Sari direct la conținut

Victor Ponta: Ma bucur ca am salvat vieti omenesti si bunuri. Revocam starea de alerta in judetele afectate

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta le-a multumit luni celor implicati in combaterea efectelor negative ale ninsorilor care au afectat Romania in ultima perioada. „Ma bucur ca am salvat vieti omenesti si bunuri”, a spus acesta, la inceputul unei reuniuni a Comandamentului de iarna, la Palatul Victoria.

Acesta a afirmat ca, in comparatie cu alte tari aflate in aceeasi situatie, „am facut mai repede si mai bine decat altii ceea ce trebuia sa facem”.

Primul ministru a precizat ca in cadrul reuniunii de luni se va aproba revocarea starii de alerta in judetele Buzau, Braila, Vrancea, Ialomita, Calarasi, Constanta si Tulcea si le-a cerut membrilor comandamentului sa se pregateasca de acum pentru inundatii.

„Va spun de pe acum, chiar daca poate parea prematur, banuiesc ca o sa ne pregatim la un moment dat pentru niste inundatii. Daca a nins mult, la un moment dat se va intampla si acest lucru”, a spus el.

Pe ordinea de zi a comandamentului se mai afla si oferirea de sprijin european pentru Slovenia, unde „tot sistemul energetic e la pamant” iar repararea lui va dura patru saptamani.

Astfel, Romania va oferi doua generatoare „pe care le are Electrica”, cu suportarea cheltuielilor aferente, urmand ca 55% dintre acestea sa fie rambursate.

„Nu vreau sa ma gandesc, daca se intrerupea la noi patru ore, nu patru saptamani, si eu si toti cei prezenti aici trebuia sa emigram”, a comentat Victor Ponta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro