Sari direct la conținut

Sondaj INSCOP: PSD la cel mai mic scor din ultimii doi ani, dar tot pe locul 1 la intenția de vot / Cum stau PNL, USR și AUR

HotNews.ro
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ultimul sondaj realizat pe luna iunie de către INSCOP arată că PSD a pierdut, comparativ cu luna anterioară, două procente (este la 28,7%), AUR este al doilea partid în preferințele românilor cu 20,1%. PNL este cotat cu 18%, în timp ce USR se menține în jurul a 12%.

  • PSD – 28.7%, comparativ cu luna mai – 30,9%
  • AUR – 20,1%, comparativ cu luna mai – 21,5%
  • PNL – 18,0%, comparativ cu luna mai – 18,7%
  • USR – 12,7%, comparativ cu luna mai – 12,1%

Sondaje: PNL și PSD au început să piardă în sondaje după ce au preluat guvernarea

Potrivit unei analize efectuate pe intenția de vot măsurată de INSCOP Research pentru principalele partide efectuată pe baza unor sondaje până în iunie 2023, PSD a pierdut aproximativ 7 procente (în iunie 2021 PSD – 30,2%), iar PNL puțin peste 8 procente (în iunie 2021 PNL – 26.6%).

Potrivit analizei INSCOP, erodarea la guvernare a afectat mai mult PNL „pentru că s-a aflat cel mai mult la guvernare”.

În schimb PSD care se află la guvernare de un an și jumătate a pierdut aproximativ 7 procente, iar erodarea la guvernare începe să își producă efectul și asupra social-democratilor.

PSD pierde un procent și jumătate față de iunie 2021 când era în opoziție (de la 30,2% in iunie 2021, la 28,7% in iunie 2023) si aproximativ 7 procente față de momentul în care a intrat la guvernare în noiembrie-decembrie 2021 (de la 36% in decembrie 2021, la 28,7% in iunie 2023).

AUR peste PNL / USR recuperează puțin în sondaje față de începutul anului

În timp ce partidele sistem pierd procente consistente, AUR a câștigat simpatia electoratului, înregistrând în ultimii doi ani o creștere de 6 procente, potrivit sondajelor Inscop, de la 14,2% în iunie 2021 la 20,1% în iunie 2022). În ultima jumătate de an, AUR înregistrează o creștere relativ constantă a intenției de vot.

USR, care a trecut de la putere, în iunie 2021, în opozitie, stagnează (13,2% in iunie 2021, respectiv 12,7% in iunie 2023). De la începutul acestui an, USR a început să crească ușor, recuperând aproximativ 3 procente față de platoul de 10% pe care se instalase în ultima jumătate a anului 2022.

Datele sunt extrase din sondaje INSCOP Research realizate în ultimii doi ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro