Sari direct la conținut

Cainele unui infractor roman a declansat un scandal in Italia

HotNews.ro

Un scandal pornit de la câinele unui român, care a rănit grav o bătrână la Roma, a ajuns pe paginile presei din Italia şi împarte opinia publică în două tabere. Dar atenţia nu e îndreptată către femeia rănită, ci către agonia câinelui, mort sufocat, în aşteptarea unui veterinar care să-l sedeze.

Câine asmuţit de doi infractori

Duminică, 8 septembrie, doi români însoţiţi de un câine au intrat într-o pizzerie de la periferia Romei şi au cerut de băut. Proprietarul localului a refuzat să-i servească pe români, pentru că şi-a dat seama că bărbaţii erau într-o stare avansată de ebrietate. Când clienţii refuzaţi au spart una din vitrine, proprietarul pizzeriei a chemat poliţia. Românii nu s-au lăsat intimidaţi şi au asmuţit câinele, un mastiff de 60 de kilograme, asupra agenţilor. Câinele a greşit ţinta şi a atacat o femeie de 68 de ani, care se afla în trecere pe trotuarul din faţa pizzeriei.

Cei prezenţi au reuşit să elibereze victima, care a fost transportată la spital cu răni grave la mâini şi la un picior. Românii au fost arestaţi, sub acuzaţia de agresiune fizică gravă.

Câinele a fost legat strâns de un gard, în aşteptarea unui veterinar care să-l sedeze. După două ore, animalul a murit sufocat. Mai multe persoane din cartier au încercat să-l elibereze, dar nu au fost lăsate de agenţi. Situaţia a degenerat, iar poliţia a trebuit să intervină cu alte patrule pentru a linişti mulţimea care acuza agenţii de moartea animalului.

Video cu agonia câinelui

Un martor a filmat agonia câinelui, iar imaginile au ajuns în presă. Cotidianul „Il Messaggero” a difuzat integral clipul. Moartea animalului „după o suferinţă atroce” a ocupat paginile ziarelor, stârnind un val de proteste pentru suferinţa câinelui. O asociaţie de protecţie a animalelor a anunţat că se va constitui parte civilă într-un proces care să stabilească cine e vinovat de moartea câinelui. Mai mult, Monica Cirinna, o senatoare de la Partidul Democrat a mulţumit cetăţenilor care au intervenit în apărarea animalului supus unei „cruzimi inacceptabile”.

Cu câteva zile în urmă, Cirinna a intervenit şi în chestiunea legată de eutanasierea câinilor din România. Împreună cu alte trei parlamentare, a trimis o scrisoare deschisă ministrului italian de externe Emma Bonino, în care cer ca guvernul italian să se „intereseze de chestiunea cîinilor din România pe lângă guvernul de la Bucureşti şi în cadrul instituţiilor europene”.

Poliţia: „Suntem alături de colegii noştri, atacaţi în presă”

În mod paradoxal, situaţia victimei, salvată în extremis de agenţi, a trecut în plan secund. Femeia a ajuns la spital în cod roşu de urgenţă. Medicii au cusut rănile şi au declarat că se vor vindeca în 30 de zile.

Cât priveşte poliţiştii, au arătat că au fost adoptate toate măsurile de siguranţă prevăzute de astfel de situaţii. „Colegii noştri s-au comportat exemplar, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a aduce un veterinar. S-au oferit să-l aducă pe doctor cu o maşină a poliţiei. Le mulţumim agenţilor, care acum sunt atacaţi în mod incalificabil în presă”, se arată într-o notă a sindicatului poliţiştilor.

În apărarea agenţilor au intervenit şi mulţi italieni care au urmărit ştirile postate online: „îmi pare rău pentru agonia câinelui, dar animalul ar fi trebuit ucis oricum. Cum aţi reacţiona dacă victima ar fi fiul sau mama voastră?”- se întreabă un comentator al cotidianului „Il Messaggero”.

Câinele, folosit în jafuri

Între timp, cei doi români care au spart vitrina pizzeriei au fost audiaţi la tribunalul din Roma. Potrivit presei din Peninsulă, ambii aveau antecedente penale. Ei ar fi folosit câinele în trecut, pentru a comite jafuri. Sunt acuzaţi de agresiune fizică, opunere de rezistenţă la arest şi furt. Unul din ei ar fi sustras arma poliţistului care încerca să-l aresteze.

Copii atacaţi de câini

În ultimul an, mai multe cazuri de copii atacaţi de câini au atras atenţia opiniei publice şi în Italia. Pe 13 septembrie 2013, o fetiţă de 10 zile a fost muşcată la faţă de câinele bunicii. În iunie, un copil din Siena, în vârstă de 18 luni, a fost omorât de câinele unchiului său. În iulie, alt acccident: doi adolescenţi au fost atacaţi de trei câini lăsaţi liberi de stăpâni. O altă fetiţă de 15 luni a fost atacată, în luna august, de propriul câine, lângă Roma.

În marea majoritate a cazurilor, victimele nu sunt atacate de câini vagabonzi, ci de animale care nu sunt ţinute în lesă sau supravegheate de proprii stăpâni.

În Italia, nu se cunoaşte cu exactitate numărul câinilor vagabonzi. Potrivit unei statistici care a rămas neschimbată din 2007, ar fi vorba de 590.000 de exemplare. O anchetă din 2012 a revistei „Panorama” a evidenţiat că numărul câinilor fără stăpân ar fi însă mult mai redus. Un număr declarat mai mare ar ajuta asociaţiile care se ocupă de îngrijirea animalelor fără stăpân să obţină mai mulţi bani de la stat pentru întreţinerea lor, scrie „Panorama”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro