FOTOGALERIE Cum a ajuns in ruina cetatea din Arad, locul unde a fost intemnitat asasinul arhiducelui Franz Ferdinand, si ce planuri are municipalitatea pentru restaurare
Cetatea din Arad, alaturi de cetatea din Alba Iulia, cea din Timisoara, cea din Oradea si cea din Fagaras, sunt cele cinci fortificatii de tip vauban (in forma de stea) din Romania. Cetatea din Arad este singura inchisa, gazduind acum o unitate militara. Mai mult, monumentul este in stare avansata de degradare. Fortificatia a fost construita din ordinul imparatesei Maria Tereza a Austriei intre 1763-1783 si putini stiu ca aici a fost intemnitat Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg. Acum, Primaria Arad vrea sa ia in administrare cetatea, insa restaurarea ei costa circa 220 milioane de euro, potrivit estimarilor.
- Da click pe FOTOGALERIE pentru a vedea cum arata cetatea in prezent si imagini de epoca
„Saptamana trecuta am dat o hotarare de Consiliu local prin care am cerut cetatea Guvernului. Speram ca intr-o luna sa vina la noi. In acest moment fortificatia este administrata de Ministerul Apararii. Este regretabil ca exista o astfel de imagine publica a acestei cetati, ca ea se afla in paragina. Asta confirma ca Ministerul s-a ocupat propriu-zis doar de instructie, nu si de reabilitarea cetatii. Cred ca parteneriatul pe care l-am inceput cu Ministerul Apararii din 2010, care a fost blocat in 2012, sa se deblocheze in acest an, si sa indeplinim noi, primaria, si a treia conditie de reabilitare a unitatii militare Gai. Lucrul acesta se va intampla pana in 2015. Atunci armata se muta in unitatea militara Gai, iar noi vom prelua activitatea din Cetate”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falca, pentru HotNews.ro.
Dupa ce cetatea va fi administrata de primarie, edilul vrea sa organizeze un concurs international de idei pentru restaurarea edificiului. „Pana la preluarea cetatii trebuie sa pregatim documentele tehnico-edilitare, incepand de la un concurs de idei, sa vedem ce putem realiza in cetate, cum punem in valoare forma ei, arhitectura ei si cultura pe care a generat-o in ultimii peste 100 de ani. Am vorbit cu Ordinul Arhitectilor si cu Facultatea de Arhitectura din Timisoara sa organizam un concurs international de idei pentru reabilitarea cetatii. Suntem interesati ca cele sapte mari companii de arhitectura din Europa sa participe la acest concurs. Pentru a face concursul trebuie sa intocmim un studiu de prefezabilitate, sa realizam ingredientele acestui concurs. Sigur unul dintre marii arhitecti europeni va castiga si atunci vom pune in practiva viziunea acestui om de mare perspectiva pentru indeplinirea pasilor de reconversie a cetatii si valorificarea ei”, a declarat primarul.
Costurile aferente reabilitarii se ridica la circa 220 milioane de euro. „In studiul de prefezebilitate se prevede un minim de 220 milioane de euro, de aceea reconversia ei trebuie sa se realizeze in doua cicluri de finantare europeana 2014-2010, 2020-2027, plus sistem privat. Ca sa reabilitam cetatea, in primul rand trebuie sa aducem viata acolo. Viata este generata de povestile cetatii, dar mai mult de atat functionarea si crearea unei legaturi intre oras si cetate se poate realiza prin institutiile de cultura si universitare din municipiul Arad”, a declarat Falca.
Acum, in interiorul cetatii nu are nimeni acces, edificiul fiind unitate militara.
Istoria cetatii
Lucrarile de construire a cetatii din Arad au inceput in anul 1763, din ordinul imparatesei Maria Tereza, desi Imperiul Habsburgic se zbatea la vremea respectiva intr-o criza economica de proportii.
Motivatia ridicarii Cetatii Aradului a fost legata de permanenta amenitare a zonei de catre expansiunea puterilor vecine.
Pentru construirea cetatii s-a ales peninsula din partea de sud a Muresului, pe care orasul Arad a trebuit sa o cedeze armatei imperiale.
Construirea edificiului a durat 20 de ani (1763-1783), lucrarile desfasurandu-se sub supravegherea arhitectului militar, comandantul Ferdinand Philipp Harsch. Pentru acest proiect, a fost rotunjita bucla Muresului, au fost demolate 168 de case care se aflau pe amplasamentul viitoarei cetati, au fost sapate santurile de aparare ale acesteia, au fost arse caramizile necesare noii constructii. Costurile s-au ridicat la 3.000.000 de florini.
Toate constructiile au fost realizate in caramida si piatra, mult ingropate in sol, astfel incat cu greu puteau fi distruse de un tir direct de artilerie. Legenda spune ca Cetatea a fost construita cu caramida adusa din mana in mana, prin sir indian, de la Jimbolia, o caramida ajungand in 24 ore la destinatie.
Fortificatiile Cetatii Aradului ocupa o suprafata enorma, pe o lungime de 1200 m si o latime de 900m. Aceasta este o fortificatie stelara, cu sase colturi neregulat dispuse, in unghi ascutit. Zidurile, asezate pe trei randuri, cu grosimea in jur de trei metri, au fost construite din caramida si au fost umplute cu pamant, iar, la acea vreme, au fost inconjurate de un sant umplut cu apa din Mures, marginit spre exterior de un mic val de pamant.
Construirea cetatii a inaintat foarte greu. Zilierii din imprejurimi si din Ardeal, care de obicei lucrau la marile constructii din aceste parti, nu au vrut sa munceasca aici, deoarece se temeau ca pana la urma vor fi recrutati cu arcanul in armata.
De asemenea, autoritatile militare imperiale, pentru asigurarea unui vast camp liber de tragere a puternicilor baterii ale noii cetati, planuiau mutarea orasului Arad pe locul actualei comune Zimand sau Utvinis. La 9 decembrie 1779, s-a publicat ordinul de mutare a orasului, dar majoritatea populatiei s-a impotrivit acestui plan. In fruntea miscarii se gaseau mestesugarii si comerciantii, in a caror interes lovea mai mult stramutarea orasului. Imparatul Iosif al II-lea, dandu-si seama, cu ocazia inspectiilor facute la construirea cetatii din Arad, ca aceasta nu va putea juca nici un rol pentru Austria, fiind prost amplasata, in anul 1781, a ordonat ca Aradul sa ramana pe locul sau secular.
Imediat dupa terminarea sa in anul 1783, Cetatea Aradului a primit si o alta functiune: cea de temnita militara. Astfel, in 1784 au fost detinuti in cetatea din Arad lotrii, rasculatii care au participat in cadrul marilor miscari conduse de Horia, Closca si Crisan. Apoi, in timpul razboaielor dintre Franta revolutionara si Imperiul Austriac (1790-1815), au fost adusi prizonierii francezi. Multi dintre ei au ramas in temnita de la Arad pana cand imparatul francez Napoleon Bonaparte s-a aliat cu Casa von Habsburg si a luat in casatorie o arhiducesa.
In timpul Revolutiei din 1848/49, comandantul cetatii – generalul imperial Bergers, servea interesele habsburgice. In toamna anului 1848, cand habsburgii au dezlantuit contrarevolutia, Bergers, a somat cetatea Aradului la supunere in fata habsburgilor. Dar populatia orasului in frunte cu comitetul de aparare prezidat de Dimitrie Maica s-a hotarat la rezistenta. In ciuda tirului barbar (peste 40.000 de proiectile de artilerie) al bateriilor imperiale, care au distrus si incendiat sute de case de locuit din oras, aradenii au ramas credinciosi cauzei revolutionare. Punctul culminant al acestor lupte eroice il constituie victoria luptelor de strada din 8 februarie 1849. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orasul zi de zi timp de noua luni. In vara lui 1849, armata revolutionara maghiara a reusit sa ocupe cetatea timp de 46 de zile, pana ce a fost incercuita de armatele rusesti si austriece si obligata sa se predea. Asediul cetatii s-a soldat cu capitularea garnizoanei contrarevolutionare la 1 iulie 1849.
In cazematele Cetatii Arad, alaturi de alti revolutionari, a fost detinut in anul 1849 si inflacaratul patriot Eftimie Murgu, conducatorul rominilor banateni, care a slujit cu abnegatie interesele sociale si nationale ale poporului roman.
Aici a fost instituit, dupa innabusirea revolutiei din 1848/49, un tribunal militar imperial insarcinat cu judecarea revolutionarilor arestati. Acest tribunal a condamnat la moarte, fara discernamant, numerosi luptatori pentru libertate. Langa zidurile cazematelor exterioare, au fost executati in mod demonstrativ, la 6 octombrie 1849, cei 13 generali comandanti ai armatei revolutionare maghiare (din cei 16 intemnitati). In anul 1852, imparatul Franz Jozef a vizitat Cetatea si a redus din sentintele unor ofiteri inchisi aici.
In timpul primului razboi mondial (1914-1918) Comandantul Suprem al Armatei Austro-ungare a format aici un puternic lagar de concentrare unde au fost tarati cu miile locuitorii tarilor cotropite. O tabara in meterezele exterioare a adapostit prizonieri din Bosnia si Hertegovina, printre care si Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (Sarajevo, 1914). Din cauza conditiilor grele de detentie au murit 4317 prizonieri.
In noiembrie 1918 cetatea a fost ocupata de trupele franco – sarbe, iar din iulie 1919 a fost preluata de armata romana. Incepand cu sfarsitul secolului XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea Cetatea Aradului si-a pierdut treptat importanta militara si a devenit o simpla cazarma.
In perioada interbelica, cetatea a fost garnizoana a Aradului si a gazduit Regimentul 93 infanterie, care impreuna cu celelalte unitati din cadrul Diviziei 1 infanterie romana a participat la campania din Uniunea Sovietica, fiind stabilit pe pozitii in Stepa Kalmaca, din sudul Stalingradului.
In 20 noiembrie 1942 divizia romaneasca a suportat atacul principal dat de doua armate sovietice, pierind in acea inclestare numerosi soldati si ofiteri ai Regimentului 93 din Cetatea Aradului.
Dupa armistitiul incheiat de Romania in 12 septembrie 1944 si ocuparea Aradului de catre armata sovietica, in cetate a fost incartiruita o unitate de tancuri sovietica care a „rezistat” acolo pana in anul 1958, cand trupele „eliberatorilor” au fost retrase din intreaga tara.
Dar vocatia razboinica a Cetatii Aradului nu s-a incheiat atunci, pentru ca imediat locul sovieticilor a fost luat de un regiment romanesc de tancuri. In cadrul procesului de restructurare si modernizare a armatei, in anul 1995 a luat fiinta Batalionul 191 infanterie „Colonel Radu Golescu”. In octombrie 1997, Batalionul 191 cu garnizoana in cetatea Aradului, a fost nominalizat pentru constituirea Batalionului Mixt Romano-Ungar de mentinere a pacii, batalion care a devenit operational incepand cu anul 1999.
Fortificatia de la Arad este singura cetate din Transilvania construita in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, ilustrand o faza tarzie a sistemelor de fortificatii stelate din Europa. Cu ea se incheie una dintre cele mai importante etape din istoria fortificatiilor transilvanene. Spre deosebire de alte fortificatii, care au fost distruse partial sau total (Timisoara, Ada-Kaleh), Cetatea de la Arad a avut sansa conservarii integrale, fara interventii nefaste de-a lungul timpului.
Sistemul Vauban, in variantele sale cele mai simple, a ajuns in Transilvania prin intermediul arhitectilor italieni si austrieci, principalul initiator fiind generalul Eugeniu de Savoia, el insusi francez, care l-a cunoscut pe Vauban. Sebastian Vauban, inginer militar si maresal al Frantei (1633 – 1707), va ajunge la grade inalte in armata franceza datorita abilitatii si conduitei sale din cele 53 de asedii pe care le-a condus. Vauban a intarit frontierele Frantei, construind 33 de cetati si reparand peste 300 de fortificatii. Plecat din Franta cu grad de colonel, Eugeniu de Savoia a ajuns la Viena, in anul 1683, punandu-se in slujba Austriei. Sub indrumarea lui au fost executate principalele fortificatii din Transilvania. O cetate similara cu cea de la Arad s-a construit, in aceeasi perioada, la Slavonski Brod, in Croatia.
Nota: Informatiile despre istoria cetanii ne-au fost furnizate de Primaria Arad, in urma unui studiu istoric comandat institutie.
INTERVIURILE HotNews.ro