„Putin are probleme mari". Rebeliunea lui Prigojin oferă armatei ucrainene o uriașă oportunitate
Conflictul latent dintre conducerea militară a Moscovei și Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, a explodat vineri seară și aruncă Rusia într-o nouă incertitudine, amenințată de un război civil.
Prigojin a declanșat vineri o nouă tiradă împotriva armatei ruse și apoi și-a trimis trupele în orașul rus Rostov pe Don.
Președintele rus Vladimir Putin a calificat acțiunile grupului Wagner drept trădare și a promis că îi va pedepsi pe cei care se află în spatele revoltei armate.
Rebeliunea lui Prigojin trebuie să fie „foarte enervantă” pentru președintele Vladimir Putin și deschide noi oportunități pentru contraofensivă ucraineană, a declarat William Taylor, fost ambasador al SUA în Ucraina, pentru CNN, citat de The Moscow Times.
„El (Putin, n.r.) are mari probleme. Armata sa este distrasă de afacerile interne, de Prigojin și Wagner. El are o serie întreagă de probleme cu care trebuie să se confrunte acum”, a spus Taylor.
„Moment important” pentru Ucraina
Diplomatul american crede că acesta este un „moment foarte important” pentru Ucraina.
„Ucrainenii lansează acum o contraofensivă. Este momentul perfect pentru a profita de haosul de la Moscova, de haosul din armata rusă”, a declarat Taylor.
Prigojin afirmă că soldații ruși îl susțin și că sunt pregătiți să se alăture grupului Wagner în oprațiunea dedicată decapitării conducerii departamentului militar.
Un atac armat asupra cartierului general din Rostov pe Don ar avea un impact semnificativ asupra operațiunilor militare rusești din Ucraina, cred și experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
La Rostov se află atât cartierul general al Districtului Militar Sudic, a cărui Armata 58 de Arme Combinate se apără în prezent în mod activ împotriva forțelor ucrainene care avansează în sudul Ucrainei, cât și centrul de comandă pentru gruparea combinată a forțelor rusești din Ucraina în ansamblu, explică ISW.
Activitatea militară la Rostov, blocată
Rostov este, prin urmare, un centru de comandă important pentru armata rusă, iar perturbarea structurilor Ministerului rus al Apărării de acolo „ar putea avea consecințe asupra unor aspecte importante ale operațiunilor militare”.
La Rostov, „activitatea autorităților civile și militare de comandă și control este efectiv blocată”, a recunoscut Putin în discursul de sâmbătă.
Autoritățile ruse au activat unități ale FSB, Rosgvardia și alte forțe speciale pentru a proteja Moscova și alte orașe, precum și drumurile care duc spre capitală.
Până de curând, Putin nu a fost dispus să se ocupe de atacurile lui Prigojin la adresa conducerii militare a Rusiei, au declarat surse guvernamentale și apropiate Kremlinului pentru The Moscow Times.