Maidanezi si mistreti

Nemtii nu au maidanezi pe strazi, pentru ca nu au maidane prin orase. Terenurile sunt construite sau folosite adecvat, nimeni nu asteapta sa creasca iarasi preturile si sa le vanda cu castig insutit. Pe maidanele din orasele romanesti cresc balarii in voie, cainii alearga in haite, au ajuns sa misune chiar si serpi. Unde omul dispare, natura isi reintra in drepturi, pas cu pas. Maidanezul nu e „cel mai bun prieten al omului”, ci un animal salbaticit, in cautare de hrana si adapost. Asa a fost si omul, candva, in zorii existentei sale. Daca omul civilizat de azi nu e in stare sa-si gestioneze habitatul, lasand si altor specii aer de respirat, trebuie exterminate in masa zeci de mii de animale? Elimini efectul, insa cu cauza ce faci?

Cazul tragic al copilului de patru ani care a fost atacat si ucis de maidanezi in Bucuresti a reinviat disputa referitoare la cainii fara stapan. A reinviat disputa e un fel a spune, caci s-a ajuns la o isterie colectiva, se cauta vinovati. Si pe buna dreptate. Insa in cazul de fata, punctual, vina se afla intr-un cerc mult mai restrans, iar acolo doar organele de ancheta pot da un raspuns concludent. Dar, ca si cum aceasta picatura ar fi umplut paharul, cetatenii asmutiti de o parte a mass-mediei, mereu flamanda de scandal si de rating, vor sa cada capete: ale unor primari, ale unor politicieni. Dar mai vor si solutionarea unei probleme de care se lovesc la fiecare pas.

In toate orasele si comunele Romaniei exista caini si pisici fara stapan, chiar daca unii primari se lauda ca ei au rezolvat problema. Problema se rezolva, uneori, pasand-o in curtea vecinului. Cel putin la marginea Bucurestilor au fost vazute dube care descarca caini maidanezi „salubrizati” din alte parti. Maidanul e visceral legat de Romania. Tara e plina de locuri virane, de terenuri lasate in izbeliste, de cladiri ce stau sa cada si foste fabrici in care mizeria si degradarea sunt la ele acasa. Aceste locuri uitate sau neglijate de om reintra incet in natura. Le iau in stapanire maidanezii, lupii marilor orase fara stapan.

Dincolo de inmultirea fireasca a maidanezilor carora nu le are nimeni de grija, putem oare considera ca proprietarii sau iubitorii de caini sunt chiar „alba-ca-zapada”? Cetateanul de la bloc poate ca a locuit. candva, la casa lui de la tara. Chiar daca s-a mutat la oras, mentalitatea de satean i-a ramas. Nu mai are caine de ograda, ci caine „de bloc”. Il hraneste cand si cand, il mangaie, e bucuros ca blocul e oarecum pazit.

O alta situatie, intalnita concret. Proprietarii de caini n-au bani sau nu vor sa-si dea cainii de casa sau curte la castrat si se trezesc cu o gramada de pui, cu care nu stiu mai bine ce sa faca, decat sa le dea drumul pe strazi. Astfel, numarul patrupedelor hoinare prin orasele Romaniei risca sa ramana, chiar si dupa o eradicare momentana in masa, constant.

Se intampla oare si in alte tari asa ceva? Se intampla, mai rar. In Germania, cand un caine sau o pisica fuge pe strada fara stapan, e minune. Cainele e animal de casa, proprietarul trebuie sa il inregistreze la Primarie, sa plateasca impozit anual. 120 de euro platesc pe an berlinezii, pentru primul caine. La al doilea si urmatorii, baga mana in buzunar si mai mult, scotand 180 de euro anual. La impozitul direct se mai adauga costurile medical-veterinare, asa ca un caine in casa e un „tovaras de lux”.

Multe tari europene au desfiintat impozitul pe caini: Danemarca, Franta, Anglia, Suedia, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Ungaria, Croatia. In Tarile de Jos el e facultativ la nivel de administratie locala. Doar austriecii, luxemburghezii si nemtii stiu sa foloseasca dragostea pentru „cel mai bun prieten al omului” umpland si pusculita de stat. Dar o mai foloseste cineva: Namibia, unde mai ales in capitala Windhoek, politia vegheaza cu strasnicie la plata taxei de caine necastrat.

Dar sa revenim la Germania. Doar cateva exceptii de la plata admit autoritatile: caini politisti, pentru orbi, caini de interventie, in folosul comunitatii. Chiar si pentru cainii adoptati de la „azilurile de caini” trebuie platit impozit, incepand cu al doilea an de intrare in posesie. Scutite de taxa sunt insa firmele care se ocupa cu prasirea raselor de caini, caci acolo cainii sunt „marfa” si acestor firme li se aplica impozitele uzuale pe activitatea economica.

Sunt mai disciplinati nemtii in problema canina, pentru ca statul ii atinge la buzunar? Cu siguranta, ca si in alte domenii, in care amenzile se dau, dar se si iau de la om, invatandu-l reguli de cetatean civilizat. Cu toate acestea, si in Germania exista incidente, unele chiar mortale, legate de salbaticia unor caini. 655 de cazuri de atacuri si muscaturi de caini, unele cu efecte mortale, s-au inregistrat anul trecut in Germania. Numarul caninelor inregistrate in 2012 la Berlin a fost de 94.369, in scadere fata de 109.746, cate au fost declarate la fisc in 2011.

Momentan, exista si o lista cu rasele de caini considerate principial periculoase. Partidul Verzilor o contesta, considerand-o discriminatorie pentru anumite rase. In asa-numitul „Bello-Dialog” (ger. bellen=a latra) s-a discutat luni in sir despre schimbarea legii, la nivel politic, dar si cu cetatenii si asociatiile care se ocupa de caini.

Principala problema a „listei” este ca unui caine care apartine unei rase considerate periculoase – de ex. Pitt Bull, Staffordshire, Jack Russell si Parson Russell Terrier, Rottweiler, Dobermann, Golden Retriever, Labrador – cu greu ii mai poate fi gasit un stapan, iar statul plateste sejur la azil doar pentru o perioada de 24 de zile. In continuare, azilul de caini trebuie sa se descurce cum poate, din fonduri proprii, donatii si sponsorizari.

Nici de morti tragice datorate unor atacuri si muscaturi de caini, mai ales asupra copiilor, nu este scutita Germania. In Sauerland, in 2011, o fetita de doua luni si jumatate este atacata si ucisa de cainele casei, un Husky corcit. Mama si doua surori mai mari ale bebelusului se aflau in locuinta, cand acesta a fost atacat si muscat la cap. Cainele a fost la scurt timp eutanasiat.

In aprilie 2010, in Turingia, patru caini din rasa Stafford-Bullterrier ataca o fetita si o ucid. In luna mai a aceluiasi an, la Cottbus, un Husky incrucisat cu ciobanesc german se impiedica de caruciorul unui copil aflat in curte, il rastoarna si apoi musca fetita de opt saptamani, ucigand-o. La Kassel, un Rottweiler fara stapan musca de cap, de mai multe ori, un baietel de trei ani aflat in drum spre gradinita si il raneste grav.

Cazurile se repeta. Intre unul si doua decese de copii mici, pana la zece ani, sunt inregistrate in statisticile care se ocupa in Germania de muscaturile de caini cu efecte grave sau chiar mortale. Cainii ucigasi sunt imediat dupa ancheta impuscati. Sa fie copiii, mai ales cei mai mici, perceputi de anumiti caini si in anumite situatii, ca si prada? E greu de spus, de pe pozitia unui nespecialist.

Ceea ce putem spune este insa ca in Hamburg sau Berlin, oamenii se mai confrunta cu o problema, de care Bucurestiul este scutit. Si marile orase ale Germaniei s-au tot extins, ca si alte metropole ale lumii, furand din habitatul natural al altor specii. Printre altele, vorbim de sobolani, rate salbatice sau ursi spalatori. Dar vorbim si de mistret, care poate fi pasnic, dar si extrem de agresiv. Welt online publica, in luna martie a acestui an, cateva poze din cartierul Zehlendorf din Berlin, insotite de sfaturi pentru cetatenii care dau, la un moment dat, nas in nas cu un mistret.

Germania e mandra de calificativul generalizat de a fi „tierlieb”, adica iubitoare de animale. Germania e speriata de cuvantul „eutanasiere”, cu conotatii istorice, de foarte trista amintire, din perioada nazista. Presa germana a relatat intensiv, in ultimele zile, despre legea romaneasca a ecarisajului in masa. In discutii private s-a pronuntat si cuvantul „barbarie”. Tot asa s-a auzit si in noiembrie 2011, cand Ucraina voia sa incinereze zeci de mii de pisici si caini vagabonzi, facand „curatenie” inaintea campionatului european de fotbal care a avut loc si la ucrainieni.

Printesa Maja von Hohenzollern, o Brigitte Bardot germana, a mobilizat ONG-uri care au organizat proteste, inclusiv la sediul UEFA din Nyon.

Desigur ca nici germanii si nici elvetienii nu au de furca zilnic, cu maidanezii romani, cum au bucurestenii sau alti cetateni ai Romaniei. Insa programata eutanasiere in masa a cainilor fara stapan pare a fi doar un „blitz-krieg”, un razboi al clipei si fara efecte benefice de durata.