Actorul Istvan Teglas a suferit mari transformari pentru rolul din Comedie Neagra
Spectacolul de teatru „Comedie Neagra”, cu actorul Istvan Teglas in rolul principal, va avea loc joi, 22 august, la ora 22:00, la Godot Cafe Teatru (strada Blanari nr 14). Rezervari se pot face la numerele de telefon 021 31 61 682 / 0736 414 244 zilnic intre orele 12:00 si 19:00.
„Comedie neagra e chiar genul de spectacol pe care sa-l vezi seara, tarziu, relaxat, si sa-ti dai voie sa te bucuri, chiar daca stii ca nu e nici un mare text, nici vreun spectacol de referinta in istoria teatrului, dar la care te uiti cu placere. Ca atare, ar fi aproape necinstit pentru toata lumea sa incepi sa sapi si sa scoti la iveala toate acele lucruri care nu au functionat tocmai perfect. Dar, daca tot m-am convins ca, dincolo de toate astea sau tocmai pentru toate astea trebuie vorbit despre astfel de spectacole, am sa incep prin a spune ca, da, Comedie neagra este o comedie reusita si ca au fost momente la care am ras cu lacrimi. Deci scopul numarul unu a fost atins. Iar ce m-a convins sa scriu despre montarea lui Cosmin Alexandru Purice este faptul ca am crezut si cred ca e nevoie de comedie de bulevard in Bucuresti si de comedie de bulevard de calitate. Si, mai mult decat atat, faptul ca in teatrele subventionate se monteaza adesea comedie proasta si vulgara, la care nu poti sa razi pentru ca te enervezi…
Spectacolul de la Godot Cafe are cateva avantaje: un text bun, o montare cinstita si o interpretare mai mult decat cinstita, pe care si mizeaza regia. Povestea, plina de qui-pro-quo-uri de data recenta si nu numai, este scrisa ca sa se joace cu luminile invers. Mai exact, actiunea se petrece pe intuneric, intr-un apartament din Londra, unde are loc o pana de curent. Dar spectatorii vor vedea totul ca in oglinda. Cata vreme in apartament e lumina, din sala scena se vede cufundata in intuneric. Cand se intrerupe curentul, spectatorii vad pe scena lumina. Iar conventia este respectata de-a lungul spectacolului ori de cate ori se aprinde un bat de chibrit sau o lanterna. Ce se intampla e de domeniul comediei de gen. Intr-o seara in care un tanar artist planuieste sa-si puna viata pe traseul corect, adica sa se insoare si sa isi vanda sculpturile unui mare bogatas, soarta este impotriva. Iar intalnirea cu viitorul socru se complica dement, mai ales ca pentru a-l impresiona a sustras mobila valoroasa din aparatmentul vecinului/ prieten, care se intoarce insa pe neasteptate. Asadar, mobila trebuie dusa inapoi pe intuneric si pe nesimtite. Si mai ales ca apare si fosta iubita… De aici, situatii tipice.
Insa, chiar daca dupa primele zece minute stii cam ce urmeaza sa se intample, te amuzi copios si sincer la un tip de gluma care nu merita redata sau povestita in scris pentru ca i s-ar duce farmecul. Dar Mihai Smarandache, in rolul vecinului putin homosexual, este o prezenta delicioasa in scena si nu poti sa nu-i apreciezi finetea cu care rezolva situatii in care ar fi putut ingrosa fara sens. La fel, Istvan Teglas, in rolul principal, are umor si discretie – mai bine spus, o forma de delicate – e aparte, care-l caracterizeaza si in alte roluri. Astea sunt plusurile…” (Monica Andronescu, yorick.ro)