Sari direct la conținut

UPDATE Cazul Hayssam si informatia potrivit careia acesta ar fi ajuns in Romania din Irak. Cine minte? Directorul agentiei siriene de stiri sau Vocea Rusiei?

HotNews.ro

Vocea Rusiei anunta miercuri ca a discutat cu directorul agentiei siriene de stiri SANA iar acesta a afirmat ca Omar Hayssam a fost adus in Romania din Irak. Digi 24 l-a contactat pe directorul SANA, joi, iar acesta a infirmat existenta acestei discutii. Vocea Rusiei, contactata ulterior de HotNews.ro, sustine in continuare ca discutia a avut loc. Cine minte?

Filmul evenimentelor:

  • Miercuri, 24 iulie, Vocea Rusiei anunta, citand o declaratie a directorul SANA, agentia oficiala de presa a Siriei, Ahmed Daua, ca Omar Hayssam ar fi fost adus in Romania din Irak, unde era detinut intr-o inchisoare.
  • „Siria nu are nicio legatura cu persoana si soarta acestui terorist. Din informatiile pe care le am, el era tinut la o inchisoare din Irak si de acolo a fost transferat in Romania”, ar fi declarat, pentru Vocea Rusiei, Ahmed Daua.
  • Joi, 25 iulie, Digi 24 il conteacteaza pe directorul agentiei siriene de stiri SANA care infirma stirea si precizeaza ca nici macar nu ar fi fost contactat de site-ul de stiri finantat de guvernul Rusiei.

„Directorul agentiei siriene de stiri SANA a declarat (…) ca nu a fost contactat de Vocea Rusiei si ca nu stie unde a fost Omar Hayssam inainte de a fi adus in Romania. Mai mult, se pare ca generalul sirian citat in articolul postului de radio nici nu exista”, scrie Digi24, dupa ce a discutat cu directorul agentiei de stiri.

HotNews.ro a contactat, via e-mail, Vocea Rusiei pentru a intreba cum comenteaza informatia.

Serghei Shavelev, seful serviciului internet pentru Europa al Vocii Rusiei, a precizat ca, la initiativa sa personala, un reporter specializat pe Orientul Mijlociu a contactat telefonic „doua surse din Siria” pentru a comenta cazul Omar Hayssam.

„Comentariile astfel obtinute au fost traduse din araba si supuse atentiei mele. Comentariile au fost transmise ulterior de mine reporterului din Romania”, a precizat acesta.

Intrebat ulterior daca s-a discutat specific cu directorul agentiei siriene de stiri, Serghei Shavelev a raspuns: „(…) Pot sa confirm ca un reporter specializat pe Orientul Mijlociu l-a contactat pe directorul SANA, a discutat acest subiect si a obtinut informatia la care va referiti”.

Vocea Rusiei a publicat joi un articol in care afirma ca a discutat cu Ahmed Daua, directorul SANA, agentia oficiala de presa a Siriei, iar acesta ar fi afirmat ca Omar Hayssam a fost adus in Romania din Irak, unde era detinut intr-o inchisoare.

„Siria nu are nicio legatura cu persoana si soarta acestui terorist. Din informatiile pe care le am, el era tinut la o inchisoare din Irak si de acolo a fost transferat in Romania”, spunea Vocea Rusiei ca ar fi declarat Ahmed Daua.

Mai mult, acest site al postului radioului de stat din Rusia afirma ca a interogat si o persoana prezentata ca fiind „generalul Hasan Hasan din cadrul fortelor armate siriene”, pe care a intrebat-o: „Am vrea sa stim daca (Omar Hayssam, n.r.) a fost incarcerat in Siria, care au fost acuzatiile si daca a fost predat autoritatilor romane”.

„Suntem intotdeauna deschisi sa cooperam cu alte state in domeniul luptei cu terorismul. Daca o asemenea predare ar fi avut loc, am fi stiut despre acest lucru. In cazul teroristului roman nu am o asemenea informatie. Mai mult, am aflat de la dumneavoastra despre existenta lui Omar Haysam”, ar fi raspuns Hasan Hasan.

Digi24 spune ca acest general nu ar exista in realitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro