Sari direct la conținut

De ziua lor, micii bucuresteni sunt asteptati la Cismigiul Copiilor

HotNews.ro
Cismigiul copiilor - 1 iunie 2014, Foto: ArCuB
Cismigiul copiilor - 1 iunie 2014, Foto: ArCuB

Pentru o zi, de 1 iunie, Parcul Cismigiu devine atractia copiilor. Încă de acum 13 ani, când a fost lansat „Cişmigiul copiilor”, proiectul şi-a câştigat fani în rândul bucureştenilor de toate vârstele. Atât copii şi adolescenţii, cât şi adulţii care-i însoţesc, sunt invitaţi să petreacă această zi magică printre baloane, confetti, coifuri, trompete, clovni şi chipuri pictate şi să se bucure de o diversitate de spectacole, concerte, animaţie, jocuri şi concursuri. Personaje animate, mimi, cataligari, jongleri, clovni şi magicieni îi introduc pe cei mici într-o lume de poveste. Evenimentul maraton organizat de ARCUB se desfasoara intre orele 11.00-21.00 reuneşte anual peste 15.000 de copii şi adolescenţi.

Corabia piraţilor le oferă copiilor șansa de a intra în pielea unor personaje mult îndrăgite, iar Ferma animalelor, pe aceea de a se împrieteni cu necuvântătoarele. Spectacole de teatru ale unor trupe de actori independenți vor avea loc la Cetate, la Ciupercă, şi în apropiere de Aleea Trandafirilor, în timp ce pe Aleea Desenului se organizează o expoziţie de pictură şi desen. Pe Podul Artelor, portretişti şi caricaturişti, invitaţi să-i bucure pe copii de ziua lor, le imortalizează figurile celor prezenţi şi le oferă în dar desenele realizate pe loc.

Micuţii sunt totodată aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie în cadrul cărora vor confecţiona păpuşi, vor deveni maeştri Origami, vor desena şi vor modela împreună, alături de artişti plastici, vor asculta poveşti sau vor participa la experimente distractive, jocuri şi concursuri. Tradiţionala paradă a majoretelor şi a fanfarei va întregi atmosfera de sărbătoare.

Surprizele continuă până seara, iar la ora 20.00, la fel ca în fiecare an, ARCUB invită unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului să susţină un concert. La ediţiile precedente artişti precum CRBL, Elena Gheorghe sau trupa Hi-Q au reunit în Grădina Cişmigiu mii de fani, iar anul acesta vor fi prezenţi artiştii Liviu Teodorescu şi Adda.

Cișmigiul copiilor se bucură anual de aproximativ 50 000 de participanţi şi este unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale începutului de vară.

Intrarea la eveniment este liberă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro