Sari direct la conținut

Copila fiind a cersit pe strazile Parisului. Acum, la Sorbona, se pregateste sa fie magistrat.

HotNews.ro
afis - "Mandra sa fiu rroma" de Anina Ciuciu, Foto: Editura Trei
afis - "Mandra sa fiu rroma" de Anina Ciuciu, Foto: Editura Trei

​ De acum, in toate librariile din tara, versiunea in romaneste a cartii „Mandra sa fiu rroma” – o poveste adevarata despre curajul de a-ti invinge destinul si de a fi mandru de ceea ce esti. Aparuta anul trecut in Franta, cartea s-a bucurat de un foarte bun succes.

Vineri 7 martie, ora 18 30, in prezenta lui Damian Draghici, consilierul primului ministru, la Libraria Carturesti sunteti invitati la lansarea acestui volum.

Este povestea unei tinere de etnie rromă care a pornit de la periferia insalubră a Craiovei şi a ajuns peste ani să studieze la Universitatea Sorbona.

Din copilăria petrecută prin taberele de rromi şi până la acceptarea la Sorbona, confesiunea Aninei Ciuciu ne invită să urmărim destinul incredibil al acestei tinere femei hotărâte să-şi depăşească propria condiţie, însă fără să-şi uite originile. O frumoasă lecţie de viaţă, ce speră să schimbe atitudinea faţă de comunitatea rromă.

„Mă numesc Anina, am douăzeci şi doi de ani, ţara mea este Franţa, dar originile mele se află undeva la mai bine de două mii de kilometri de Paris. M-am născut la Craiova, în frigul românesc al lunii ianuarie 1990.” – Anina Ciuciu

Anina Ciuciu s-a născut la Craiova, într-o familie de rromi. În 1999, după multe peripeţii, a ajuns în Franţa, la Bourg-en-Bresse, împreună cu parinţii şi surorile ei. Însă acest parcurs a fost deosebit de dificil: s-au confruntat cu cea mai neagră sărăcie, locuind în condiţii insalubre – în tabere de rromi, într-o cazarmă dezafectată şi câştigându-şi traiul din cerşit. Ajutaţi de o localnică miloasă, apelează la autorităţi şi primesc o locuinţă. De asemenea, li se oferă posibilitatea de a lucra în condiţii decente.

Dornică să înveţe, Anina nu renunţă la şcoală, în ciuda felului în care este tratată acolo de unii copii. Iar eforturile îi sunt răsplătite: obţine bacalaureatul ştiintific, licenţa în Drept şi e acceptată la prestigioasa Universitate Sorbona. Anina e un model de curaj şi determinare: a demonstrat că, prin perseverenţă şi dorinţa de a învăţa, poate să-şi împlinească visul – acela de a fi magistrat şi cetăţean demn al Europei.

„Când treci prin ceea ce am trecut eu, eşti hotărât la culme să reuşeşti. Este singura modalitate prin care poţi să-ţi iei revanşa asupra vieţii. Rromii nu sunt numai persoane care cerşesc sau care trăiesc aşa, hoinărind peste tot. Alcătuiesc o comunitate care are o cultură, o istorie şi trebuie să încerci să-i cunoşti. Nu trebuie să vă fie teamă, trebuie doar să încercaţi să ne înţelegeţi şi să ne dati o şansă.” – Anina Ciuciu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro