Sari direct la conținut

Andrei Plesu si Wolf Lepenies in cadrul Conferintelor Ateneului Roman

HotNews.ro
Wolf Lepenies si Andrei Plesu, Foto: Hotnews
Wolf Lepenies si Andrei Plesu, Foto: Hotnews

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de existență a Colegiului Noua Europă din București, Ateneul Român găzduiește dialogul dintre Wolf Lepenies și Andrei Pleșu cu tema: Fatalitatea politicii, seducţia culturii. Evenimentul, organizat în cadrul Conferințelor Ateneului Român, cu sprijinul VolkswagenStiftung, va avea loc sâmbătă, 14 iunie, ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Wolf Lepenies, Dr. Dr. h.c., este Permanent Fellow (em.) la Wissenschaftskolleg zu Berlin, al cărui rector a fost între 1986-2001, profesor emeritus de sociologie la Freie Universität din Berlin, membru corespondent al cîtorva prestigioase instituţii academice si laureat al unor importante premii și distincții din Europa şi Statele Unite, Dintre numeroasele sale scrieri au apărut în traducere românească : Ascensiunea şi declinul intelectualilor în Europa, Casa cărții de știință, Cluj, 2005; Ce este un intelectual european? Intelectualii şi politica spiritului în istoria europeană, Curtea veche, 2012.

Wolf Lepenies s-a implicat activ în problemele de politică instituţională şi culturală ale ţărilor din fostul lagăr socialist, contribuind în mod esențial la fondarea în acest spaţiu a unor instituţii de talie europeană, ca de pildă Collegium Budapest, în Ungaria, New Europe College în România, Bibliotheca Classica în Rusia ş.a.m.d.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro