Sari direct la conținut

"Aceasta face parte din planul rus". Rusia a dat în judecată Australia

HotNews.ro
Serghei Lavrov, Foto: MAXIM SHIPENKOV / AFP / Profimedia
Serghei Lavrov, Foto: MAXIM SHIPENKOV / AFP / Profimedia

Rusia a intentat vineri o acţiune în justiţie pentru a contesta blocarea de către Australia a construirii unei noi ambasade ruse în apropiere de Parlamentul Australiei, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului australian, citat de AFP şi Reuters.

El a explicat că Rusia a decis să „conteste validitatea legislaţiei din motive constituţionale” în faţa Înaltei Curţi a Australiei, cea mai înaltă jurisdicţie a ţării. „Aceasta face parte din planul rus”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Săptămâna trecută, Australia a luat măsuri juridice radicale pentru a împiedica Rusia să îşi construiască noua ambasadă la doi paşi de Parlament, după atenţionări ale serviciilor de informaţii în legătură cu un risc de spionaj.

Kremlinul a reacţionat imediat, denunţând o „manifestare de ostilitate” ce va duce la un răspuns „în oglindă” al Moscovei.

Rusia închiriază din 2008, de la o agenţie a guvernului federal australian, o parcelă de circa 400 de metri lângă Parlamentul din Canberra şi a obţinut în 2011 o autorizaţie pentru a construi acolo noua sa ambasadă. În august 2022, guvernul a încercat să rezilieze contractul pentru nerespectarea unor clauze din autorizaţia de construcţie, însă această decizie a fost anulată de justiţia federală în luna mai.

„Vom apăra securitatea noastră naţională”

În acestă lună, Australia a votat o lege prin care i s-a interzis Rusiei să-şi mute ambasada, situată într-o suburbie din Canberra, pe terenul din apropierea Parlamentului australian şi ambasadei Chinei, invocând îngrijorări legale de securitate.

Vineri, prim-ministrul australian Anthony Albanese a declarat că locul contestat pentru propusa construire a unei ambasade ruse a fost securizat, după ce un diplomat rus s-a întins pe pământ ca formă de protest în urma deciziei guvernului Australiei de a anula contractul de închiriere.

Cotidianul The Australian a informat joi că un diplomat rus s-a întins pe pământ sub ochii poliţiei, care nu putea să-l aresteze pentru că acesta avea imunitate diplomatică.

„Australia va apăra valorile noastre şi noi vom apăra securitatea noastră naţională, iar cineva care stă în frig pe o bucăţică de (teren cu) iarbă în Canberra nu este o ameninţare la adresa securităţii noastre naţionale. Locul este securizat şi suntem în regulă cu poziţia noastră”, a declarat Albanese vineri, într-o conferinţă de presă. (Sursa: Agerpres)

Miercuri, Moscova a interzis unui număr de 48 de cetăţeni australieni intrarea în Rusia, ca răspuns la regimul de sancţiuni impus de Australia la adresa Rusiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro