Sari direct la conținut

Revista 22 lanseaza un apel de solidaritate cu H.-R. Patapievici si Mircea Mihaies

HotNews.ro

Revista 22 face un apel la solidaritate cu Horia-Roman Patapievici si Mircea Mihaies “impotriva stigmatizarii proferate de premierul Victor Ponta”.

“Recenta intervenţie publică a premierului Victor Ponta, care a incercat să-şi justifice decizia de a nu semna propunerea preşedintelui Traian Basescu de a decora fosta conducere a Institutului Cultural Român (H.-R. Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu, Dan Croitoru), conţine neadevăruri flagrante şi calomnii scandaloase. ICR a fost în acei ani (2005-2012) o instituţie exemplară, dedicată adevaratelor valori ale spiritualităţii din România. Cultura română nu a fost niciodată mai bine reprezentată în afara ţării ca în acea perioadă. O atestă Institutele similare şi personalităţile din străinatate. A vorbi despre „opinii anti-româneşti, chiar fasciste” în cazul fostei conduceri a ICR este o aberaţie.

Nu mai puţin aberantă şi alarmantă este ieşirea incalificabilă a premierului Romaniei la adresa intelectualului umanist Mircea Mihăieş, profesor la Universitatea de Vest din Timisoara, redactor-sef al revistei „Orizont”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor din Romania. Stigmatizarea profesorului Mihăieş, un susţinător consecvent al valorilor democratice, drept „fascist bătrân”, este ruşinoasă şi aminteşte de campaniile urii din anii în care comuniştii îi denunţau pe toţi luptătorii pentru libertate drept „fascişti”. Această invectivă proferată în chip iresponsabil de Victor Ponta este expresia unui dispreţ de tristă amintire pentru intelectuali. Mai grav, este expresia aversiunii sale profunde faţă de pluralismul opiniilor.

Protestăm cât se poate de categoric împotriva acestor calomnii şi declarăm ca ne simţim direct ameninţaţi de revenirea la metodele totalitare de denunţare a celor care luptă pentru a-şi menţine dreptul la libertatea de gândire şi de expresie. Ne exprimăm deplina solidaritate cu fosta conducere a ICR şi îl asigurăm pe Mircea Mihăieş de respectul nostru. Cerem ca premierul Victor Ponta să-şi ceară public scuze pentru această declaraţie revoltătoare.”

Apelul este sustinut si de Grupul pentru Dialog Social si Societatea Timisoara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro