Primarul Iasiului Gheorghe Nichita, nemultumit de proiectul de lege privind descentralizarea
Primarul orasului Iasi, Gheorghe Nichita, a declarat, miercuri, ca este nemultumit de proiectul de lege privind descentralizarea, aratand ca va propune ca acesta sa fie discutat in cadrul Asociatiei Municipiilor din Romania, transmite Agerpres.
Gheorghe Nichita a spus ca, in proiectul de lege supus dezbaterii publice, foarte multe dintre competentele primarilor municipiilor resedinta de judet sunt transferate catre presedintii Consiliilor Judetene, mai ales ca sunt o serie de activitati, precum cele culturale, financiar-administrative, care se desfasoara in municipii resedinta de judet si nu pe teritoriul acestuia.
„De la o prima lectura in diagonala, se vede foarte clar ca revin foarte multe competente si responsabilitati Consiliilor Judetene si in special presedintilor acestor institutii, in detrimentul primariilor municipiilor resedinta de judet. Luam spre exemplu Iasiul, unde locuieste jumatate din populatia judetului. Cultura nu se face la Popricani si la Valea Seaca, se face la Iasi. Daca noi nu dam importanta acestor municipalitati si consiliilor locale municipale, nu cred ca aceasta structura de descentralizare este chiar foarte corecta. Simt ca in acest moment ducem un fel de primari sub autoritatea presedintelui Consiliului Judetean”, a spus Gheorghe Nichita.
El a declarat pentru Agerpres ca sunt domenii, precum agricultura sau bazele sportive, care trebuie sa ramana la nivel judetean.
Primarul Iasiului a afirmat, totodata, ca va avea o intrevedere cu vicepremierul Liviu Dragnea pentru a discuta pe aceasta tema.