INTERVIU Nuno Sena, director al festivalului IndieLisboa, despre Manoel de Oliveira: Nu vad pe nimeni care sa aiba atata rezistenta incat sa construiasca pana la 105 ani cea mai grozava cariera din istoria cinematografiei

Manoel de Oliveira tocmai a anuntat ca lucreaza la un nou film. Profitand de prezenta la Lisabona, l-am intrebat pe Nuno Sena, unul din cei doi directori ai festivalului IndieLisboa, de unde vine aceasta vigoare a longevivului cineast. Nu exista alt regizor care sa fi inceput in epoca muta si care sa fie inca pe baricade. Rezistenta lui Oliveira inspira cinemaul portughez, inclusiv Festivalul IndieLisboa.

Festivalul International de Film Independent IndieLisboa e un fel de TIFF organizat de o echipa de tineri relaxati, dar care in 10 editii a ajuns cel mai tare festival de film din Portugalia multumita in primul rand atentiei si rigorii cu care face selectia.

Nu arata filme care au mai fost vazute in Portugalia sau care urmeaza sa intre pe marile ecrane, si are o preferinta pentru originalitate si inovatie. Asta inseamna ca taie in carne vie.

Aproximativ 4000 de filme s-au inscris la preselectie in acest an. 330 din ele au fost selectionate. In fiecare an, festivalul e vazut in cele 11 zile ale sale de circa 35000 de spectatori.

Romania e printre tarile preferate ale festivalului care are o buna relatie cu TIFF si cu UNATC, colaborand strans si cu ICR Lisabona. Pe langa filmele romanesti pe care le-a selectionat in fiecare an, in 2008 a organizat un program special consacrat filmului romanesc, separat de festival, iar un al doilea program va avea loc in noiembrie 2014.

Aceste programe consacrate cinematografiilor nationale nu sunt dese, de regula sunt organizate programe concentrate pe opera unui singur regizor.

La actuala editie a IndieLisboa, care se desfasoara din 24 aprilie pana in 4 mai, au fost selectionate documentarul experimental “Al doilea joc” de Corneliu Porumboiu, scurtmetrajul lui Radu Jude, “O umbra de nor”, si documentarul de scurtmetraj “Rio 2016”, semnat de studenta la UNATC Bianca Rotaru.

Nuno Sena conduce IndieLisboa inca de la infiintare, impreuna cu Miguel Valverde.

Reporter: Cum ii spuneti unui regizor ca nu i-ati selectionat filmul?

Nuno Sena: Asta e partea cea mai ingrata a muncii noastre. Depinde. Uneori avem o relatie foarte apropiata cu regizorul sau cu producatorul, ceea ce inrautateste si mai mult situatia. E intotdeauna cu dus-intors. In acest an am avut de luat niste decizii foarte grele pentru ca timpul de proiectie e limitat din cauza bugetului.

Festivalul s-a largit mult in 2010, dupa care a trebuit sa ramanem pe loc facand niste taieturi necesare in program. Nu avem cum sa nu lasam pe dinafara si filme care ne plac, iar uneori le spunem pur si simplu oamenilor ca nu le-am luat filmul pentru ca am preferat altele. Asta nu inseamna ca filme lor sunt rele.

Rep: Daca noul film al lui Manoel de Oliveira n-o sa va placa, ce formula de refuz o sa folositi?

N. S.: E o intrebare dificila, dar ma indoiesc ca o sa existe un film de-al lui care n-o sa ne placa. Daca se va intampla acest lucru, ii vom spune, desi – inca o data -, ma indoiesc ca acest lucru se va intampla.

Rep: Care e secretul longevitatii lui Manoel de Oliveira? E ceva in sangele portughez care te tine viguros?

N. S.: Probabil ca a facut un pact faustic pentru ca realizat primul sau film la 25 de ani, documentarul „Douro, Faina Fluvial”/”Labor on the Douro River”, in perioada Marelui Mut (n.red. 1931), iar in ultimii 30 de ani n-a stat o zi. A facut film dupa film; a scris, montat sau filmat aproape zi de zi din 1980 si pana azi.

Rep: Spune in interviuri ca munca il tine in forma.

N. S.: Si cred ca e mult adevar in asta, de aceea poate nici nu vrea sa se opreasca, nu vrea inca sa moara in mod simbolic.

Rep: Cum ajuta robustetea acestui veteran cinemaul portughez care a trecut in ultimii ani printr-o perioada nefasta?

N. S.: Pai nici Oliveira n-a putut gasi bani pentru ultimul lui film. Ministerul Culturii a oprit finantarile intre 2012 si 2014, deci n-a fost nici un ban nici macar pentru el, iar acum i s-a dat o finantare speciala ca sa-si poata termina filmul. S-au gandit ca e mai greu pentru el sa mai astepte un an. Unui tanar de 20 de ani ii poti spune sa mai stea un an sau doi, dar nu-i poti spune lui Oliveira care in decembrie implineste 106 ani.

Am fost la aniversarea lui de 90 de ani, cand a dat o mare petrecere in orasul natal, Porto. Era atat de energic – inca e! -, si toata lumea se mira ca la 90 de ani e inca in activitate. Acum e dincolo de varsta. Chiar si regizori ca Paulo Rocha, João César Monteiro sau Fernando Lopes pe care i-a influentat si care l-au considerat un “father figure” (model) au murit intre timp.

Rep: Pentru cei din generatia actuala, Manoel de Oliveira e, mai degraba, un “grandfather figure”.

N. S.: Cred ca e un model pentru orice regizor portughez si o sursa de lumina. Ii da fiecaruia curaj sa mearga inainte si sa-si urmeze ideile. Oliveira s-a aflat tot timpul la margine, dar a reusit sa traiasca 105 ani si sa faca peste 50 de filme. Nu a renuntat chiar daca 20 de ani nu a putut lucra.

A avut si dictatura un cuvant de spus, dar s-a considerat si ca filmele lui nu erau suficient de comerciale, asa ca nimeni n-a vrut sa-l finanteze. Din fericire, provenind dintr-o familie instarita, el si-a petrecut acei 20 de ani in afaceri. A facut si sport, remarcandu-se ca pilot de curse, era si atlet – deci era mereu ocupat.

E interesant ca primul sau film, cel din 1931, era in ton cu simfoniile urbane ale anilor 20. Urmatorul, „Aniki-Bóbó” (1942) precede in opinia mea neorealismul italian, iar “Acto de Primavera”/”Rite of Spring” (1963) e complet radical ca estetica si mai modern ca multe filme pe care le aratam noi azi la IndieLisboa.

Rep: Ii vezi pe tinerii cineasti portughezi de azi asteptand 20 de ani pana le vine finantarea?

N. S.: Nu vad pe nimeni care sa aiba atata putere incat sa filmeze impotriva parerii celorlalti despre el. Oliveira a avut lungi perioade cand filmele sale erau dispretuite de critici si deloc incurajate de public, dar n-a avut nevoie de incurajari. Nu vad pe nimeni care sa aiba atata rezistenta incat sa construiasca cea mai grozava cariera din intreaga lume cinematografica. Si nu doar in Portugalia. Manoel de Oliveira e cel mai longeviv regizor din intreaga istorie a filmului.

Rep: Si unul dintre cei mai longevivi oameni in general. Cel mai batran om de pe pamant a murit recent la 111 ani. In ultimii doi, trei ani de cate ori un cineast portughez ia un premiu important, trage un semnal de alarma asupra necesitatii ca statul sa sprijine cinemaul portughez. Care mai e situatia acum?

N. S.: Mai promitatoare ca acum doi ani. Aceasta pauza cand n-au fost deloc bani i-a facut pe multi cineasti sa se orienteze spre coproductii, sa lucreze peste hotare sau sa faca film la alta scala. Acum Ministerul Culturii are bani, dar exista intarzieri in plata finantarilor, asa ca mai avem nevoie de cel putin un an pana cand lucrurile sa reintre in normal.

Rep: Deci anul viitor o sa aveti mai multe filme portugheze in program.

N. S.: Sper, pentru ca Miguel Gomez e in filmari, la fel João Pedro Rodriguez. Primul filmeaza deja de aproape un an un film ca un serial despre Portugalia de azi, despre criza, si care e bazat pe anunturi de fapt divers din ziare. Mai sunt si alti cineasti cunoscuti care lucreaza, asa ca intr-un an de zile vom avea o recolta buna.

“Cinemaul romanesc a reinventat realismul”

Rep: Cum sunt primite filmele romanesti in Portugalia?

N. S.: Criticii sunt constienti ca ceva cu totul special se intampla in Romania deja de 10 ani. Ei vorbesc despre un stil si despre o etica aparte, despre un gen special de povesti care pot fi grupate intr-o miscare. Chiar daca exista diferente intre acesti cineasti, cred totusi ca, in esenta, filmele lui Porumboiu, Mungiu sau Jude au un soi de realism sau o legatura cu realismul pe care nu le vom gasi in alte tari europene.

Cinemaul romanesc seamana cu ce s-a intamplat in cinematograful iranian in anii 80-90, reinnodand cu traditia realismului. Cred ca aceasta traditie a fost realmente reinventata de cineastii romani incepand cu 2003 si pana azi. Stiu ca lucrurile sunt in schimbare acum si e normal sa fie asa, cineastii insisi vor sa evolueze.

Rep: Ai putea gasi o legatura intre cinematografia portugheza si cea romana? Exista vreuna?

N. S.: E o intrebare buna. (Rade). Ma face sa ma gandesc. Cred ca amandoua au o anume coerenta, inclusiv la nivel stilistic. De asemenea, filmele portugheze pot fi grupate nu in jurul realismului, ci al dinamicii pe care teatrul si literatura o au cu filmul. Poti vedea asta in filmele lui Oliveira, Cesar Monteiro si chiar la Miguel Gomes unde textul si dialogul sunt foarte importante si care opereaza nu pe o gama naturalista, ci pe una teatrala.

Acest lucru e exact opus traditiei realismului pe care cinemaul romanesc il reinventeaza, insa cred ca realismul si cea a teatralul nu sunt cu totul opuse. Ele tind sa lucreze pe acelasi nivel de inteligenta unde iti pui ca cineast aceleasi intrebari: Ce e cinemaul? Ce e realitatea? Cum poate fi cinemaul o interpretare a realitatii? Cred ca ambele cinematografii ajung sa provoace aceste intrebari in cineasti, chiar daca raspunsurile sunt diferite.