Sari direct la conținut

Israelul a judecat foarte greșit amploarea atacului iranian. Aștepta, inițial, 10 rachete. Au venit cu sutele – New York Times

HotNews.ro
Ministrul iranian al Apărării și șeful armatei, inspectând dronele de fabricație iraniană, Foto: Iranian Army Office / Zuma Press / Profimedia
Ministrul iranian al Apărării și șeful armatei, inspectând dronele de fabricație iraniană, Foto: Iranian Army Office / Zuma Press / Profimedia

Oficialii israelieni au admis că s-au înșelat atunci când au anticipat consecințele la raidul aerian asupra misiunii diplomatice iraniene din Siria, scrie New York Times. Atacul iranian cu sute de drone și rachete a schimbat regulile confruntării dintre cei doi rivali, au subliniat analiștii.

Lovitura israeliană asupra ambasadei iraniene din Damasc a antrenat un răspuns direct și fără precedent al Teheranului la care nici israelienii, nici americanii nu s-au așteptat.

În mod public, imediat după lovitura din 1 aprilie, oficialii americani și-au anunțat sprijinul pentru Israel, dar, în privat, aceștia au fost furioși că Israelul a luat măsuri atât de agresive împotriva Iranului, fără să se consulte cu Washingtonul.

Urmarea este cea știută. Sâmbătă noapte, Iranul a lansat peste 300 de drone și rachete împotriva Israelului, un răspuns neașteptat, de mare amploare, chiar dacă a provocat pagube minime.

Evenimentele au evidențiat faptul că regulile nescrise ale conflictului de lungă durată dintre Israel și Iran s-au schimbat drastic în ultimele luni.

Chiar și după ce a devenit clar că Iranul va riposta, oficialii americani și israelieni au crezut inițial că amploarea răspunsului va fi destul de limitată, înainte de a se grăbi să își revizuiască evaluarea, în mod repetat.

Israelienii au judecat foarte greșit consecințele atacului din Damasc

Potrivit informațiilor New York Times, planificarea atacului israelian în Siria a început cu două luni mai devreme. Ținta a fost Mohammad Reza Zahedi, comandantul pentru Siria și Liban al Forței de elită Quds a Iranului, o ramură a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice.

Cu aproximativ o săptămână înainte, pe 22 martie, cabinetul de război israelian a aprobat operațiunea, potrivit unor înregistrări interne ale apărării israeliene care au rezumat pregătirile pentru atac și care au fost consultate de New York Times.

Israelul a informat SUA după atac, prin intermediul ambasadorului la Washington.

Încă din ziua atacului, Iranul a promis că va riposta, atât în mod public, cât și prin canale diplomatice.

Dar a transmis, de asemenea, în privat că nu dorește un război direct cu Israelul – și cu atât mai puțin cu Statele Unite – și a așteptat 12 zile pentru a ataca.

Ulterior, israelienii au recunoscut că au judecat foarte greșit consecințele atacului, au declarat oficiali americani și un oficial israelian, citați de New York Times.

Amploarea atacului, reevaluată în mod constant

Inițial, serviciile militare și de informații ale Israelului se așteptau ca Iranul să lanseze cel mult 10 rachete. La mijlocul săptămânii trecute, și-au dat seama că Iranul avea în minte ceva mult mai amplu și și-au mărit estimarea la 60-70 de rachete. Chiar și această estimare s-a dovedit a fi reținută.

Informațiile despre primul val al atacului iranian de sâmbătă, constând în 185 de drone relativ lente, s-a răspândit în întreaga lume cu câteva ore înainte ca vreuna dintre ele să ajungă în Israel.

Rachetele de croazieră lansate ulterior de Iran au fost mult mai rapide, dar cea mai mare provocare a fost reprezentată de rachetele balistice, care se deplasau de câteva ori mai repede decât viteza sunetului. Iranul a lansat 110 astfel de rachete, primul test major al sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Israelului.

Avioanele de război și sistemele de apărare antiaeriană americane, britanice, franceze, israeliene și iordaniene au doborât majoritatea dronelor și rachetelor înainte ca acestea să ajungă în Israel. Doar 75 au intrat în spațiul aerian israelian, unde majoritatea au fost, de asemenea, doborâte, au declarat oficialii israelieni.

Atacul a provocat doar pagube minore la o bază aeriană și un singur rănit.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro