FOTO Sapte doamne cu machiaj tropical

Primul lucru uimitor pentru occidentalul ajuns în Myanmar este felul în care îşi înfrumuseţează femeile faţa.

În ţara de lângă golful Bengalului, deschisă turiştilor în urmă cu doar câţiva ani, fetele tinere se căsătoresc din dragoste, dar nu au voie să iasă seara în oraş cu băieţii. Pentru că este ruşine.

E ceva tribal în machiajul cu thanaka, dar pielea apropiată de nuanţa tecului devine mai limpede aşa. Vopseaua de thanaka e pe feţele tuturor femeilor birmaneze. E făcută din scoarţa sau rădăcina unor specii de citrice.

Fiecare dintre cele şapte domnişoare şi doamne birmaneze de mai jos o folosesc să se protejeze de soarele puternic, dar şi pentru frumuseţe.

Ea e Buo Buo*. Are 17 ani şi era foarte ocupată să stivuiască farfuriile folosite într-o ceainărie din Mandalay, plină ochi la 9 dimineaţa.

E grea munca făcută de Buo: în bucătăria ceainăriei erau cam 40 de grade, multă murdărie şi ritmul comenzilor strigate de chelnerii-adolescenţi ca mitraliera. Dar Buo a avut timp să zâmbească. Aşa, din fugă. Şi din cochetărie.

Doamna şi-a luat dejunul în aceeaşi ceainărie în care lucrează Buo Buo. Era la masă cu alţi doi bărbaţi, unul dintre ei, trădat de gesturi, fiind soţul. Am reuşit să ne înţelegem doar din priviri. A ei, tristă ca o bijuterie învechită.

După ce a încercat, fără succes, să-mi vândă nişte pietricele (aparent) de jad, Diin s-a urcat pe bicicletă şi a pedalat jumătate de oră după căruţa în care eram. A trecut printr-o baltă, s-a ferit de scutere, s-a concentrat să nu cadă, a pedalat, şi a pedalat, şi a pedalat…

Diin spune că are 16 ani şi nu e singura care aplică tactica de a se ţine după turişti, încercând să-i convingă să cumpere ceva.

Dar nu e agresivă defel. Se ţinea verticală în şaua bicicletei cu eleganţa unui aristocrate britanice.

Nu m-a convins să cumpăr „jadul”. Dar a reuşit să mă determine să-i fac un cadou. Cum reuşesc fetele frumoase de pe orice continent.

Tanti vindea ciorchini de banane la intrarea într-unul din templele construite în perioada regatului Ava (Inwa). Nu m-a înţeles, nu am înţeles-o. Dar bananele erau dulci şi am râs împreună.

La început, Ye nu a acceptat să fie fotografiată. Împreună cu alte două prietene aştepta să plece autobuzul în care se urcase. Apoi am arătat către părul ei negru şi lung şi i-am spus că e „maide-maide”. Adică frumos foc.

S-a îmbunat imediat, şi-a aşezat cozile în faţă şi mi-a făcut semn să aştept să ia şi un mănunchi de verdeaţă în braţ. Apoi mi-a pozat.

Pentru a-şi păstra părul frumos, femeile birmaneze folosesc un şampon de accacia făcut artizanal şi vândut în punguţe la piaţă. Costă un sfert de dolar. Ceea ce pentru o ţară cu salariul lunar mediu de 50 de dolari e mult.

Myum locuieşte într-un sat de lângă Bagan, unde în august sunt 40 de grade la umbră. A terminat Facultatea de Filozofie din Mandalay şi părinţii îi ţin pe perete fotografia de la absolvire. Alături de cea a lui Aung San Suu Kyi, femeia idolatrizată în Myanmar. Oamenii îi spun “Our Lady”, cum îi spuneau catolicii Fecioarei Maria.

Are 26 de ani Myum şi a trebuit să se întoarcă în satul ei unde munceşte toată ziua la ţesături din bumbac. Pentru mulţi tineri din Myanmar, studiile universitare sunt doar o chestiune de statut social. Puţini ajung să practice chiar în profesia pe care au studiat-o.

Pion-Pion înseamnă „dulceaţă” în Burma. Aşa îi spun părinţii fetei lor de 14 ani care freca o bucată de lemn de piatra kyauk pyin folosită la fabricarea pastei de thanaka. Familia ei câştigă câţiva bani în plus deschizându-şi casa turiştilor curioşi şi, desigur, acceptă să fie fotografiaţi.

Mai greu e cu Pion-Pion care, în ciuda dulceţii numelui, e timidă. În Myanmar nu ajung încă suficienţi turişti ca să risipească timiditatea lui Pion-Pion.

Notă: Acest rmaterial a fost realizat cu sprijinul Tourism Authority of Thailand – Balkan Office www.thailanda.ro, căreia îi adresez cuvenitele mulţumiri.

*Transcrierile numelor sunt fonetice.