Sari direct la conținut

Cazurile Visinescu si Ficior. Acum ii intelegeti pe evrei?

Contributors.ro
Petru Clej, Foto: Contributors.ro
Petru Clej, Foto: Contributors.ro

Cei doi presupuși torționari comuniști, Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, urmăriți penal de parchet, sunt în vârstă de 88 și respectiv 85 de ani.

Primul dintre ei este, se pare, într-o stare precară de sănătate, agravată aparent de vestea că, în sfârșit, a venit vremea să dea socoteală pentru faptele ce i se impută.

Cei doi au fost descriși de vecini drept niște pensionari cumsecade, iar unii s-au îndoit chiar de veridicitatea acuzațiilor aduse.

Să reamintim că ambii au fost șefi de închisori sub regimul comunist, în perioada sa cea mai represivă, adică îaninte de 1964.

Și ambii sunt urmăriți penal sub acuzații de omor deosebit de grav, care, potrivit legii penale sunt imprescriptibile.

Cum legea penală nu este retroactivă, ei vor fi cercetați și eventual judecați potrivit legilor din perioada comunistă, atunci când li se impută abuzurile.

Ambii au invocat faptul că au executat ordine. Această apărare nu este nouă, ea a fost invocată de aproape toți suspecții de crime naziste și fasciste judecați după cel de-al doilea război mondial, poate cel mai vestit fiind Adolf Eichmann, unul dintre artizanii “Soluției finale” care a rezultat în moartea a milioane de evrei, judecat, condamnat la moarte și executat de statul Israel în 1962.

Și astăzi, presupuși torționari naziști sunt urmăriți preponderent de organizații evreiești pentru a fi aduși în fața justiției. Unii dintre ei au aproape 100 de ani, cum a fost Laszlo Csatary, decedat luna trecută la 98 de ani în așteptarea procesului său la Budapesta.

Hans Lipchis, un german de origine lituaniană, în vârstă de 93 de ani, este unul dintre cei peste 50 de suspecți de crime împotriva umanității urmăriți, fiind acuzat că a fost gardian în lagărul de exterminare de la Auschwitz între 1941 și 1944 și este arestat în așteptarea procesului său în Germania.

Exemplul evreiesc

Există și o dezbatere: merită urmăriți acești bătrâni, adeseori neajutorați, până în pânzele albe? Mai poate avea loc un proces corect după 70 de ani de la petrecerea abuzurilor de care sunt acuzați?

Unii, nu arareori mânați de un antisemitism abia voalat, acuză “evreii” de o permanentă tendință revanșardă, care îi determină să-i hăituiască pe acești “bieți” bătrâni.

Iată însă că acum, în sfârșit, la aproape 24 de ani de la căderea regimului comunist, doi dintre presupușii torționari (da, și ei au dreptul la prezumpție de nevinovăție, până la o eventuală condamnare definitivă și irevocabilă) în vârste de peste 85 de ani, sunt cercetați penal pentru fapte grave comise acum mai bine de 50 de ani.

Sunt curios ce spun acum acei care-i acuză pe evrei de spirit ravnșard, de așarnarea împotriva foștilor torționari naziști?

Pe lângă faptul că aceasta reprezintă aplicarea legii, un astfel de proces reprezintă și un act de educație, iar procesul Eichmann de acum 50 de ani a reprezentat și un astfel de act.

Când o proporție majoritară a populației României consideră, potrivit sondajelor de opinie, că pe vremea lui Ceaușescu “era mai bine”, dezvăluirea crimelor comise de regimul comunist (printre ai cărui lideri s-a numărat Nicolae Ceaușescu, încă înainte de a deveni secretar general al Partidului Comunist Român în 1965) prin persoane reale, ca șefi de închisoare, poate reprezenta o utilă lecție de istorie.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro