INTERVIU Cineastul Francois Ozon: Adolescenta e perioada deziluziilor. Esti dezamagit de sex, de iubire, de Fat-Frumos care apare sub forma unui neamt pe plaja, de parintii care mint

In „Tanara si frumoasa”/”Jeune et jolie”, unul din cele mai reusite filme ale sale, François Ozon urmareste o adolescenta de familie buna care se prostitueaza. Filmul capteaza bine caracterul volatil al varstei si nu o judeca pe eroina. François Ozon a stat de vorba cu HotNews.ro anul trecut la Cannes, unde filmul a participat in Competitia Oficiala.

Isabelle (Marina Vacht) devine prostituata la 17 ani, dupa ce isi incepe viata sexuala cu un tanar german pe care il cunoaste la mare. Nu pentru bani. Situatia ei familiala e mai mult decat fericita, desi mama s-a recasatorit iar tatal adevarat n-o prea mai cauta de cand are copil cu alta.

Fara a cauta explicatii psihologice pentru comportamentul eroinei, François Ozon ia pulsul unei varste si unei generatii. Adolescentii sunt la fel de ermetici si de sensibili ca in orice epoca, dar adolescentii de azi se emancipeaza mai repede.

„Tanara si frumoasa” ruleaza in cinematografele romanesti incepand din 25 aprilie si e distribuit de Independenta Film.

Reporter: De ce ati structurat povestea pe durata a patru anotimpuri?

François Ozon: Am dorit ceva usor prin care sa arat curgerea vietii. La aceasta varsta lucrurile se schimba cu repeziciune. In decursul acestor patru anotimpuri Isabelle se transforma mult. La începutul filmului are 16 ani si e o pustoaica, la 17 ani e deja femeie.

Rep: Nu aflam mai nimic despre tatal eroinei, ceea ce nu e nou in filmele dvstra…

FO: Nu-mi plac taţii. (Rade.). Stim totusi cate ceva: ca e divortat de mama, ca are un copil mic. N-am vrut sa ofer o explicatie psihologica. Am vrut sa il fac pe spectator sa isi puna intrebari. Fata asta e misterioasa. E usor sa dai raspunsuri psihologice, eu am dorit insa altceva.

Rep: Si tatal vitreg?

FO: E foarte greu sa fii tata vitreg. Unde e autoritatea ta? Am vrut ca personajul sa se joace cu aceasta idee, sa incerce sa isi gaseasca locul. Dar e un barbat neindemanatic, desi incearca sa inteleaga si sa ajute. In acelasi timp, nu poate sa nu remarce ca fiica lui vitrega „e, de fapt, foarte frumoasa”, deci orice se poate intampla. Mi-a placut sa ma joc puţin.

Rep: Am inteles ca băiatul care o defloreaza pe eroina era britanic in scenariu. De ce l-ati facut neamt?

FO: E un cliseu pentru francezi sa isi inceapa viata sexuala alaturi de un englez sau o englezoaica, insa cunoscusem acest actor german foarte simpatic (n.red. –Lucas Prisor) si, dupa niste probe, am decis sa schimb scenariul. A fost o decizie buna.

In Franta majoritatea liceenilor invata engleza, dar daca poti vorbi cursiv germana inseamna ca esti foarte bun, iar eu doream sa arat ca Isabelle e o eleva foarte buna. Nu degeaba studiaza la Liceul Henri IV, unul dintre cele mai bune licee pariziene.

Rep: Il citaţi pe Rimbaud: „Nu suntem seriosi cand avem 17 ani”.

FO: De fapt, Isabelle e serioasa. Cred ca e foarte serioasa. Adolescenta e perioada deziluziilor. Esti dezamagit de sex, de iubire, de Fat-Frumos care pana la urma apare sub forma unui neamt pe plaja, de parintii pe care ii descoperi mintindu-te. De aici si violenta pentru ca intelegi ca lumea nu e cum ti s-a spus ca e. Daca mai adaugi si niste hormoni, rezulta un cocktail destul de puternic.

Rep: Ce ati incercat sa spuneti in ultima secventa, cea cu Charlotte Rampling?

FO: A fost important sa arat ca ceea ce nu se poate intampla intre mama si fiica se poate intampla intre fiica si alta femeie. Psihologul mi-a spus ca cea mai nevrotica relatie dintr-o familie e intotdeauna relatia dintre mama si fiica. Toata lumea se uita spre tata, dar intotdeauna mama e cauza. Asta nu inseamna ca e vinovata.

Inarmat cu aceste cuvinte din partea psihologului, am construit scena pe ideea transferului intre o femeie in varsta si una tanara. Mi s-a parut cu atat mai frumos cu cat e si un transfer intre doua actrite. Cred ca Marine e Charlotte Rampling tanara.

Rep: Va flateaza ca filmul dvstra a fost comparat cu „Belle de jour”?

FO: Sigur, imi place filmul lui Buñuel dar, revazandu-l, mi-am dat seama ca in el este vorba despre fantezie pe cand filmul meu vorbeste mai mult despre realitate. Referinta mea e, in schimb, „À nos amours”, de Maurice Pialat. L-am descoperit cand eram adolescent si mi se pare si azi cel mai onest, mai frumos si mai complex film despre ce inseamna sa fii adolescent si sa descoperi dragostea la aceasta varsta.

Rep: A fost important sa plasaţi filmul intr-un mediu burghez?

FO: Am avut asta in plan de la bun inceput pentru ca era important sa arat ca nu banii sunt motivul pentru care Isabelle isi vinde corpul. Isabelle face o gramada de bani pentru ca e frumoasa si pune tarife mari, dar nu face nimic cu banii pe care ii castiga.

Nu isi cumpara nici macar haine scumpe. Banii pot oferi, in schimb, un alt gen de protectie. Sa faci sex pe bani iti permite sa nu trebuiasca sa manifesti vreo emotie, iar asta e una dintre problemele lui Isabelle care e detasata, scindata emotional.

Psihologul mi-a spus ca multe fete care se prostitueaza fara a avea nevoie de bani provin ori din familii in care sentimentul religios e puternic (de pilda, din mediul evreiesc). Cand religia devine opresiva, ele isi doresc adesea sa se intoarca cu totul impotriva familiei lor.

Rep: Adolescentii de azi vi se par mai cruzi in comparatie cu maturii?

FO: Nu cred ca adolescentii de azi sunt cruzi. Sunt dezamagiti de realitate si sunt violenti fata de ei insisi pentru ca descopera ca viata nu e cum o visasera. Eu vad in ei si o anume inocenta.

Isabelle nu se teme de nimic, n-are nici o urma de sentiment moral, deci e complet libera. De aceea oamenii din jur se tem de ea. Cand familia afla adevarul, ar vrea ca ea să fie altfel, iar ea la un moment dat chiar se straduieste sa devina adolescenta perfecta.

Se decide sa se combine cu colegul de clasa, chiar daca nu il iubeste, si sa devina o tanara „ jeune et jolie”, dar nu merge.

Rep: Cand faceti un film va ganditi la referinte anume? De pilda, marea.

FO: Nu, sper ca nu ma repet de la un film la altul, dar era important sa incep povestea pe plaja, vara, ca intr-un film cu adolescenti. E întotdeauna bine sa incepi cu un cliseu acceptat de spectatori si sa te duci pe urma in alta directie. Initial, finalul trebuia sa se petreaca tot pe plaja, dar am taiat ultima scena.

Trailer: