Ce vrea sa spuna Voiculescu in cartea lui

„USL, ideea care l-a ingenuncheat pe Basescu Traian”, cartea lansata de Dan Voiculescu, miercuri, 26 martie, este intai de toate o parere foarte buna despre sine, un compliment rudimentar adresat unui monstru politic de catre el insusi. Intr-un autoportret eroic, Voiculescu doreste sa-si compuna o statura de mare om politic dedicat tarii, de vizionar. Acest tablou vivant cauta sa stearga sau macar sa estompeze o reputatie iremediabil proasta, aceea de mogul fara scrupule, papusar malefic si turnator odios. Scrisa ca o epopee a bataliei intre Bine si Rau, cartea prezinta o serie de evenimente politice de dupa alegerea lui Traian Basescu la Cotroceni, cu Voiculescu aflat mereu in inima evenimentelor, plasat in centrul agitatei lumi politice romanesti luptand neobosit de partea unui Bine relativ impotriva unui Rau absolut.

Aceasta viziune mitica, legendara, de erou civilizator, aflat intr-un razboi de putere cat se poate de meschin cu Zeus, a mijit pana si in mintea lui Dan Voiculescu. Cand isi descrie actiunile, cedeaza tentatiei hiperbolizarii: „(…) Nu puteam renunta la sansa de a ma lupta direct cu Omul Negru, cu Zmeul Zmeilor. Sa ne intelegem, nu incercam sa devin un Fat-Frumos, nici macar un Greuceanu, ar fi fost absurd, ma cunoaste toata lumea de Varan.”

Cartea lui Voiculescu nu prezinta valoare si interes decat din perspectiva unei mai bune intelegeri a mecanismelor de functionare ale acestei fosile vii a fostei Securitati. Este, sa admitem, poate cel mai inteligent, puternic si abil dintre exemplarele lumii vechi. Confesiunile sale ne mai ajuta apoi sa-i anticipam urmatoarele mutari, mai ales ca obisnuieste sa le anunte singur tot din dorinta de a iesi in evidenta.

Autorul, dupa cum vom afla pe parcursul cartii, pretinde o intelegere superioara a „sensului istoriei”, dar mai ales ca a influentat-o in mod decisiv, ca a faurit-o chiar. Dominat de mania grandorii, evident ca tot ce spune si face Voiculescu declanseaza invariabil „ample dezbateri”, capteaza atentia publicului, cutremura societatea si o „transforma radical”. Toate politica mare graviteaza in jurul sau iar Grivco devine natural epicentrul vietii politice. Evenimentele istorice maretese produc gratie geniului sau politic: „Trecuse un an si trei zile de la scrisoarea publica pe care o intitulasem <> si ceea ce paruse o utopie devenea cea mai ampla constructie politica din perioada postcomunista. Protocolul Uniunii s-a semnat pe 5 februarie 2011”.

Voiculescu in film

Foto: Captura HotNews.ro

Voiculescu se vede jucand in filmul istoriei doar roluri principale, cele secundare fiind rezervate sefilor de partide, altor politicieni. Se aseaza singur in galeria parintilor neamului, sculptand de zor la propria statuie, sufland aur peste propria efigie. Ideea lui de a forma USL „a devenit o realitate politica fara precedent, un fenomen obiectiv care a transformat radical politica si societatea romaneasca”. Unificarea PSD cu PNL si PC apare in ochii sai drept „cea mai importanta si complexa constructie politica din istoria contemporana a Romaniei”. Voiculescu isi aroga meritul de a fi contribuit cu tenacitate, rabdare si metoda „(…) la constructia unui proiect major,cu semnificatii si implicatii in istoria contemporana a Romaniei” in care nimeni nu prea credea la inceput. Enuntul ca ideile sale au revolutionat tara sunt reluate obsesiv pana la sfarsitul cartii: „In privinta Uniunii Social Liberale, eu n-am regrete. Ideea din decembrie 2009 a schimbat Romania”. In fine, Voiculescu aude deja cum despre opera sa (destramata in februarei 2014) se va vorbi mult si bine in cartile de istorie.

Diabolizat de adversari, Voiculescu se mandreste cu Grivco, locul de intalnire cu politicieni mari si mici. Aici se scrie in general istoria, ne spune Voiculescu, chiar daca in sediul afacerilor sale particulare se mai si flecareste uneori: „(…) Era reflexul presei ostile de a umfla necontrolat miza oricarui eveniment desfasurat la Grivco. E adevarat, multe dintre negocierile pentru formarea ACD si USL s-au desfasurat la sediul acestei firme, dar nu orice intalnire de la Grivco avea semnificatii istorice. De-a lungul timpului, s-au purtat si discutii banale, lipsite de relevanta politica si finalitate concreta”.

Voiculescu se infatiseaza drept dirijorul celor mai importanti lideri politici ai tarii, seful din umbra. Modul in care discuta cu ei indica tot un raport de subordonare simbolica. Ei, maruntii lideri politici sunt cei care vin la el, la Mecca politicii romanesti, nu invers. Titanul, strategul marilor proiecte nu are timp de pierdut cautandu-i pe altii decat in cazuri exceptionale: „Ma intalneam atat cu domnii Antonescu si Ponta, cat si cu alte personalitati din cele doua partide. Pentru ca nu ma pot dezvata de obiceiul meu de a veni dimineata la birou si de a pleca tarziu, in noapte, evitand cat se poate de mult orice alte deplasari – foarte rar timpul pierdut pe diverse drumuri in timpul zilei este cu adevarat justificat – majoritatea intalnirilor politice aveau loc in cabinetul meu, la parlament”.

Posesorul unui ego supradilatat, obsedat de putere, avid dupa recunoastera statutului sau de mogul atotputernic, nu concepe un politician peste capul sau. Cam lipsit de umor si excesiv de vanitos, Voiculescu pandeste mereu atent perceptia celorlalti, preocupat sa le citeasca impresia lasata, foarte sensibil la cei care-i refuza intalnirile la Grivco sau se arata jenati de asocierea cu mogulul. Adora sa se descrie ca un om de curaj, de actiune, neconformist, care sparge tipare si prejudecati, ca un personaj „incomod”, de unde i s-ar trage de fapt toate neplacerile: „Se pare ca sunt, in general, o persoana destul de incomoda. Spun cu voce tare lucruri care, in principiu, se rostesc in soapta (…) ma mandresc cu o oarecare independenta personala si am ajuns la o varsta la care chiar nu mai am nimic de pierdut.

Oricat se straduieste sa distruga mitul de papusar, sfarseste prin a-l cultiva. Voiculescu este pur si simplu indragostit de imaginea sa de aranjor din culise, de sforar iscusit si regizor subtil al marilor evenimente politice: „Ceremonia semnarii Protocolului privind infiintarea si functionarea Uniunii Social Liberale s-a desfasurat pe 5 februarie 2011, la Palatul Parlamentului in prezenta liderilor centrali si locali ai PSD, PNL si PC. A fost un moment festiv, – istoric – conform opiniei majoritare, momentul in care Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin au semnat Actul Constitutiv al USL captand interesul presei si al opiniei publice in general. Eu am urmarit evenimentul de la televizor cu sentimentul muncii bine facute. Dupa un an de eforturi, de negocieri, de lupta cu Traian Basescu si cu inertiile sau prejudecatile unor colegi de opozitie, transformasem o idee intr-o realitate”.

Din primele randuri ale cartii aflam ca a avut o intalnire cu Traian Basescu proaspat ales presedinte „de la egal la egal” unde altundeva decat in biroul sau de la Grivco. „Asa cum am amintit, in 2004 se asezase cuminte la masa biroului meu de la Grivco pentru a-mi solicita o alianta. Eu l-am primit civilizat si i-am expus, la randul meu, termenii unui parteneriat corect. A fost o intalnire normala, intre egali”, scrie Voiculescu. In paranteza fie spus, sustine ca Basescu venise insotit de Stolojan si de inca o persoana, prezentata drept viitorul sef al SRI. Ca detaliu semnificativ, pretinde ca a tinut-o in anticamera, tot un mod de a stabili iararhii intr-un univers in care Voiculescu se crede varful piramidei.

Aceasta este cheia intelegerii personajului. In prima faza, se considera egalul lui Traian Basescu, cel mai puternic om din Romania ultimelor zece ani. In faza a doua, pretinde ca si-a pus in genunchi rivalul cu o idee. De altfel, spre sfarsitul cartii, dupa relatarea episodului suspednarii din vara lui 2012, Voiculescu nu-l mai numeste presedinte pe Traian Basescu, ci il reduce la statutul de „guvernator”, imprumutand sintagma utilizata de un jurnalist.

Iar ideea USL, aflam din carte, ii apartine in exclusivitate. Este revelatia avuta a doua zi dupa ce Mircea Geoana a pierdut alegerile. Altfel spus, Voiculescu se autoproclama, fara a spune explicit, cel mai puternic om din Romania.Eu, supremul. Intreaga carte este o pledoarie in sustinerea acestei teze.

Ca avea ambitia de a pune cu mana lui presedinte in 2009 rezulta destul de clar din consilierea acordata lui Mircea Geoana, inainte de ultima confruntare televizata: „Personal aveam o neliniste, motiv pentru care i-am propus lui Mircea sa nu mearga la confruntarea finala. Simteam ca i se pregateste ceva”.

Pe atunci, mai multi moguli se luptau sa instaleze viitorul presedinte. Rivalitatile dintre ei erau uriase. O spune chiar Voiculescu, sugerand ipoteza ca insusi SOV l-a infundat in dorinta de a se proclama primul mogul al tarii: „Un alt domn a simtit nevoia sa-si marcheze teritoriul. Sa aiba dovezi ca el si nu altcineva l-a facut presedinte pe Mircea Geoana. Iar candidatul PSD s-a dus, la ceas de seara, in noaptea dintre 2 si 3 decembrie 2009, acasa la Sorin Ovidiu Vintu. <> cum avea sa consemneze posteritatea. Vezi video Probabil tot din grija de a asigura probe pentru istorie, prezenta sa acolo a fost imortalizata si in cateva fotografii ale unui reporter de la un ziar de cancan, a carui prezenta la locul faptei s-a speculat ca s-ar fi datorat unei informatii primite chiar de la cel ce trebuia sa devina <>

A condus Voiculescu cu adevarat Romania in toti acesti ani? Raspunsul e si da, si nu. I-a influentat partial deciziile majore, dar a pariat mereu gresit. A pariat pe Geoana si a pierdut. A pariat pe suspendarea lui Traian Basescu si nu i-a iesit in doua randuri. A pariat pe functionarea USL care s-a destramat dupa un an de la castigarea alegerilor, nu dupa cinci sau zece cum spera. A pariat pe demolarea unor institutii cheie care s-au intarit semnificativ. A pariat mereu pe subordonarea statului dar acesta l-a ignorat. S-a plasat mereu prost in peisaj deoarece lumea s-a schimbat si refuza sa inteleaga ca s-a situat de partea gresita a istoriei. De data asta, nu i-a mai prins „sensul”. Intr-o democratie, mai ales semi-functionala precum cea romaneasca, nimeni nu mai trebuie sa detina toata puterea. Pentru a nu risca derapaje in autoritarism si modeul cunoscut de stat captiv, puterea se cere fragmentata, echilibrata si controlata. Acesta este si motivul pentru care USL era sortit din start sa moara.

Ultimul exemplar din galeria dinozaurilor, specia Varan, Voiculescu se lupta sangeros cu statul, cu institutiile lui, cu liderii politici, pentru a-i subordona simblic intereselor sale. Pe masura ce avanseaza in varsta, paranoia puterii se manifesta tot mai agresiv. Ultimul sau mare pariu este ca, spre deosebire de toti ceilalti, nu doar ca va supravietui, dar va castiga batalia finala. Aceea de a spune intr-o buna zi: statul sunt eu. Ca Voiculescu viseaza sa incarneze intr-o buna zi statul, puterea totala, poate chiar salvatorul tarii o sugereaza tot in registru simbolic: „Mitul Mogulului Voiculescu va fi, in cele din urma, inlocuit de alt mit. Lumea are nevoie de povesti cu eroi”.

Voiculescu nu se poate obisnui cu ideea ca a pierdut, ca a fost invins. Nu uitati ca nu accepta pe cineva deasupra lui iar institutiile, politicienii, jurnalistii scapati de sub control devin automat inamici.

Greu de spus ce se ascunde in frazele din acestei carti, altfel binisor scrisa din punct de vedere stilistic. In tot cazul, se anunta un nou proiect, cum altfel decat grandios: „Cred sincer ca in spatiul public sunt necesare si persoane care si-au finalizat propria devenire, care nu mai au nimic de demonstrat, care pot privi dincolo de obiectivele personale. Care nu sunt preocupate de ce castiga pentru ele, ci de ce ramane dupa ele. Care se pot interesa cu adevarat de celalalt. Nu stiu daca sunt o astfel de persoana. Dar pot incerca sa fiu. Acesta ar fi, poate, singurul mare proiect in care m-as mai putea implica. Un proiect personal, politic si social, deopotriva„.

Se poate intelege de aici ca Voiculescu se imagineaza arhitectul Romaniei viitoare, poate Basescu 2, conducatorul ei de facto. In tot cazul, va intra intr-o noua etapa, poate chiar mai violenta, a razboiului cu statul in incercarea de a-l captura si dociliza pentru a-si pastra libertatea de a face, ca si pana acum, orice.

Luptator pana la capat, poate se gandeste chiar sa candideze sau sa aiba propriul sau candidat pentru a para o eventuala condamnare la inchisoare. Daca va ajunge insa acolo, nimic nu-l opreste sa-si desavarseasca opera si sa se proclame presedintele Republicii Borfasilor. Are la dispozitie un guvern intreg, un fost premier, fosti ministri, parlamentari, primari, patroni din fotbal chiar si un mogul, in fine, o mica societate al carui papusar a tot fost.