Sari direct la conținut

Pierdere mare pentru PDL intr-un fief traditional: primarul Sucevei, Ion Lungu, si-a dat demisia din partid si va activa ca independent

HotNews.ro
Ion Lungu (stanga) alaturi de Victor Ponta si Catalin Nechifor, presedintele CJ Suceava (dreapta) in august 2014, Foto: Agerpres
Ion Lungu (stanga) alaturi de Victor Ponta si Catalin Nechifor, presedintele CJ Suceava (dreapta) in august 2014, Foto: Agerpres

​Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a anuntat ca si-a dat demisia din PDL si ca va activa ca independent. ACL acuza ca Lungu va colabora cu PSD care, profitand de ordonanta privind migratia politica a alesilor locali, a reusit sa-si refaca majoritatea in Consiliul Local. Demisia primarului si refacerea majoritatii PSD in Consiliul local reprezinta o pierdere semnificativa pentru PDL si ACL, Suceava fiind unul din putinele mari municipii resedinta de judet castigate la alegeri de democrat-liberali, iar judetul avand o traditie in trecut de a inclina la vot spre dreapta spectrului politic.

Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu, a anuntat miercuri dimineata ca si-a dat demisia din PDL si ca va activa ca independent. Lungu sustine ca a luat decizia pentru a putea lucra in continaure la proiectele orasului fara sa se bloca in Consiliul local si ca va colabora cu toate gruparile politice din Consiliu. Lungu a nu a negat ca intentioneaza sa se inscrie in intr-un alt partid politic, scrie NewsBucovina.ro

Cu toate acestea, reprezentantii ACL din Suceava sustin ca Lungu si-a dat demisia si s-a dat de partea PSD.

Președintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat la puțin timp după anunțul demisiei lui Ion Lungu că se aștepta la acest gest pentru că primarul era de mai mult timp un apropiat al PSD.

”Nu ne-a luat prin surprindere acest anunt. In realitate starea aceasta de așa zisă independență este de fapt o declarație de dragoste la PSD”, a mai spus Ioan Bălan.

Liderul ACL(PDL) Suceava l-a acuzat în urmă cu câteva zile pe Ion Lungu că încearcă să constituie o nouă majoritate în Consiliul Local Suceava în jurul PSD și că face presiuni asupra consilierilor locali PDL Suceava să demisioneze din partid și să sprijine o majoritate a PSD.

PSD, aproape de majoritate si in Consiliul Local

In ceea ce priveste componenta din Consiliul Local al Municipiului Resedinta de judet, MonitorulSV.ro scria marti ca PSD a profitat de ordonanta care permite migratia alesilor locali si ca este aproape de a-si forma o noua majoritate.

În prezent, oficial, PSD are şapte din cei 23 de consilieri locali suceveni, dar în practică, social-democraţii se pot baza pe un număr de 11 voturi, adică le mai lipseşte un singur vot pentru a-şi asigura o majoritate, atunci când este vorba de luarea unei decizii importante.

Asta deoarece, pe lângă cei şapte „oficiali” ai PSD, sunt şi o serie de aleşi locali care şi-au declarat „independenţa”, dar care, cel mai probabil, vor vota alături de PSD atunci când este nevoie de votul lor, dar şi alţii care oficial nu au renunţat la partidul pe listele cărora au fost aleşi, dar şi-au exprimat clar intenţia de a face acest pas

Judetul Suceava, unul din fiefurile portocalii care cade in mana PSD inainte de prezidentiale

Municipiul Suceava este unul din putinele mari orase in care PDL a reusit sa castige primaria la alegerile locale din 2012. De altfel, primaria Suceava a fost condusa de PDL prin Ion Lungu inca din 2004.

In plus, judetul a avut in ultimii ani o tendinta de a vota dreapta. La ultimele alegeri pentru Consiliul Judetean, fostul presedinte Gheorghe Flutur (PDL) pierzand la mustata in fata social democratului Ioan Nechfor, in conditiile in care in tara social democratii au castigat in majoritatea locurilor cu o marja mare.

Astfel, pierderea conducerii Municipiului si a majoritatii in consiliile locale poate reprezenta o problema pentru PDL, si implicit ACL, in vederea alegerilor prezidentiale din noiembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro