Sari direct la conținut

Tripla amenintare pentru guvernul lui Merkel: armament, refugiati, jihadisti

HotNews.ro

Sanctiuni aplicate Rusiei, lupte in Ucraina, dezastru umanitar in Siria si in Irak. Conflictele internationale, in parte armate, ale ultimelor luni, incep sa marcheze economia Germaniei si scot la iveala resentimentele unor cetateni care cred altfel. Intre guvernul german si industria de armament au aparut frictiuni puternice, care au dus saptamana trecuta la amenintarea industriasilor ca isi relocalizeaza productia in strainatate. Concomitent, autoritatile germane se confrunta cu delicata problema a aducerii in tara a jihadistilor germani, o parte dintre ei fiind femei si minori. Se mai confrunta si cu valurile de refugiati de razboi, din Siria si din Irak.

Gabriel inghite sabii de la Rheinmetall

Industria de armament, unul dintre pilonii economiei germane, isi simte afacerile amenintate de hotararile guvernului de a-i impune restrictii la exportul produselor in zonele beligerante, fierbinti. In planurile de afaceri intra contracte semnate, proiecte si productii in curs. De respectarea acestora depinde si mentinerea contingentului de personal. Cand business-ul nu merge, angajatii sunt concediati. Prin urmare, aspectul economic e intrinsec legat de cel social.

„Fie reducem capacitatile de productie si prin aceasta locurile de munca, fie plecam in strainatate”, a explicat cele doua alternative Armin Papperger, seful companiei listate la bursa Rheinmetall AG si presedintele Federatiei Germane din Industria de Securitate si Aparare. „Cand nu am comenzi din tara si in acelasi timp mi se spune ca nu pot exporta, atunci nu rezist mult timp”, a declarat el pentru editia online a Sueddeutsche Zeitung. Explicatia suna a amenintare fata de guvern, pus sa aleaga dintre doua rele pe cel mai mic.

„Alte tari ca Elvetia, Franta sau SUA ar fi bucuroase sa investim la ei. De acolo am putea si exporta mai usor”, a adaugat Papperger. Reactia industriasului vine dupa ce ministrul social-democrat al economiei din guvernul de coalitie al Angelei Merkel a inceput sa blocheze exporturile „delicate” ca destinatie, de tehnica militara si armament. Desi il considera pe ministrul Sigmar Gabriel (SPD) „un politician inteligent” si cu care „se poate vorbi pe fata”, Papperger il va confrunta pe acesta si cu o cerere de despagubire de la guvern.

Ministrul Gabriel a blocat exportul unui centru de antrenament militar catre Rusia. „Contractul are o valoare de 135 de milioane de euro. Fiecare euro mai putin e pentru noi o pierdere”, a declarat Papperger, atentionand ca planul de afaceri anual al firmei pe care o conduce e afectat de decizii guvernamentale de acest fel. El a mai spus ca spera „intr-o solutie corecta”, dar nici nu vrea „sa cadoriseasca nimic”.

Industriasul a explicat ca, la intrebarea adresata de el guvernului german „daca la o adica ne vom lasa aparati de Anglia, Franta sau te miri cine”, i s-a replicat in mod constant ca „securitatea nationala e importanta”. „Acest raspuns generalizator nu ma satisface”, a spus Papperger.

Jihadism all-inclusive

In timp ce trebuie sa faca fata presiunilor mediului economic, guvernul german este confruntat cu un fenomen social nemaintalnit. Si in anii trecuti au existat, sporadic, cetateni germani care si-au facut stagiul „de aventura” in centre militare ale islamistilor animati de Jihad. Acum insa, fenomenul a prins proportii, alarmand Oficiul pentru Protectia Constitutiei, care monitorizeaza abateri si fenomene de acest gen.

A fost alertata si mass-media, care prin reporterii sai a facut anchete jurnalistice in comunitatile islamiste din Germania si chiar in familiile germane ale caror odrasle s-au pozat si falit pe net cu ispravile lor in campusurile de formare in spirit jihadist. Socul a fost cand, pe langa tinerii barbati, au fost aparut nu doar femei, ci si adolescenti sau chiar copii.

Din informatiile dobandite de autoritatile federale, intre cele 400 de persoane din Germania plecate in Siria si Irak pentru a se alatura gruparilor jihadiste se afla peste doua duzini de minori, cel mai tanar avand 13 ani.

Porniti la aventura, unii dintre acestia s-au trezit luati ostatici de militia terorista a Statului Islamic (SI) din Irak. 46 de cetateni de origine turca si trei irakieni luati ostatici de SI au fost eliberati dupa trei luni, in urma unei actiuni de salvare comune organizate cu concursul serviciilor secrete germane si turce.

SI, noul bau-bau global

Insa marsul SI abia a inceput, provocand un nou val de refugiati din Irak. Nu doar invecinata Turcie, ci si tarile Europei stau in fata a zeci de mii de oameni, intre care 45.000 de kurzi, care incearca sa scape de amenintare si vor incerca sa isi scape pielea pe unde vor putea.

Germania isi arata la nivel de guvern disponibilitatea de a-i ajuta pe acesti oameni, insa legea azilului politic prevede ca solicitantul sa nu fi trecut, in drumul sau spre Germania, prin alta tara democratica din UE, unde sa fi putut solicita azil. Prin urmare, teoretic, sirienii sau kurzii in cauza trebuie sa fi reusit sa-si ia bilet de avion cu aterizare directa pe un aeroport german.

Intre timp, SUA si-a intensificat atacurile aeriene asupra bastioanelor SI din Irak, ajungand chiar deasupra orasului Mossul, care are aproape trei milioane de locuitori. Inaintea Adunarii Generale a ONU de saptamana viitoare, SUA a solicitat o uniune globala in lupta contra noii amenintari.

„Aceasta nu e America impotriva Statului Islamic. Aceasta e lumea contra Statului Islamic”, ar fi declarat presedintele american Barack Obama, intr-o luare de cuvant transmisa de radioul din Washington si citata de Weser Kurier.de.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro