai multe ori, iar inteligența artificială veghează asupra calității raportului medical pe care fiecare pacient care apelează la servicii imagistice îl primește. Este un „ochi obiectiv”, astfel încât rezultatele pacientului să aibă o acuratețe maximă. Este un concept care crește continuu, iar REGINA MARIA este în prima line care dezvoltă și promovează digitalizarea sistemului medical, inclusiv a dosarului medical al pacientului. Există un volum foarte mare de date care trebuie procesate, întrucât și solicitările sunt în creștere, iar inteligența artificială este un prim filtru care poate crește rapiditatea și siguranța diagnosticului.
Crescând volumul de solicitări și numărul de aparate, există riscul acumulării unor doze de iradiere care nu sunt benefice organismului. Însă toate centrele de imagistică REGINA MARIA au integrat sistemul Dose Watch de cuantificare a dozei de iradiere, iar acest sistem nu permite medicilor să elibereze un rezultat de CT sau de radiografie digitală, fără a introduce și doza de radiații absorbită de pacient. Toate aceste informații se centralizează în sistem, medicii pot urmări doza de iradiere aferentă fiecărui pacient.
REGINA MARIA a digitalizat toate fluxurile de date, inclusiv pentru pacienți, aceștia putând accesa online rezultatele investigațiilor, oriunde și oricând, prin Contul Meu. Pacienții pot vedea în cont, la câteva click-uri distanță, rezultatele ori imaginile rezultate în urma oricărei investigații imagistice realizate în cadrul Rețelei.
Facilitatea și utilitatea digitalizării constă în faptul că pacientul poate trimite direct din contul său filmul investigației și interpretarea medicului imagist către medicul trimițător. În raportul medical digital se menționează inclusiv doza de radiații folosită în timpul investigației imagistice.
REGINA MARIA, prima Rețea de sănătate #digitallinclusive din România, deține 27 de centre de imagistică în 16 orașe din România, ce pot deservi anual peste 500.000 de pacienți.
Articol susținut de Regina Maria